UPDATE Grecul Georgios Stassis va pleca după 3 ani și jumătate de la șefia Enel România. Mesajul Enel România

UPDATE Grecul Georgios Stassis va pleca după 3 ani și jumătate de la șefia Enel România. Mesajul Enel România
Profit.ro
Profit.ro
scris 30 iul 2019

Georgios Stassis va rămâne la conducerea Enel România până la jumătatea lunii septembrie, în așteptarea confirmării numirii sale la compania energetică de stat Public Power din Grecia, pentru a asigura transferul responsabilităților către viitorul Country Manager, al cărui nume va fi anunțat în curând, transmite Enel România.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”Suntem foarte bucuroși de nominalizarea lui Georgios Stassis, întrucât aceasta reprezintă o oportunitate profesională deosebită, pentru care îi urăm mult succes.

Georgios a devenit Country Manager al Enel în România în luna februarie a anului 2016, după ce a condus cu mult succes dezvoltarea Enel Green Power în Grecia. În mandatul său, companiile de furnizare ale Enel în România au obținut rezultate semnificative, devenind cei mai mari furnizori de electricitate pe piața concurențială, în timp ce operatorii noștri de distribuție au menținut un nivel înalt al investițiilor, au instalat peste 500.000 de contoare inteligente – cel mai mare număr instalat de vreun operator de distribuție – și și-au consolidat poziția în topul companiilor de distribuție, ca lideri ai calității serviciilor.

De asemenea, a fost lansată compania Enel X România și planul său de investiții în domeniul mobilității electrice, iar Enel Green Power România și-a îmbunătățit performanța operațională, livrând energie care acoperă circa 2% din consumul final de electricitate din România.

În așteptarea confirmării numirii domnului Stassis, el va rămâne în funcție până la jumătatea lunii septembrie pentru a asigura transferul responsabilităților către viitorul Country Manager, al cărui nume va fi anunțat în curând”, este mesajul companiei.

Știrea inițială

Grecul Georgios Stassis va pleca după 3 ani și jumătate de la conducerea operațiunilor Enel România, fiind propus să preia șefia companiei energetice de stat Public Power din Grecia.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Acesta va trebui să se asigure că Public Power va recupera de la consumatori, conform Reuters, facturi restante însumând peste 2,4 miliarde euro.

Stassis conduce Enel România din februarie 2016, după ce anterior a fost CEO al Enel Green Power pentru Europa de Est și Egipt.

EXCLUSIV Schimbare pregătită în Codul Fiscal. Taxarea inversă - extinsă și în domeniul livrării de gaze, la inițiativa OPCOM CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Schimbare pregătită în Codul Fiscal. Taxarea inversă - extinsă și în domeniul livrării de gaze, la inițiativa OPCOM

Stassis s-a alăturat grupului Enel în anul 2007 și, în calitate de șef al regiunii Europa de Est și Egipt a Enel Green Power (EGP), a condus operațiunile EGP din Grecia, Bulgaria, România, Turcia și Egipt.

Înainte de a se alătura EGP, Georgios Stassis a deținut poziția de director executiv pentru proiecte strategice și achiziții, precum și pe cea de membru în comitetul executiv de management al Tellas Telecom, cel mai mare operator alternativ de telecom din Grecia.

Stassis este afiliat la mai multe organizații non-profit, inclusiv ca membru al consiliului director al mai multor instituții și asociații de regenerabile din zona Balcani și Orientul Mijlociu.

EXCLUSIV Șeful upstreamului OMV Petrom: Sunt încrezător că rațiunea va învinge în privința fiscalității gazelor din Marea Neagră CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Șeful upstreamului OMV Petrom: Sunt încrezător că rațiunea va învinge în privința fiscalității gazelor din Marea Neagră

Georgios Stassis este absolvent al facultății de Inginerie Civilă din cadrul Universității Kingston din Marea Britanie, deținând totodată și un master în Managementul Construcțiilor în cadrul aceleiași universități.

viewscnt
Afla mai multe despre
enel
enel romania
enel dobrogea
enel muntenia
enel banat
tonio volpe