Tranzacțiile cu acțiunile Romgaz, impulsionate de descoperirea unui zăcământ de gaze în Marea Neagră

Tranzacțiile cu acțiunile Romgaz, impulsionate de descoperirea unui zăcământ de gaze în Marea Neagră
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 14 oct 2015

Într-o ședință cu oscilații modeste la nivelul indicilor, producătorul de gaze Romgaz a câștigat aproape 270 milioane lei la nivelul capitalizării pe cel de-al patrulea rulaj bursier din ultimele șase luni, după descoperirea unui zăcământ maritim ce ar putea depăși 30 miliarde de metri cubi.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Vedeta zilei la Bursa de Valori București a fost astăzi clar acțiunea Romgaz SA Mediaș (SNG), a cărei rulaj de 12,6 milioane lei, a fost mai mult decât dublu față de cel adunat al tuturor celorlalți 9 emitenți din top 10 tranzacționare. Investitorii au reacționat la știrea publicată cu 8 minute înainte de ora prânzului pe portalul Bursei, potrivit căreia compania rusă Lukoil a descoperit în Marea Neagră un zăcământ de gaze naturale ce ar putea depăși cantitatea de 30 miliarde metri cubi, echivalentul producției României în aproape trei ani. Romgaz ar avea dreptul prin asocierea în consorțiul de exploatare la 10% din această descoperire.

Interesul resimțit la nivelul volumelor - care au fost pe locul patru pe acest emitent în ultimele șase luni - nu s-a regăsit decât parțial în evoluția de preț. Cotația a urcat cu 1,81%, până la nivelul de 31,00 lei/acțiune, ceea ce ar cifra capitalizarea companiei la 11,95 miliarde lei (2,7 miliarde euro). Intraday, avansul s-a accelerat în ultimele două ore de tranzacționare, după ce în cea mai mare parte a zilei prețul a stat numai cu puțin poeste jumătate de procent deasupra nivelului de referință. Prețul mediu a fost de 30,55 lei/acțiune, conform platformei de tranzacționare a IFB Finwest.

Prin această creștere Romgaz nu a reușit să antreneze și alte titluri, iar indicii BET, al celor mai tranzacționate titluri și BET-NG, al companiilor cu profil energetic, abia au fost smulse pentru creșteri de aprecieri de 0,12% și, respectiv de 0,27%, într-o zi în care indicele financiar BET-FI chiar a coborât cu 0,28%, până la nivelul de 30.299,07 puncte.

Acțiunile OMV Petrom (SNP) nu au beneficiat de acest anunț favorabil pentru industria românească de petrol și gaze, consemnând un declin de 1,20%, până la prețul de 0,33 lei/acțiune, pe transferuri însumând aproape 2 milioane lei. De asemenea, acțiunile transporatorului de gaze Transgaz SA (TGN) au staționat la prețul de 263 lei/acțiune, pe rulaje de 0,16 milioane lei.
 

viewscnt
Afla mai multe despre
bvb
romgaz
omv petrom
transgaz
lukoil
gaze naturale
petrol
zacaminte
actiuni
investitori