Sevil Shhaideh, care a demisionat recent din Guvern, fiind vizată de un dosar penal, intră în Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom

Sevil Shhaideh, care a demisionat recent din Guvern, fiind vizată de un dosar penal, intră în Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom
Thomas Dincă
Thomas Dincă
scris 27 oct 2017

Sevil Shhaideh, care a demisionat recent din postul de vicepremier și ministru al Dezvoltării, fiind vizată de un dosar penal, a fost numită membru provizoriu al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom, în locul unui alt fost membru al Guvernului, Mihai Busuioc, numit în urmă cu două săptămâni președinte al Curții de Conturi.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Sevil Shhaideh a devenit membru provizoriu al Consiliului de Supraveghere, membru al Comitetului de Audit și membru al Comitetului Prezidențial și de Nominalizare ale OMV Petrom, până la următoarea Adunare Generală a Acționarilor, când poate fi reconfirmată, fiind susținută de actuala putere de guvernământ.

EXCLUSIV VIDEO Incident într-o cursă TAROM București-Timișoara, doi pasageri au fost coborâți din avion pentru injurii CITEȘTE ȘI EXCLUSIV VIDEO Incident într-o cursă TAROM București-Timișoara, doi pasageri au fost coborâți din avion pentru injurii

Membrii Consiliului de Supraveghere al Petrom sunt remunerați cu o sumă fixă de 20.000 de euro net pe an. Ca membru al Comitetului de Audit, remunerația netă este de 4.000 euro pe ședință, iar ca membru al Comitetului Prezidențial remunerația netă este de 2.000 euro pe ședință.

După demisie, premierul Mihai Tudose a anunțat că i-a oferit acesteia un post de consilier de stat în Guvern.

Kasparov vine în premieră în România. Detalii AICI

Shhaideh este acuzată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție de abuz în serviciu, pentru perioada în care era secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, tot în Guvernul Ponta.

FOTO Pasager într-un avion Wizz Air, pe un scaun fără spătar CITEȘTE ȘI FOTO Pasager într-un avion Wizz Air, pe un scaun fără spătar

Dosarul vizează trecerea, considerată ilegală, în 2013, a unei părți din Insula Belina și Brațul Pavel (cu suprafață de 278,78 hectare, respectiv 45 hectare), situate în albia minoră a Dunării,  din proprietatea statului în proprietatea județului Teleorman și în administrarea Consiliului Județean Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private.

Recent, fostul premier Victor Ponta a afirmat, într-un interviu pentru Hotnews, că, în perioada în care era prim-ministru, liderul PSD Liviu Dragnea i-a solicitat să treacă Lacul Belina în proprietatea Consiliului Județean Teleorman, precizând că nu a știut că lacul a ajuns în proprietatea firmei Tel Drum și că acest lucru l-a aflat din presă.

Ponta a spus că este convins că Direcția Națională Anticorupție și instituțiile statului știu absolut tot despre Tel Drum de foarte mulți ani, iar Dragnea „a beneficiat de o anumită protecție din partea unor instituții”.

viewscnt
Afla mai multe despre
shhaideh
petrom