ULTIMA ORĂ FOTO Noii proprietari greci ai Enel România își anunță ținta

ULTIMA ORĂ FOTO Noii proprietari greci ai Enel România își anunță ținta
Profit.ro
Profit.ro
scris 23 ian 2024

Public Power Corporation (PPC), cea mai mare companie energetică din Grecia, la care cel mai mare acționar este statul elen, cu peste 34% din capital, și care anul trecut a finalizat preluarea principalelor active și operațiuni din România ale italienilor de la Enel, tranzacție prezentată în premieră de Profit.ro, intenționează să-și majoreze de 2,6 ori portofoliul românesc de producție de energie regenerabilă, eoliană și solară, de la o putere instalată totală de circa 600 MW în prezent la 1.900 MW în 2026. Grupul se așteaptă la un profit operațional EBITDA de circa 2,3 miliarde euro în anul respectiv (față de 1,5 miliarde euro în 2023), la care operațiunile din România ar urma să contribuie cu aproximativ 20%. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider

Anunțul a fost făcut cu ocazia evenimentului corporativ PPC Capital Markets Day, dedicat investitorilor și analiștilor financiari și desfășurat la Londra.

Broker - Valoarea tranzacției prin care OTP vinde unitatea sa din România către Banca Transilvania, anunțată de Profit.ro în primăvara 2023 CITEȘTE ȘI Broker - Valoarea tranzacției prin care OTP vinde unitatea sa din România către Banca Transilvania, anunțată de Profit.ro în primăvara 2023

În cadrul evenimentului, PPC și-a prezentat Planul Strategic pentru perioada 2024-2026. Ținta managementului este ca PPC Group să devină un lider energetic în regiune și un jucător important în Europa. Planul, care include operațiunile din România, se bazează pe o abordare holistică în jurul tranziției verzi, pe cei trei piloni: producția de energie curată, rețele modernizate și digitalizate și servicii centrate pe client

România este o țară strategică în Grupul PPC și în regiune, permițând grupului să creeze un coridor energetic care să acopere Europa de Sud-Est, cu un potențial imens de creare de valoare și generare de sinergii, cu beneficii pentru toate țările″, au transmis grecii.

Broker - Valoarea tranzacției prin care OTP vinde unitatea sa din România către Banca Transilvania, anunțată de Profit.ro în primăvara 2023 CITEȘTE ȘI Broker - Valoarea tranzacției prin care OTP vinde unitatea sa din România către Banca Transilvania, anunțată de Profit.ro în primăvara 2023

Grupul estimează că cererea de energie electrică a României va crește cu 10% până în 2030, ceea ce înseamnă că sunt necesare investiții suplimentare în surse curate de energie, pentru a stimula competitivitatea economiei. PPC se așteaptă ca puterea instalată în centralele de producție de energie electrică din România să crească cu 48% în acest interval, la satisfacerea cererii urmând să contribuie capacități noi de energie verde însumând 6,4 GW.

Ca atare, România este o țară cheie în planurile de dezvoltare ale PPC, ceea ce o face o destinație majoră a proiectelor de investiții planificate. La nivel de grup, PPC are un portofoliu de proiecte de 18 GW pentru capacități de energie regenerabilă, din care o treime vizează România. Prin urmare, până în 2026, PPC se așteaptă să pună în funcțiune noi centrale de producție de energie verde în România cu capacități de circa 1,3 GW, care se vor adăuga celor existente, de circa 600 MW. Întrucât producția din surse regenerabile la nivelul grupului PPC va proveni din zone cu climă și geografie diversificată, aceasta va crea siguranță și flexibilitate între țări, contribuind la creșterea modelului de reziliență în regiune″, a transmis PPC.

DOCUMENT Planul de redresare al Poștei Române, bazat pe credite de 100 milioane lei, a fost respins. \ CITEȘTE ȘI DOCUMENT Planul de redresare al Poștei Române, bazat pe credite de 100 milioane lei, a fost respins. "Prezentați măsuri concrete!"

Rețelele de distribuție de energie electrică sunt un alt punct esențial pentru următorii trei ani. Pilonii cheie de transformare pentru zona de distribuție vizează modernizarea rețelei pentru creșterea capacității, pentru conectare de noi surse de energie regenerabilă, precum și electrificarea unor activități noi, de exemplu transportul. Investițiile vizează dezvoltarea de rețele inteligente, automatizate – toate acestea contribuind la creșterea rezilienței rețelelor și, în cele din urmă, la servicii mai bune pentru clienți. Pentru a realiza aceste ambiții, cadrul de reglementare este așteptat să sprijine niveluri mai ridicate ale investițiilor.

ULTIMA ORĂ FOTO Noii proprietari greci ai Enel România își anunță ținta


În activitatea de furnizare, obiectivul este de a oferi un serviciu accesibil, inteligent, având componente cu valoare adăugată centrate pe client. Compania estimează că nivelul cotei sale în piața de furnizare va rămâne stabil la 18% până în 2026, în pofida concurenței sporite, în timp ce accentul va fi pus pe creșterea satisfacției clienților și îmbunătățirea activității companiei.

Această strategie de dezvoltare urmează să genereze o creștere semnificativă a profitabilității în perioada 2024-2026, nivelul EBITDA fiind estimat să urce de la 1,5 miliarde de euro (luând în calcul o bază pro forma pentru operațiunile din România) în 2023 la aproximativ 2,3 miliarde de euro în 2026, operațiunile din România având o contribuție de aproximativ 20% în această perioadă. În concluzie, modelul integrat al PPC este bine poziționat în tranziția energetică, concentrându-se pe misiunea sa principală de a construi rețele, surse regenerabile și active flexibile pentru a-și servi clienții. România va juca un rol esențial în regiune și în planurile de dezvoltare ale grupului″, a mai arătat compania greacă.

EXCLUSIV Tranzacție surpriză: Frații Raj și Alok Gupta intră pe piața de birouri din România prin achiziția sediului UiPath CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Tranzacție surpriză: Frații Raj și Alok Gupta intră pe piața de birouri din România prin achiziția sediului UiPath

Pentru perioada 2024-2026, grupul PPC își propune:

• Creșterea capacității instalate cu un ritm de 18% anual, reconfirmându-și totodată intenția de a renunța la toate unitățile pe bază de cărbune până în 2026.

• Majorarea capacității instalate din surse regenerabile la peste 2/3 din capacitatea totală instalată la nivelul anului 2026, față de 43% în prezent, concomitent cu investiții în stocarea de energie. Prin aceste investiții, Grupul PPC își propune să ajungă la un nivel de 8,9 GW de capacități de producție din surse regenerabile până în 2026.

• Realizarea unor investiții totale de 9 miliarde de euro în următorii trei ani, în principal în surse regenerabile de energie, modernizarea rețelelor și activități noi, în urcare cu 130% față de perioada 2021-2023, proiectele urmând să fie finanțate în principal prin fluxurile de numerar operațional ale Grupului și într-o măsură mai mică din credite, din care 80% au fost deja angajate.

• Extinderea în Europa de Sud-Est, valorificând oportunitățile de creare de valoare prin legăturile între țări, în cadrul coridorului energetic creat de Grup.

• Intrarea pe noi piețe relevante, cum ar fi rețelele de fibră optică și dezvoltarea în continuare a noilor activități care au fost deja inițiate, cum ar fi domeniul mobilității electrice.

• Angajamentul față de creșterea sustenabilă prin reducerea cu 74% a emisiilor de CO2  [din categoriile Scope 1, 2, 3 (cat. 3)] precum și prin reducerea emisiilor Scope 3 cu 42% în 2030 (față de anul de referință 2021 ), precum și atingerea țintei Net Zero până în 2040.

• Obținerea unei creșteri anuale a EBITDA de 15% în următorii trei ani. Ținta de EBITDA de 1,5 miliarde de euro stabilită în planul strategic anterior a fost atinsă cu doi ani în avans. EBITDA Grupului este de așteptat să ajungă la 2,3 miliarde de euro în 2026 (cu 35% mai mult față de ținta de 1,7 miliarde de euro stabilită anterior pentru 2026). Pentru 2030, Grupul își propune să atingă un nivel al EBITDA de 3 miliarde de euro.

• Raportul datorii nete/EBITDA este estimat la 3,3x, sub pragul maxim stabilit de conducere, în pofida investițiilor semnificative.

• Restabilirea politicii de dividende după aproape 10 ani, cu distribuirea dividendelor în fiecare an, începând cu o rată de 35% din profitul net, ce urmează să crească până la 55%.

VIDEO Umbrărescu a început lucrările la primul nod rutier de tip turbion din România CITEȘTE ȘI VIDEO Umbrărescu a început lucrările la primul nod rutier de tip turbion din România

Grupul PPC și-a majorat profitul operațional recurent cu peste 45% în primele 9 luni ale anului trecut, de la 644 la 937 milioane euro. Profitul net al companiei s-a cifrat la peste 267 milioane euro, după pierderile de 170 milioane euro din ianuarie-septembrie 2022.

Rezultatele au venit ″pe fondul diminuării cheltuielilor de exploatare și, în principal, a celor cu achizițiile de energie, gaze naturale și a costurilor privind emisiile de CO2″, a transmis PPC. Astfel, scăderea cu 35,5% a veniturilor, la 5,52 miliarde euro, a fost depășită de reducerea cu 41,1% a cheltuielilor, la 5,13 miliarde euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
ppc enel
ppc investiții românia
ppc operațiuni românia
ppc energie regenerabilă
ppc rețele energie