Propunerea unui grup de acționari pentru cumpărarea de la FP a subsidiarelor Electrica ajunge pe ordinea de zi a AGEA

Propunerea unui grup de acționari pentru cumpărarea de la FP a subsidiarelor Electrica ajunge pe ordinea de zi a AGEA
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 13 oct 2015

Achiziția celor patru entități de distribuție și furnizare ale Electrica care se află în portofoliul FP a fost cerută de un grup de acționari format din fondurile Newtyn și fondurile de pensii ING. Prețul oferit ar urma să țină cont de condițiile de piață.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Vânzarea de către Fondul Proprietatea (FP) a participațiilor sale captive la patru subsidiare ale Electrica SA (EL) este cu un pas mai aproape. Pe ordinea de zi a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor din 10-11 noiembrie se va afla mandatarea Consiliului de Administrație al companiei pentru negocierea cu Fondul a achiziției pachetelor de aproximativ 22% din acțiuni la Electrica Muntenia Distribuție Nord, Electrica Distribuție Transilvania Nord, Electrica Distribuție Transilvania Sud și Electrica Furnizare SA. Propunerea în aest sens a fost făcută la finele lunii trecute de un grup de acționari controlând 6,15% din capitalul social al Electrica, respectiv fondurile Newtyn și fondurile de pensii administrate privat ING.

Electrica ar urma să facă o ofertă de cumpărare pentru Fondul Proprietatea (FP) pentru a prelua participațiile deținute de Fond în cele patru subsidiare ale sale, spune completarea la convocator postată  de emitent pe portalul Bursei. Formula este preluată din propunerea avansată de grupul de acționari. Perioada de negociere propusă în AGEA ar urma să fie până pe data de 31 martie 2016.

Dacă tranzacția s-a face la un discount de 75-90% față de activul net chiar ar fi în beneficiul ambelor entități, declara pentru Profit.ro la momentul lansării propunerii Dumitru Beze, președinte al Asociației Investitorilor pe Piața de Capital (AIPC). "Ar fi o tranzacție care are sens economic deplin; unii au cash, iar ceilalți au nevoie de cash", afirma acesta adăugând că numai incompetența ar putea periclita înțelegerea.

Electrica avea la data de 30 iunie disponibilități de cash de 1,09 miliarde lei, potrivit raportării către BVB, în cea mai mare parte rezultate din oferta publică prin care a atras 1,95 miliarde lei în iunie 2014. O propunere pentru lichidarea acestor dețineri ilichide a venit în perioada anterioară listării chiar de la Fondul Proprietatea care avansa fie varianta vânzării propriu-zise, fie un schimb între aceste pachete reziduale și primirea de acțiuni lichide Electrica.
 

viewscnt
Afla mai multe despre
electrica
fondul proprietatea
ing
laviniu beze
aipc