ULTIMA ORĂ CE Oltenia intră sub investigația Comisiei Europene, pentru verificarea noului plan de restructurare

Comisia Europeană a anunțat că a deschis o investigație aprofundată, pentru a evalua dacă modificările propuse de România la planul de restructurare a companiei de stat Complexul Energetic Oltenia, cel mai mare producător de energie electrică pe bază de cărbune din țară, sunt conforme cu normele UE privind ajutoarele de stat.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
ULTIMA ORĂ CE Oltenia intră sub investigația Comisiei Europene, pentru verificarea noului plan de restructurare

În ianuarie 2022, Bruxelles-ul a aprobat condiționat un ajutor de restructurare în valoare de 2,66 miliarde euro (13,15 miliarde lei) acordat de România pentru CE Oltenia, sprijinind planul de restructurare a acestei societăți pentru perioada 2021-2026.

Comisia a aprobat ajutorul de restructurare în temeiul Orientărilor privind ajutoarele de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate.

În decembrie 2025, România a notificat un plan de restructurare modificat, care prevede majorarea ajutorului de restructurare cu 200 milioane euro, de la 2,66 miliarde euro la 2,86 miliarde euro, și prelungirea perioadei de restructurare cu trei ani, până la sfârșitul anului 2029.

ULTIMA ORĂ Impozit schimbat pe case și mașini. Cei care au plătit deja prea mult pot cere banii înapoi sau îi pot lăsa pentru compensare. Guvernul a aprobat astăzi noile reduceri pentru imobile vechi, persoane cu handicap și auto CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Impozit schimbat pe case și mașini. Cei care au plătit deja prea mult pot cere banii înapoi sau îi pot lăsa pentru compensare. Guvernul a aprobat astăzi noile reduceri pentru imobile vechi, persoane cu handicap și auto

″România susține că motivul prelungirii este implementarea cu întârziere a unor noi centrale de producere a energiei electrice pe bază de energie solară și de gaze, lucru care, la rândul său, a întârziat eliminarea treptată a capacităților existente pe bază de lignit ale societății CE Oltenia.

România susține că există un risc pentru securitatea aprovizionării în regiune, din cauza situației geopolitice actuale. România, prin CE Oltenia, este principalul furnizor de energie electrică pentru Republica Moldova, cu care se învecinează, și unul dintre furnizorii de energie pentru Ucraina″, se arată în comunicatul Executivului european.

Potrivit sursei citate, în această etapă, pe baza informațiilor furnizate de România, Comisia trebuie să verifice dacă planul de restructurare revizuit este compatibil cu normele UE privind ajutoarele de stat.

ULTIMA ORĂ Președintele a promulgat legea referitoare la pensiile magistraților CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Președintele a promulgat legea referitoare la pensiile magistraților

Prin urmare, Comisia a decis să deschidă o investigație aprofundată pentru a evalua, în special:

dacă perioada cu care este prelungit planul este rezonabilă și dacă planul duce în continuare la restabilirea viabilității pe termen lung a societății CE Oltenia;

dacă este suficientă contribuția CE Oltenia, a investitorilor sau a instituțiilor financiare la creșterea costurilor restructurării pentru a se asigura faptul că ajutorul rămâne proporțional;

dacă România ar urma să pună în aplicare măsuri suplimentare adecvate pentru a limita denaturările concurenței create de ajutorul suplimentar;

dacă întârzierile în punerea în aplicare a etapelor-cheie ale planului de restructurare a societății CE Oltenia s-au aflat în afara controlului CE Oltenia sau al României.

ULTIMA ORĂ Starlink al lui Elon Musk a intrat în România cu subsidiară proprie CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Starlink al lui Elon Musk a intrat în România cu subsidiară proprie

″Deschiderea unei investigații aprofundate oferă României și părților terțe interesate, inclusiv CE Oltenia, ocazia de a prezenta observații. Acest lucru nu aduce atingere rezultatului investigației″, se mai afirmă în comunicat.

Bruxelles-ul descrie CE Oltenia drept o întreprindere de stat din România care își desfășoară activitatea în domeniul extracției lignitului și al producerii de energie electrică. Aceasta este controlată de statul român (87,48 % din acțiuni), restul acțiunilor fiind deținute de fondul de investiții Fondul Proprietatea (11,81 %) și de alte întreprinderi de stat.

″CE Oltenia este unul dintre principalii angajatori (peste 8 000 de angajați) dintr-o regiune cu rate ale șomajului care depășesc în mod constant media națională″, precizează Comisia Europeană.

Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc: Potențiale prejudicii de zeci de milioane de lei la operatorii de jocuri de noroc. Suspiciuni privind manipularea bazei de taxare CITEȘTE ȘI Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc: Potențiale prejudicii de zeci de milioane de lei la operatorii de jocuri de noroc. Suspiciuni privind manipularea bazei de taxare

UPDATE ″Declanșarea unei investigații aprofundate de către Comisia Europeană reprezintă o etapă procedurală normală în procesul de evaluare a planului de restructurare modificat, notificat de România pentru Complexul Energetic Oltenia.

Modificările propuse în planul de restructurare modificat au fost determinate de factori obiectivi și externi, în special întârzieri în implementarea noilor capacități pe gaze naturale și parcuri fotovoltaice, precum și de contextul geopolitic actual, care a generat presiuni suplimentare asupra securității energetice.

Complexul Energetic Oltenia colaborează cu autoritățile române și cu Comisia Europenă pentru a furniza toate informațiile necesare clarificării aspectelor vizate prin procesul de investigație″, a transmis ulterior Ministerul Energiei, acționarul majoritar al CE Oltenia, la solicitarea presei.

Pizza Hut închide restaurante în România, ca și în Italia. În paralel deschide însă alte unități CITEȘTE ȘI Pizza Hut închide restaurante în România, ca și în Italia. În paralel deschide însă alte unități

Premierul Bolojan a anunțat anterior, la Bruxelles, în urma unei întâlniri cu șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, că Guvernul va veni cu noi măsuri privind decarbonizarea prevăzută în jalonul din PNRR, astfel încât să poate fi obținuți cei 2,5 miliarde euro din ultima cerere de plată.

”În anii trecuți ar fi trebuit să facem schimbări importante în zona de producție de energie. Fără să ne reducem capacitatea de producție de energie la nivel de țară, ar fi trebuit să ne reducem capacitatea de producție pe cărbune.

Mugur Isărescu - protagonistul unui deepfake, acum cu șeful Bitdefender FOTO CITEȘTE ȘI Mugur Isărescu - protagonistul unui deepfake, acum cu șeful Bitdefender FOTO

Asta, pentru că producția pe cărbune este una energofagă, este una care poluează și datorită certificatelor de carbon este astăzi ineficientă și datorită formării prețului pe piața de energie zilnic, practic crește prețul energiei datorită modului marginal în care se formează acest preț și înlocuirea acestor centrale pe cărbune energofage cu alte centrale, centrale pe gaz, de exemplu, centrale pe panouri fotovoltaice sau alte surse de energie.

Din păcate, datorită faptului că nu s-a reușit acest lucru, suntem în situația în care, la termenele asumate, nu am redus această capacitate de producție pe cărbune și s-o înlocuim cu altceva, dar în termen real nici nu putem de pe o zi pe alta să facem acest lucru”, a spus Bolojan.

Guvernul a modificat în decembrie, prin ordonanță de urgență, legislația decarbonării producției de energie a României, după negocierile cu Comisia Europeană privind amânarea închiderii unor termocentrale pe cărbune. Noul grafic stabilește că România va închide anul acesta capacități de producție de energie electrică pe cărbune de 1.045 MW, nu de 1.755 MW, cât prevedeau normele în vigoare până acum. Iar din capacitățile de 1.045 MW prevăzute pentru închidere, doar 845 MW vor fi retrași definitiv din exploatare în mod efectiv.

Reduceri la carburanți în unele benzinării, în acest weekend FOTO CITEȘTE ȘI Reduceri la carburanți în unele benzinării, în acest weekend FOTO

După cum a anunțat Profit.ro, CE Oltenia a pregătit măsuri de eficientizare, optimizare și reorganizare, inclusiv disponibilizări de personal, pentru a se repune pe picioare, după ce anul trecut a înregistrat o pierdere contabilă de peste 1 miliard de lei.

Măsurile au fost anunțate de Guvern odată cu aprobarea, prin memorandum, a exceptării CEO de la legislația austerității, pentru ca salariaților să le poată fi acordate anul acesta tichete de masă de 35 lei/post lucrat.

Întârzierea memorandumului a dus la proteste în rândul minerilor și energeticienilor, precum și la tensiuni între Ministerul Energiei, acționarul majoritar al CEO, și premierul Ilie Bolojan, după cum a relatat Profit.ro.

Bolojan: În câțiva ani nu va mai avea cine să înlocuiască oamenii care ies la pensie în unele sisteme. Trebuie crescută vârsta de pensionare CITEȘTE ȘI Bolojan: În câțiva ani nu va mai avea cine să înlocuiască oamenii care ies la pensie în unele sisteme. Trebuie crescută vârsta de pensionare

″Prin exceptarea Societății Complexul Energetic Oltenia SA de la aplicarea prevederilor art. XL și cele ale art. XLI din Legea 296/2023, activitatea societății nu va fi perturbată, fiind înlăturat riscul unor posibile litigii de muncă pentru revendicarea drepturilor prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă și în contractele individuale de muncă″, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Potrivit sursei citate, urmare a discuțiilor din data de 19.02.2026 purtate la sediul Guvernului de prim-ministrul Ilie Bolojan, Complexul Energetic Oltenia a transmis Ministerului Energiei măsurile de eficientizare, optimizare și reorganizare care se vor adopta de către societate în anul 2026 pentru redresarea companiei.

Totalul economiilor în anul 2026 la nivelul societății, în urma aplicării măsurilor de eficientizare, reorganizare și disponibilizare, vor fi de circa 440 de milioane de lei″, se menționează în comunicat.

DECIZIE Majorare de 100% și timp de 5 ani a impozitului pentru construcțiile ilegale. Drone, folosite pentru inspectarea proprietăților CITEȘTE ȘI DECIZIE Majorare de 100% și timp de 5 ani a impozitului pentru construcțiile ilegale. Drone, folosite pentru inspectarea proprietăților

Potrivit calculelor Profit.ro, suma este echivalentul a peste 29% din cheltuielile de personal ale CEO bugetate pe 2025, de 1,506 miliarde lei, și a 10,6% din totalul cheltuielilor din bugetul pe anul trecut, de 4,147 miliarde lei.

Bugetul anticipa însă că CEO va termina anul 2025 pe plus, cu un profit net modic, de 33.000 lei, ceea ce nu s-a întâmplat.

″Această societate a încheiat exercițiul financiar 2025 cu o pierdere contabilă în cuantum de peste 1 miliard de lei, în condițiile în care cheltuielile cu certificatele CO2 la nivelul anului 2025 au fost în cuantum de peste 2 miliarde de lei, reprezentând 45% din cheltuielile totale ale societății (...)″, a informat Executivul.

Acesta a mai precizat că statul român nu a acordat anut trecut companiei subvenții de 425,8 milioane lei, diferență de grant prevăzută de Decizia Comisiei Europene privind ajutorul de stat pentru CEO.

Nouă fabrică în România, investiție de 6 milioane euro CITEȘTE ȘI Nouă fabrică în România, investiție de 6 milioane euro

″De remarcat este faptul că pierderea se datorează exclusiv cheltuielilor cu certificatele CO2, dar rezultatul operațional este unul pozitiv (profit net operațional) în cuantum estimat de circa 697 milioane lei″, se mai afirmă în comunicatul Guvernului.

Potrivit bugetului pe 2025, CEO urma să termine anul trecut cu un efectiv de personal de aproape 8.000 de salariați.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2592 +0.0036+0.07 %
1 USD4.5281 +0.0139+0.31 %
1 GBP6.0899 +0.0102+0.17 %
1 CHF5.7371 -0.0061-0.11 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite