Instituția românească atacase la instanța civilă pariziană o decizie din 2022 a Tribunalului Arbitral al Camerei de Comerț Internaționale (ICC) din capitala Franței.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Prin decizia menționată, din urmă cu aproape 4 ani, Ministerul Mediului fusese obligat să le plătească celor de la OMV suma de 155,5 milioane lei (peste 31 milioane euro), reprezentând costuri istorice de mediu asumate de stat la privatizarea Petrom din 2004, dar nedecontate de către acesta, plus dobânzi și costuri de arbitraj. Procedura de arbitraj fusese inițiată de OMV AG în 2020.
Ministerul Mediului a argumentat că legislația europeană nu-i permite să plătească, întrucât acest lucru ar reprezenta un ajutor de stat ilegal, conform normelor UE, potrivit documentelor procesului, analizate de Profit.ro.
El a fost susținut și de Comisia Europeană, care a adresat Curții de Apel observații scrise.
OMV a contraatacat spunând că argumentul nu stă în picioare, întrucât instituția i-a mai făcut plăți similare, în baza aceleiași obligații, atât voluntar, cât și în urma altor proceduri de arbitraj pe aceeași temă.
În cele din urmă, Curtea de Apel a respins ca neîntemeiată solicitarea Ministerului Mediului, de anulare a hotărârii arbitrale din 2022, prin care ministerul fusese obligat la plata a peste 31 milioane euro către OMV AG, plus dobânzi și costuri de arbitraj.
În decembrie anul trecut, Guvernul român a anunțat că a ajuns la un acord cu OMV Petrom care prevede, printre altele, asumarea integrală de către OMV Petrom a costurilor poluării petroliere istorice, de dinainte de privatizare.
Datoriile din prezent ale statului român în această privință, de peste 1 miliard de lei, ar urma să fie eșalonate pe 4 ani, cu renunțarea de către OMV Petrom la dobânzile suplimentare.
Și OMV Petrom a transmis atunci că, în viitor, în baza acordului cu Executivul, obligațiile istorice de mediu și abandonare conform Anexei P a contractului de privatizare, estimate la aproximativ 600 milioane euro (sumă pe termen lung neactualizată la valoarea prezentă), sunt preconizate a fi suportate de OMV Petrom pe propriile costuri.
Interesantă este strategia pe care au mers statul român, avocații și juriștii săi în încercarea de a obține anularea hotărârii arbitrale defavorabile din august 2022.
Astfel, în octombrie 2022, România a cerut Curții de Apel din Paris anularea hotărârii, printr-un recurs în anulare, pe motiv de nerespectare a normelor europene în materia ajutorului de stat.
După care, în august 2023, Ministerul Mediului a făcut plângere la Comisia Europeană, reclamând că sentința arbitrală încalcă legislația UE a ajutoarelor de stat. Ulterior, în februarie 2024, a trimis chiar o pre-notificare de ajutor de stat, în care a cerut Bruxelles-ului să verifice compatibilitatea sentinței cu regulile pieței interne europene.
Deși Comisia i-a răspuns că nu a respectat procedura legală de notificare și că nici nu are date suficiente pentru a se pronunța, Ministerul Mediului a cerut ulterior Curții de Apel din Paris suspendarea procesului, până când Executivul european va decide dacă este vorba de un ajutor de stat ilegal sau nu.
Întrucât Comisia Europeană a transmis Curții că România nu a făcut notificare oficială de ajutor de stat, cererea a fost respinsă, în martie anul trecut.
″Ministerul Mediului adoptă un comportament de tărăgănare, în contextul recursului, care vizează întârzierea cât de mult posibil a plății sumelor datorate OMV, comportament care s-a manifestat atunci când a susținut în mod artificial în fața Comisiei Europene că mecanismul de compensare ar reprezenta ajutor de stat, în cadrul procedurii de punere în executare din România, prin reticența sa de a comunica documentele anexate plângerii sale și pre-notificării sale către Comisie sau chiar în pozițiile sale contradictorii privind competența de a judeca a Curții de Apel (...).
Clauza de compensare de mediu inclusă în acordul de privatizare nu conferă niciun avantaj selectiv OMV și, prin urmare, nu constituie ajutor de stat. (...)
Despăgubirile acordate prin hotărâre judecătorească fac parte din prețul convenit între OMV și statul român la încheierea acordului de privatizare, al cărui unic scop era acela de a oferi o reparație legitimă pentru poluarea anterioară a amplasamentelor achiziționate de OMV. Această garanție de răspundere – un mecanism pur contractual – nu poate fi denaturată cu rea-credință și retroactiv pentru a crea aparența unui pretins avantaj economic″, a răspuns OMV AG, la proces.
Bruxelles-ul s-a constituit însă intervenient în proces și a trimis note scrise la instanță, după ce inițial intenționase chiar să participe la audierea părților, care a avut loc pe 8 decembrie 2025.
Fragmentul următor din motivarea deciziei favorabile OMV a Curții de Apel din Paris, de luna trecută, redă poziția procesuală a statului român, prin Ministerul Mediului:
″După cum subliniază pe bună dreptate Comisia Europeană în observațiile sale, aici este vorba de analiza compatibilității unei hotărâri arbitrale, rezultată în urma unei proceduri de arbitraj comercial convenționale, precum în acest caz, cu normele europene privind ajutoarele de stat.
Întrucât statul român nu a acționat ca un operator privat prudent într-o economie de piață la încheierea acordului de privatizare (din 2004 – n.r.), avantajele pe care le-a acordat - în special sub forma clauzelor de compensare pentru mediu - constituie ajutor de stat ilegal (...). În acest caz, probele demonstrează că, la implementarea privatizării companiei, statul român nu a acționat în niciun fel ca un investitor privat prudent, preocupat de natura reciproc avantajoasă a contractului pe care l-a încheiat cu OMV.
Acordul de privatizare a fost încheiat în circumstanțe excepționale, pentru a accelera vânzarea Petrom, permițând OMV să obțină un contract cu termeni și condiții neobișnuit de favorabile, pe care nu le-ar fi putut obține de la o parte privată, nici măcar una aflată într-o poziție de vulnerabilitate.
Aceste condiții neobișnuite includ: un preț de vânzare neobișnuit de scăzut, de 1,5 miliarde de euro; anularea tuturor datoriilor fiscale ale Petrom către stat, precum și o scutire de impozit pentru o parte din cheltuielile sale viitoare, pe care OMV nu ar fi putut-o obține de la un investitor privat; cote de redevență foarte scăzute; un mecanism de compensații de mediu neplafonat, care presupune răspunderea statului român pentru poluarea de la amplasamentele Petrom pentru care OMV depune cereri, timp de până la cincisprezece ani după privatizare.
Datorită sentinței arbitrale, OMV a putut, de asemenea, să invoce această garanție de stat la discreția sa exclusivă, prin închiderea instalațiilor sale, planurile sale succesive de restructurare a activităților companiei fiind astfel subvenționate de contribuabilii români.
Validarea termenilor acordului de privatizare de către Consiliul Concurenței din România (în noiembrie 2004, prin decizia care poate fi citită aici – n.r.) nu poate, în acest caz, să împiedice clasificarea tranzacției drept ajutor de stat, întrucât investigațiile ulterioare efectuate de autoritățile române, în special de o comisie a Senatului, au pus sub semnul întrebării legalitatea cadrului contractual acordat de stat, inclusiv mecanismul de compensare pentru daune de mediu″.
Raționamentul judecătorilor de la Curtea de Apel din Paris, care au respins acțiunea intentată de România:
″Consiliul Concurenței din România subliniază (în decizia sa din 2004 menționată mai sus – n.r.) (...) că privatizarea Petrom s-a desfășurat într-un mod deschis, nediscriminatoriu, transparent și necondiționat. Acesta subliniază că condițiile de depunere a ofertelor au fost aceleași pentru toți candidații, că contractul de privatizare a fost atribuit OMV, care a oferit cel mai bun preț, și că tuturor candidaților li s-a acordat timpul și informațiile necesare despre companie pentru a evalua în mod corespunzător Petrom și a-și formula ofertele.
În ceea ce privește procesul de privatizare, acesta concluzionează că: „Această procedură a asigurat, în conformitate cu principiile economiei de piață, un preț competitiv care reflectă valoarea reală de piață a Petrom, deoarece toți factorii care influențează valoarea Petrom au fost discutați în timpul negocierilor și, în cele din urmă, reflectați în prețul oferit de ofertanți”.
Din toate aceste elemente rezultă că procesul de selecție a cumpărătorului implementat a fost similar cu cel care ar fi fost implementat de un actor privat care dorea să vândă o participație majoritară la o companie. (...)
În acest sens, niciuna dintre dovezile furnizate de Ministerul Mediului nu pune sub semnul întrebării aceste constatări, incluzând aici și raportul comisiei de anchetă a Senatului României privind legalitatea privatizării SNP Petrom, care prezintă principiile de bază ale mecanismului de compensare, fără a critica termenii acestuia. Celelalte documente depuse sunt în mare parte articole de presă din care nu se pot extrage elemente obiective utile pentru analiză.
Prin urmare, Ministerul Mediului nu poate susține în mod serios, fără a furniza nicio dovadă, că acordul de privatizare a fost încheiat în grabă, într-un mediu extrem de neconcurențial, în care statul nu a avut altă opțiune decât să cesioneze fără întârziere Petrom pentru a îndeplini aspirațiile europene ale populației sale.
Celelalte argumente invocate de Ministerul Mediului pentru a demonstra că acordul de privatizare a fost încheiat în condiții neobișnuite, referitoare la prețul de vânzare, anularea datoriilor fiscale și acordarea unei scutiri de taxe și a unor cote de redevență foarte mici, sunt lipsite de efect, în măsura în care nu privesc în niciun fel mecanismul de compensare în temeiul garanției de mediu acordate, care a constituit singurul obiect al litigiului soluționat prin hotărârea arbitrală, instanța reținând că Consiliul Concurenței din România nu a concluzionat că a existat vreun ajutor de stat ilegal în privința lor″.
