În cadrul procedurii de arbitraj, OMV Petrom reclama că ″ANRM (actuala ANRMPSG – n.r.) și-a încălcat obligațiile care îi revin în temeiul Acordului Petrolier prin impunerea (i) unor termene arbitrare și nerezonabile OMV Petrom pentru depunerea Planului de Dezvoltare (a Neptun Deep - n.r.) și (ii) aplicarea de sancțiuni financiare pentru nerespectarea acestor termene″.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
În litigiul cu ANRM s-a pus și problema de a se stabili dacă ″noua Lege offshore (Legea nr. 256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operațiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetrele petroliere offshore și onshore de adâncime) nu se aplică și nu se poate aplica Proiectului și/sau Acordului de concesiune (pentru Neptun Deep – n.r.) sau, alternativ, că aplicarea noii legi offshore încalcă drepturile OMV Petrom în temeiul Acordului de concesiune, astfel încât OMV Petrom să aibă dreptul la scutiri, inclusiv acordarea de daune interese în valoarea care va fi stabilită″.
În urma negocierilor cu Guvernul, OMV Petrom s-a angajat să renunțe la arbitraj și ″să țină cont de interesele naționale ale României și de interesele consumatorilor români, respectând principiile referitoare la concurență din cadrul legislației naționale și al legislației Uniunii Europene″, potrivit unui document guvernamental analizat de Profit.ro.
Pe de altă parte, conform sursei citate, OMV Petrom nu va renunța ″la drepturile prevăzute de legislația actuală și Acord (acordul petrolier pentru Neptun Deep – n.r.) de a obține veniturile din contractele semnate, ca urmare a aplicării altor restricții decât cele prevăzute de prezentul Acord referitoare la preț și comercializarea hidrocarburilor″, principiul urmând să fie introdus într-un act adițional la contractul de concesiune.
Asta în condițiile în care Legea offshore prevede că, ″În vederea protejării siguranței energetice a României, contractele bilaterale de tranzacționare a cantităților de gaze exploatate din perimetrele reglementate de prezenta lege (offshore – n.r.) vor fi notificate, pentru monitorizare, Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei cel târziu înainte de data intrării în vigoare a acestora. Cantitățile comercializate prin contractele menționate (...) vor fi oferite în prealabil spre vânzare, cu prioritate, statului român, prin Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, denumită în continuare ANRSPS. ANRSPS va accepta sau refuza oferta în termen de 7 zile de la recepția acestei oferte, absența unui răspuns echivalând cu un refuz al ofertei. În caz de refuz, titularii acordurilor au dreptul să continue cu vânzarea acestor cantități către terți. În situația în care cantitățile oferite prioritar către ANRSPS sunt comercializate către terți, prețul de vânzare al gazelor naturale nu va fi mai mic decât prețul oferit către ANRSPS″.
Un alt alineat stipulează că, ″Prin excepție (...), Guvernul, prin hotărâre, la propunerea Ministerului Energiei, poate introduce restricții temporare de preț și vânzare pentru cantitățile necesare în vederea asigurării consumului clienților casnici și producătorilor de energie termică destinată populației, precum și a celor necesare îndeplinirii obligațiilor subsumate mecanismelor europene de solidaritate prevăzute de reglementările europene″, cu precizarea că ″Aceste măsuri vor fi limitate în timp și scop și se vor aplica în mod proporțional cantităților totale de gaze naturale de producție internă″.
În plus, înțelegerea dintre statul român și OMV Petrom stipulează că vor fi preluate la nivel contractual dispozițiile privitoare la stabilitate fiscală din Legea offshore, iar acordul petrolier va fi actualizat de părți pentru a ține cont de toate modificările legislative intervenite pe parcursul derulării concesiunii.
Pentru zăcămintele onshore, înțelegerea mai prevede, pe de o parte, majorarea redevenței petroliere cu 40% față de nivelul actual, dar, în același timp, și creșterea pragurilor de preț de vânzare în funcție de care se aplică supraimpozitarea specifică din domeniul producției de gaze naturale (cu actualizarea anuală a acestora în funcție de evoluția bursei olandeze de gaze TTF), precum și dublarea cotei de deducere a cheltuielilor cu investițiile, de la 30% la 60%.
OMV Petrom va renunța la dreptul de a solicita în viitor compensații financiare pentru poluarea istorică ″moștenită″ de la momentul când austriecii de la OMV au devenit acționari majoritari, estimate la 600 milioane euro, iar datoriile din prezent ale statului român în această privință, de peste 1 miliard de lei, vor fi eșalonate pe 4 ani, cu renunțarea de către OMV Petrom la dobânzile suplimentare.
″Renunțarea echivalează, în fapt și în drept, cu transferul obligației de remediere poluare istorică către OMV Petrom, precum și cu asumarea integrală a onorării acesteia de către OMV Petrom SA pe cheltuiala sa″, scrie în document.
Volumul potențialului nou zăcământ Anaconda este estimat preliminar la circa 30 miliarde metri cubi de gaze naturale.
De asemenea, Guvernul va prelungi cu 15 ani, începând cu 2029, acordurile de concesiune ale OMV Petrom pentru un număr de 124 de zăcăminte onshore.
De altfel, Guvernul a aprobat acum prelungirea cu 2 ani a perioadei de explorare prevăzute de acordul petrolier de concesiune a perimetrului offshore de gaze naturale Neptun Deep, cel mai mare din Marea Neagră românească, la care concesionari sunt OMV Petrom și Romgaz, pentru ″posibile noi descoperiri″ de zăcăminte″, acest lucru neafectând planul de demarare a producției pe perimetru în 2027.
Decizia era pregătită din octombrie, după cum a relatat Profit.ro. A fost singurul act normativ de pe agenda ședinței de Guvern de astăzi, cu statut extraordinar și desfășurată în format hibrid.
De curând, Guvernul a aprobat un act adițional și la un alt acord petrolier de concesiune, încheiat acum 25 de ani cu OMV Petrom (pe atunci SNP Petrom), prin care este prelungită perioada de explorare pentru un număr de 7 dintre cele 9 perimetre de hidrocarburi care fac obiectul acelui acord. Acea hotărâre a fost luată imediat după întoarcerea premierului Ilie Bolojan din vizita efectuată în Austria și după o întâlnire a acestuia cu conducerea OMV Petrom.
″Faza curentă a perioadei de explorare (la Neptun Deep - n.r:) se va încheia în noiembrie 2025 și titularii (de acord petrolier, OMV Petrom și Romgaz – n.r.) au solicitat extinderea acesteia pe o perioada suplimentară de 2 ani, pentru a putea finaliza în condiții de siguranță și eficiență operațiunile petroliere agreate a se desfășura în perioada de explorare. (...)
În plus față de avantajele operaționale și de siguranță, securitate și mediu, o prelungire cu 2 ani a fazei de explorare în desfășurare ar asigura timp suficient pentru a finaliza studiile aprofundate post foraj, iar rezultatele vor fi utilizate pentru a maturiza mai multe perspective de foraj. Acest lucru va determina o mai bună înțelegere a opțiunilor de alegere a locațiilor de foraj pentru viitoarele sonde, în cadrul perimetrului XIX Neptun, și mai multă certitudine asupra evaluării comercialității posibilelor noi descoperiri.
Având în vedere circumstanțele prezentate, s-a apreciat că este esențial ca titularii acordului de concesiune să dispună de timpul adecvat și să se extindă faza curentă a perioadei de explorare, fără modificarea duratei totale a acordului de concesiune. Acest lucru implică modificarea acordului de concesiune printr-un act adițional, având ca obiect extinderea fazei curente a perioadei de explorare cu o perioadă suplimentară de doi ani, cu ajustarea corespunzătoare a programului minim de explorare″, se arată în nota de fundamentare a hotărârii de Guvern de astăzi privind prelungirea explorării la Neptun Deep.
Forajul celor zece sonde de exploatare pe structurile Domino și Pelican Sud, aflat în desfășurare, este planificat a se încheia la finalul anului 2026, ceea ce va permite demararea producției de gaze naturale pe perimetrul Neptun Deep în 2027, după cum au anunțat în mai multe rânduri cei doi concesionari.
″Din motive de siguranță și eficiență este de preferat ca, pentru realizarea forajului de explorare, să fie utilizată aceeași instalație de foraj deja contractată de titular pentru realizarea forajului sondelor de dezvoltare-exploatare și forarea sondei de explorare după finalizarea sondelor de exploatare, comparativ cu derularea unor operațiuni simultane de foraj sonde de explorare și de exploatare. Astfel, va exista o singură operațiune de foraj în desfășurare în zona de apa adâncă, adică o singura sondă care poate necesita o intervenție de urgență - cum ar fi forarea sondelor de evacuare - realizându-se astfel și o optimizare a resurselor necesare pentru intervenții de urgență (nave de intervenție, elicoptere etc).
De asemenea, având în vedere complexitatea și multitudinea resurselor umane angrenate în timpul operațiunilor de foraj în zona de apa adâncă ar trebui evitată, pe cât posibil, expunerea personalului de specialitate la operațiuni simultane de foraj, din motive de sănătate, de siguranță, securitate și mediu (HSSE)″, se mai spune în document.
OMV Petrom și Romgaz așteaptă în prezent să primească acord de mediu pentru forarea unei noi sonde de explorare în Neptun Deep, la o adâncime totală de peste 3.000 de metri, după cum a relatat Profit.ro. Cele două companii au pregătit documentațiile legale pentru 2 sonde noi de explorare, însă vor fora în cele din urmă una singură.
Au fost identificate două potențiale prospecte, numite Nard (Nard-1) și Anaconda (Anaconda-1), optându-se în cele din urmă pentru cea de-a doua.
Extras din documentația de mediu a proiectelor

Sonda de explorare va fi forată, va fi testat potențialul formațiunilor geologice vizate, pentru a se confirma prezența (sau absența) gazelor naturale, după care va fi abandonată. În acest stadiu, nu vor fi efectuate prognoze de capacitate de producție. Până în prezent, pe perimetrul offshore Neptun Deep au mai fost forate și ulterior abandonate 8 sonde de explorare.
Costurile de foraj erau estimate la aproximativ 62 milioane dolari pentru Anaconda-1 (adâncime totală de 3.780 metri și durată de explorare de până la 3 luni). În zona locației sondei Anaconda-1, adâncimea apei este de peste 1.500 de metri.
″Proiectul este conceput pentru a identifica și evalua potențialul resurselor și rezervelor de hidrocarburi sub formă de gaze naturale în cadrul perimetrului XIX Neptun - zona de apă adâncă, având drept obiectiv îndeplinirea obligațiilor titularilor ce le revin în baza Acordului de concesiune (...), aliniat la obiectivele strategice energetice ale țării.
Execuția la timp a proiectului este esențială pentru îndeplinirea atât a obiectivelor titularilor, cât și a celor asociate la nivel național pe plan energetic. Datele și informațiile colectate prin această sondă de explorare (...) vor oferi perspective asupra resurselor și rezervelor de gaze, permițând ulterior adoptarea unor decizii cu privire la fazele următoare potențiale (ex. dezvoltare, exploatare)″, se menționează în documentația de mediu.
Pentru realizarea lucrărilor de foraj, OMV Petrom, care este operator al Neptun Deep, intenționează să contracteze o unitate de foraj offshore specializată, capabilă să efectueze operațiuni la mari adâncimi, o platformă de foraj semi-submersibilă sau o navă de foraj. Alegerea contractorului pentru aceste lucrări se va face prin licitație.
Baza logistică pentru aprovizionarea cu echipamente, materiale de foraj și gestionarea deșeurilor generate de unitatea de foraj este situată în portul Midia, iar transportul acestora, inclusiv al hranei, se va realiza cu 2-3 nave contractate prin licitație organizată de operator. Schimbul de personal pe platforma de foraj se va realiza prin transport cu elicopterul sau cu nave, după caz.
Extras din documentația de mediu a proiectelor


















