Transgaz se apucă de conducta de 90 kilometri ce va majora capacitatea de depozitare de gaze naturale a României

Transgaz se apucă de conducta de 90 kilometri ce va majora capacitatea de depozitare de gaze naturale a României
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 27 feb 2023

Transgaz, operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale (SNT), companie de stat controlată de Secretariatul General al Guvernului (SGG), a lansat o licitație pentru atribuirea contractului de construire a conductei Ghercești-Jitaru, parte a unui proiect mai larg ce are ca scop primordial majorarea capacității de depozitare, injecție și extracție a depozitului subteran de înmagazinare de gaze Ghercești al filialei Depogaz a Romgaz.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Depozitul are în prezent o capacitate totală de înmagazinare de 250 milioane metri cubi/ciclu, cu capacitate de injecție, respectiv extracție, de câte 2 milioane mc/zi.

Lidl introduce în Marea Britanie limite la ardei, roșii și castraveți CITEȘTE ȘI Lidl introduce în Marea Britanie limite la ardei, roșii și castraveți

Construirea conductei, coroborată cu lucrări ale Depogaz la fața locului, are ca țintă majorarea capacității de înmagazinare a depozitului Ghercești la 600 milioane mc/ciclu și a celor de injecție și extracție la câte 5 milioane mc/zi.

″Prin realizarea obiectivului de investiții se creează condiții de siguranță în aprovizionarea cu gaze naturale a pieței interne de gaze, facilitând echilibrarea balanței consum - producție internă – import gaze naturale, prin acoperirea vârfurilor de consum cauzate în principal de variațiile de temperatură, precum și menținerea caracteristicilor de funcționare optimă a sistemului național de transport gaze naturale, în scopul obținerii de avantaje tehnice și economice. De asemenea, modernizarea infrastructurii sistemului de înmagazinare Ghercești permite un grad sporit de flexibilitate, inclusiv prin utilizarea în regim multiciclu a capacităților de înmagazinare, contribuind astfel la realizarea unei piețe naționale competitive de gaze și la dezvoltarea piețelor de energie și a unor mecanisme regionale de securitate energetică, după regulile comune ale UE. (…) Prin realizarea investiției se va garanta continuitatea furnizării de gaze naturale, în special pentru clienții protejați în caz de condiții climatice dificile sau de perturbare a furnizării de gaze, și îndeplinirea principiului ENTSOG de solidaritate a statelor membre în contextul reducerii dependenței de surse de gaze naturale externe″, se arată într-un document guvernamental.

DOCUMENT Poșta vrea să concedieze 300 de angajați în acest an. Circa 100 de oameni ar pleca pe cale naturală în fiecare lună CITEȘTE ȘI DOCUMENT Poșta vrea să concedieze 300 de angajați în acest an. Circa 100 de oameni ar pleca pe cale naturală în fiecare lună

Valoarea totală a investiției Transgaz este estimată la peste 230 milioane lei plus TVA. Ofertele pot fi trimise până pe 20 aprilie.

Anterior, Ministerul Energiei transmisese că proiectul a fost trimis la Banca Europeană de Investiții (BEI) în vederea finanțării prin Fondul de Modernizare al UE, cu o valoare estimată totală de 77,28 milioane euro cu tot cu TVA, din care aproape 40 milioane euro bani ceruți de la Fond.

McDonald\'s France urmează să testeze în martie înlocuirea cartofilor prăjiți cu morcovi, păstârnac și sfeclă roșie prăjite CITEȘTE ȘI McDonald's France urmează să testeze în martie înlocuirea cartofilor prăjiți cu morcovi, păstârnac și sfeclă roșie prăjite

Viitoarea conductă Ghercești-Jitaru, declarată proiect de importanță națională în domeniul gazelor naturale de către Guvern, va avea o lungime de circa 90 de kilometri și va putea vehicula un debit de aproape 2 miliarde mc de gaze pe an.

″La construcția conductei se are în vedere și alimentarea cu gaze naturale a localităților din zona de amplasare a conductei Ghercești – Jitaru. Aceasta va asigura utilizarea gazelor naturale în gospodăriile populației și în cadrul obiectivelor social-culturale, contribuind semnificativ la creșterea gradului de civilizație și confort ale populației, atât în cadrul construcțiilor existente, cât și în cele ce urmează a se construi în viitor. (…) Prin realizarea acestei conducte se poate asigura suplimentar alimentarea cu gaze naturale a unui număr de aproximativ 146.587 locuitori, 259 instituții publice (școli, primării, dispensare. cămine culturale, cabinete medicale, etc) și aproximativ 150 de agenți economici și diverși consumatori industriali″, se mai afirmă în documentul citat.

viewscnt
Afla mai multe despre
conducta transgaz
depozit gaze ghercesti
inmagazinare gaze naturale