Vânzările de motorină ale MOL în România au crescut cu 10,6% în al treilea trimestru, în timp ce vânzările de benzină au fost stabile

Vânzările de motorină ale MOL în România au crescut cu 10,6% în al treilea trimestru, în timp ce vânzările de benzină au fost stabile
Profit.ro
Profit.ro
scris 3 nov 2017

Vânzările de motorină (retail) ale Grupului petrolier ungar MOL în România au crescut cu 10,6% în al treilea trimestru, în timp ce vânzările de benzină au fost stabile, potrivit rezultatelor anunțate vineri de grup.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Cu un rezultat operațional (clean CCS EBITDA) de 150 miliarde forinți (576 milioane dolari) în al treilea trimestru, valoarea acestui indicator financiar a ajuns, după primele nouă luni din 2017, la 520,8 miliarde forinți (1,87 miliarde de dolari), cu 12% mai mare față de perioada similară a anului trecut, scrie News.ro.

”Cu cheltuieli de capital de 605 milioane dolari după primele nouă luni, compania a continuat să genereze fluxuri importante de numerar pe toate segmentele de activitate”, arată raportul grupului.

Segmentul Upstream (Explorare și Producție) a înregistrat un rezultat EBITDA de 49,1 miliarde forinți (188 milioane dolari) în T3, producția atingând un nivel mediu de 105.000 barili echivalent petrol (bep) pe zi. În primele nouă luni, EBITDA pe segmentul Upstream a crescut cu peste 30% față de perioada T1 - T3 din 2016.

VIDEO Iulian Iancu: România se află în plin război economic european. Miza: gazele naturale ale României CITEȘTE ȘI VIDEO Iulian Iancu: România se află în plin război economic european. Miza: gazele naturale ale României

În ceea ce privește segmentul Downstream (Rafinare și Petrochimie), acesta a raportat un rezultat operational (rezultat clean CCS EBITDA) mai scăzut, de 70,5 miliarde forinți (271 milioane dolari) din cauza declinului contribuției segmentelor petrochimic și al rafinăriilor.

Segmentul Serviciilor pentru Clienți (retail și alte soluții de mobilitate) a raportat un rezultat EBITDA trimestrial record de 34,5 miliarde forinți (132 milioane dolari), în urcare de la 112 milioane dolari anul trecut, odată cu creșterea profitului sectoarelor fuel și non-fuel.

”În România, vânzările retail de carburant au continuat creșterea. Astfel, vânzările de motorină (retail) ale MOL în România au crescut cu 10,6% în al treilea trimestru, în timp ce vânzările de benzină  au fost stabile față de perioada similară a anului trecut”, arată raportul.

Zsolt Hernádi, președinte și director general al Grupului MOL, spune că strategia Grupului MOL pentru anul 2030 estimează un rezultat clean CCS EBITDA de 2,3 miliarde dolari.

”Pentru a ne atinge obiectivele strategice, lansăm Downstream 2022 (DS2022), un program de eficientizare, transformare și creștere care urmează să asigure suplimentarea rezultatului EBITDA cu 500 milioane dolari prin investiții de peste 2 miliarde dolari până în 2022”, menționează el.

MOL a ajuns al treilea jucător pe piața distribuției de carburanți în România, după OMV Petrom, companie controlată de grupul austriac OMV, și Rompetrol, afacere controlată de compania kazahă de stat KazMunayGas.

Grupul MOL are o rețea de aproximativ 2.000 de benzinării în Europa Centrală și de Sud-Est, în zece țări, din care peste 200 în România.

viewscnt
Afla mai multe despre
mol
motorina