Rompetrol Downstream SRL intenționează să preia 9 stații de distribuție carburanți de la Comision Trade

Rompetrol Downstream SRL intenționează să preia 9 stații de distribuție carburanți de la Comision Trade
Profit.ro
Profit.ro
scris 1 sep 2020

Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Rompetrol Downstream SRL intenționează să preia dreptul de folosință asupra a nouă stații de distribuție carburanți aparținȃnd grupului Comision Trade.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Cele nouă stații de distribuție a carburanților sunt situate în Agigea, Brăila, Focșani, Mangalia, Brașov, Zărnești, Caracal, Caraș Severin și Târgu Jiu.

Lenovo ThinkBook™: Conceput pentru tinerii profesioniști CITEȘTE ȘI Lenovo ThinkBook™: Conceput pentru tinerii profesioniști

Activitățile Grupului KMG International, din care face parte Rompetrol Downstream SRL, se concentrează, în principal, pe sectoarele de rafinare, retail, marketing și trading, cu operațiuni suplimentare în sectorul de explorare și producție și în zona de servicii petroliere industriale pentru terți (servicii la sondă, servicii industriale, foraje etc.), oferind, în același timp, consultanță de management și consultanță de afaceri ca o componentă de suport a celorlalte operațiuni.

Grupul Comision Trade este activ în mai multe domenii, precum: vânzări angro, transport rutier intern și internațional, distribuție de carburanți în benzinării. Comision Trade este partener Rompetrol din anul 2005, operând la acest moment o serie de stații în sistem de franciză Rompetrol.

În conformitate cu prevederile Legii concurenței (nr. 21/1996), această operațiune este o concentrare economică ce trebuie autorizată de Consiliul Concurenței.

Autoritatea de concurență va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilității sale cu un mediu concurențial normal și va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.

viewscnt
Afla mai multe despre
consiliul concurenței
rompetrol downstream srl
comision trade