Romgaz caută în piață finanțări de peste 320 milioane euro pentru achiziția ExxonMobil România. Suma depășește totalul datoriilor actuale ale companiei

Romgaz caută în piață finanțări de peste 320 milioane euro pentru achiziția ExxonMobil România. Suma depășește totalul datoriilor actuale ale companiei
Profit.ro
Profit.ro
scris 30 sep 2021

Compania românească de stat Romgaz, aflată în negocieri exclusive cu gigantul petrolier American ExxonMobil pentru preluarea integrală a sucursalei românești a acestuia, care deține 50% din drepturile aferente concesiunii perimetrului offshore de gaze naturale Neptun Deep din Marea Neagră, caută în piață finanțări de 1,6 miliarde lei în echivalent monedă europeană (peste 320 milioane euro la cursul oficial actual) pentru a acoperi o parte din valoarea achiziției.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Președintele Klaus Iohannis a declarat recent, la întâlnirea cu o delegație a grupului austriac OMV, compania-mamă a OMV Petrom, condusă de noul CEO Alfred Stern, că finalizarea negocierilor ExxonMobil-Romgaz creează "premise încurajatoare" pentru intrarea în linie dreaptă a proiectului Neptun Deep, cel mai mare proiect de exploatare de gaze naturale din Marea Neagră. OMV Petrom deține restul de 50% din drepturile concesiunii Neptun Deep și ar urma să devină operator al perimetrului, dacă tranzacția Exxon-Romgaz va fi finalizată cu succes.

Fenomenul Evergrande, posibil în România? Bate vânt de criză în afacerile dezvoltatorilor imobiliari CITEȘTE ȘI Fenomenul Evergrande, posibil în România? Bate vânt de criză în afacerile dezvoltatorilor imobiliari

"În contextul negocierilor exclusive cu ExxonMobil Exploration and Production Romania Holdings Ltd. cu privire la achiziția tuturor acțiunilor emise de (reprezentând 100% din capitalul social al) ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited care deține 50% din drepturile dobândite și obligațiile asumate prin Acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare și exploatare petrolieră în perimetrul XIX Neptun Zona de Apă Adâncă, eveniment care a fost făcut public în trecut, S.N.G.N. Romgaz SA a demarat o procedură neangajantă pentru S.N.G.N. Romgaz SA în vederea obținerii de oferte de finanțare în valoare de 1,6 miliarde Lei în echivalent euro în vederea acoperirii unei părți din prețul tranzacției de achiziție menționate și de capital curent al S.N.G.N Romgaz SA. Contractarea finanțării pentru care S.N.G.N Romgaz SA se află în proces de obținere și evaluare de oferte din partea băncilor este condiționată de următoarele: (i) finalizarea negocierii cu ExxonMobil Exploration and Production Romania Holdings Ltd. a tranzacției cu privire la achiziția tuturor acțiunilor emise de (reprezentând 100% din capitalul social al) ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited; aprobarea tranzacției de către Adunarea Generală a Acționarilor S.N.G.N. Romgaz SA și semnarea documentelor tranzacției; (iii) aprobarea contractării împrumutului bancar de către Adunarea Generală a Acționarilor S.N.G.N Romgaz SA", a transmis Romgaz.

Suma de 1,6 miliarde lei depășește totalul datoriilor actuale ale Romgaz, cifrat la circa 1,35 miliarde lei la jumătatea anului, potrivit celui mai recent raport semestrial al companiei. În primele 6 luni din 2021, Romgaz a constituit depozite bancare și a cumpărat titluri de stat în valoare totală de peste 3,2 miliarde lei.

Producătorul de gaze controlat de statul român precizează că prețul oferit pe sucursala locală a ExxonMobil este confidențial, acesta fiind condiționat de finalizarea negocierii documentelor tranzacției, aprobarea încheierii tranzacției de către Adunarea Generala a Acționarilor S.N.G.N Romgaz SA, semnarea documentelor în conformitate cu prevederile legale și statutare, de obținerea aprobărilor corporative de către ExxonMobil Exploration and Production Romania Holdings Ltd. și de îndeplinirea condițiilor contractuale, el urmând a fi adus la cunoștința acționarilor la data convocării Adunării Generale a Acționarilor S.N.G.N. Romgaz SA.

viewscnt
Afla mai multe despre
romgaz exxonmobil neptun deep
romgaz gaze marea neagra