Profit Energy.forum: Romgaz intenționează să intre pe piața tehnologiile alternative, în special a gazelor naturale comprimate

Profit Energy.forum: Romgaz intenționează să intre pe piața tehnologiile alternative, în special a gazelor naturale comprimate

Directorul Romgaz, în dreapta

Florin Rusu
Florin Rusu
scris 29 oct 2018

Romgaz intenționează să investească în viitorul mai mult sau mai puțin îndepărtat în tehnologiile alternative, în special în gaze naturale comprimate, însă pentru aceasta este nevoie de colaborarea autorităților locale, a anunțat directorul economic al Romgaz, Vasile Ciolpan, la Profit Energy.forum.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Conferința a fost organizată cu sprijinul ExxonMobil și Romgaz, cărora le mulțumim pentru participare

Evenimentul a fost transmis live pe Profit TV, putând fi urmărit AICI

“Punctul cel mai bun de pornire al utilizării gazului natural comprimat în România ar fi în zona primăriilor care vor să aibă un transport ecologică și un aer curat. Apoi, utilizarea gazului natural comprimat ar putea fi extins la nivelul autovehiculelor”, a declarat Ciolpan.

În opinia acestuia, utilizarea gazului comprimat ar trebui introdusă și în zonele care nu sunt legate la sistemul național de transport gaze. Ciolpan a adăugat că apoi, aceste localități ar trebui conectate la sistemul național prin fonduri europene pentru că pe termen lung costurile ar fi extrem de ridicate.

Profit Energy.forum - Anton Anton, ministrul Energiei: Amânarea deciziei de investiție în Marea Neagră este normală. Întotdeauna există un risc ca aceasta să fie negativă, sper ca acesta să fie mic CITEȘTE ȘI Profit Energy.forum - Anton Anton, ministrul Energiei: Amânarea deciziei de investiție în Marea Neagră este normală. Întotdeauna există un risc ca aceasta să fie negativă, sper ca acesta să fie mic

Ciolpan a mai amintit totodată că Romgaz a declanșat deja programul de investiții la centrala de la Iernut, și cele de la Midia, dar și în depozitele de înmagazinare.

În opinia sa, depozitele de înmagazinare sunt plămânii sistemului de transport gaze, care ajută și la echilibrarea sistemului.

Referitor la piața de echilibrare, directorul comercial al Romgaz a precizat că nu s-a făcut deocamdată un calcul al impactului echilibrării piețelor de gaze în prețul final, însă că în opinia sa acesta este un joc cu sumă nulă.

“Furnizorii, inclusiv consumatorii finali evoluează într-o piață liberă. Când într-o anumită zi, un operator introduce gaz suplimentar în sistem plătește o penalizare de 10% pentru gazele suplimentare, iar dacă introduce o cantitate mai mică de gaze, achită un preț mai mare”, a afirmat Ciolpan.

În opinia sa, piața deja se pregătește pentru a atenua influența prețului de pe piața de echilibrare asupra prețului de achiziție, implicit asupra prețului final. Acesta a amintit că deja există o piața pentru ziua următoare pentru gaze pe OPCOM, o altă piață pentru ziua următoare pe Bursa Română de Mărfuri, și că pe BRM se pregătește și lansarea unei piețe infraday.

viewscnt
Afla mai multe despre
ciolpan
romgaz
gaz comprimat