Un distribuitor de energie vrea să-și grupeze prosumatorii din rețele într-o centrală virtuală, pentru a-i controla în mod agregat

Un distribuitor de energie vrea să-și grupeze prosumatorii din rețele într-o centrală virtuală, pentru a-i controla în mod agregat
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 10 aug 2023

Compania Distribuție Energie Electrică România (DEER), parte a grupului Electrica SA, care operează 3 rețele regionale de distribuție în țară, are în vedere implementarea unui sistem de tip Virtual Power Plant (VPP - centrală electrică virtuală) la nivelul rețelelor administrate, de monitorizare și control în mod agregat pentru micii producători și consumatorii dispecerizabili, relevă date analizate de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Operatorul gestionează distribuția de electricitate în județele Brăila, Buzău, Dâmbovița, Galați, Prahova, Vrancea, Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș Sibiu, Cluj, Bihor, Maramureș, Satu Mare, Bistrița-Năsăud și Sălaj.

Veniturile producătorilor de jocuri video vor reveni pe creștere în 2023 grație vânzărilor solide de console CITEȘTE ȘI Veniturile producătorilor de jocuri video vor reveni pe creștere în 2023 grație vânzărilor solide de console

Pe măsură ce puterea instalată în surse de mică putere (prosumatori, mici producatori de energie din surse regenerabile), amplasate în rețelele electrice de distribuție, crește, soluțiile de implementare a unor aplicații de design și control al microrețelelor devin realitate. O microrețea este un sistem electroenergetic de mici dimensiuni, amplasat pe o zonă geografică restrânsă și bine delimitată, capabil să funcționeze atât în mod sincronizat cu sistemul electroenergetic cât și în mod izolat. Toate aceste microrețele trebuie să poată fi ușor integrate în rețelele electrice de distribuție publice. În aceste sens, agregarea microrețelelor se va face în cadrul Centralei Electrice Virtuale (VPP), care permite planificarea optimă a funcționării acestora și nu numai. Conceptul Centrală Electrică Virtuală (VPP) constă în agregarea unui număr mare de entități de putere mică și mare, precum generatoarele, consumatorii controlabili și sistemele de stocare a energiei, într-un mod în care acestea pot să acționeze coordonat și să fie văzute de nivelurile ierarhice de control superioare ca o singură entitate″, se arată într-un document al DEER.

Compania a lansat o consultare de piață pentru a discuta cu potențialii furnizori de soluții hardware și software aspectele tehnice ale proiectului, precum și costurile estimative ale acestuia.

EXCLUSIV Gigantul american Adobe își dublează centrul de cercetare din Romania prin mutarea în U Center. Tranzacția intră direct pe locul 1 CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Gigantul american Adobe își dublează centrul de cercetare din Romania prin mutarea în U Center. Tranzacția intră direct pe locul 1

Scopurile proiectului sunt ″păstrarea rețelei sigure și stabile, găsirea de alternative viabile de creștere a capacității rețelei fără investiții în active, posibilitatea de a crea o <piață de flexibilitate> la nivelul operatorului de distribuție, pentru a crește gradul de penetrare al regenerabilelor distribuite în rețeaua de distribuție, posibilitatea asigurării serviciilor de sistem (în cazul in care operatorul de transport Transelectrica solicită acest lucru), participarea la piața de energie electrică și optimizarea fiabilității sistemului per ansamblu″, se menționează în document.

Pentru realizarea scopurilor menționate, este nevoie de conectarea prosumatorilor și gruparea lor la nivel de nod de rețea, de controlul consumatorilor (acolo unde aceștia au capacități energetice ce pot fi controlate - HVAC, pompe etc) și de integrarea și controlul optimizat al sistemelor de stocare, spune compania.

FOTO CONFIRMARE Violonistul Alexandru Tomescu a redeschis celebra cabană Caraiman CITEȘTE ȘI FOTO CONFIRMARE Violonistul Alexandru Tomescu a redeschis celebra cabană Caraiman

″Software-ul de analiză și planificare a rețelei pentru gestionarea prosumatorilor si a consumului dispecerizabil va putea prelua nativ, complet, modelele de rețea provenite de la software-ul de analiză și planificare al operatorului de transport (Transelectrica), precum și date de la operatorii din piața de energie, acolo unde acestea pot fi furnizate. Pentru a prelua datele existente, sistemul va avea disponibile funcții de interconectare, pentru a putea prelua datele necesare din diferitele sisteme existente, implicate în procesele de flexibilizare″, se mai arată în document.

Potrivit datelor ANRE, la finalul lunii aprilie 2023, în rețelele operate de DEER erau conectați peste 22.000 de prosumatori, cu instalații de producție de peste 279 MW. La nivel național, la acea dată, existau în total peste 63.000 de prosumatori, cu unități de generare de 753 MW.

viewscnt
Afla mai multe despre
prosumatori deer
deer virtual power plant
control prosumatori
prosumatori operatori de distribuție