Prețurile petrolului au scăzut cu aproape 8%, în pofida discuțiilor legate de reducerea producției

Prețurile petrolului au scăzut cu aproape 8%, în pofida discuțiilor legate de reducerea producției
scris 24 nov 2018

Prețurile petrolului au scăzut vineri cu aproape 8%, la cel mai redus din peste un an, marcând al șaptelea declin săptămânal consecutiv, pe fondul intensificării temerilor legate de o ofertă excedentară, chiar dacă cei mai mari producători de țiței iau în calcul o reducere a producției, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Oferta de petrol, în frunte cu cea din Statele Unite, crește mai rapid decât cererea și, pentru a preveni acumularea de stocuri, așa cum s-a întâmplat în 2015, membrii OPEC ar urma să înceapă limitarea livrărilor după reuniunea organizației de pe 6 decembrie, scrie News.ro.

Aceste așteptări nu au dus însă la stabilizarea prețurilor, care au scăzut cu peste 20% în noiembrie. Dacă tendința negativă se va menține, prețurile vor înregistra în noiembrie cel mai amplu declin de la sfârșitul anului 2014.

Microsoft devine cea mai valoroasă companie din lume CITEȘTE ȘI Microsoft devine cea mai valoroasă companie din lume

Piața este afectată de războiul comercial dintre cele mai mari state consumatoare de petrol din lume, Statele Unite și China.

”Piața ia în calcul o încetinire economică, anticipează că discuțiile dintre SUA și China nu vor avea un rezultat pozitiv”, a spus Phil Flynn, analist la firma Price Futures Group din Chicago. Acesta s-a referit la discuțiile care ar urma să iabă loc săptămâna viitoare între președintele american Donald Trump și omologul său chinez Xi Jinping la summitul G20 din Buenos Aires.

Prețul petrolului Brent a închis vineri în scădere cu 6,1%, la 58,8 dolari pe baril. În timpul ședinței, cotația a coborât la 58,41 dolari pe baril, cel mai redus nivel atins după octombrie 2017.

Cotația petrolului West Texas Intermediate, de referință pe piața americană, a coborât cu 7,7%, la 50,42 dolari pe baril, cel mai redus nivel atins după octombrie 2017. După închiderea tranzacțiilor, cotațiile petrolului au continuat să scadă.

Pe ansamblul săptămânii, prețului petrolului Brent a scăzut cu 11,3%, iar cotația petrolului WTI a coborât cu 10,8%, cel mai amplu declin săptămânal consemnat după ianuarie 2016.

viewscnt
Afla mai multe despre
petrol