VIDEO&FOTO Războiul Rusiei împotriva Ucrainei: Nave rusești, dar și o mină s-au apropiat periculos de cea mai nouă platformă petrolieră românească din Marea Neagră

VIDEO&FOTO Războiul Rusiei împotriva Ucrainei: Nave rusești, dar și o mină s-au apropiat periculos de cea mai nouă platformă petrolieră românească din Marea Neagră
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 8 mar 2023

Nave rusești de război s-au apropiat vara trecută periculos de mult de platforma petrolieră Ana, parte a exploatării offshore de gaze naturale Midia, cea mai nouă din Marea Neagră românească, operată de compania americană Black Sea Oil&Gas (BSOG) din grupul Carlyle, iar în apropiere a fost descoperită și o mină maritimă, care a explodat fără a face victime sau pagube materiale, se afirmă într-un documentar despre proiectul Midia, lansat recent de postul franco-german de televiziune ARTE.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Potrivit sursei citate, în iunie 2022, lună în care a demarat producția de gaze la Midia, două nave rusești de război s-au apropiat la o distanță periculoasă de platformă.

Se presupune că se aflau în zonă în misiune de blocare a porturilor maritime ucrainene, pentru împiedicarea transporturile de cereale.

Tranzacție: Inițiatorul Cogealac, cu afaceri pe 4 continente, cumpără în România o firmă cu contract de racordare a unui parc solar de peste 100 MW. Un mare portar al naționalei de fotbal, implicat în afacere CITEȘTE ȘI Tranzacție: Inițiatorul Cogealac, cu afaceri pe 4 continente, cumpără în România o firmă cu contract de racordare a unui parc solar de peste 100 MW. Un mare portar al naționalei de fotbal, implicat în afacere

De atunci, la centrul de comandă al platformei Ana au fost instalate camere suplimentare de supraveghere.

Platforma petrolieră Ana. Sursă foto: captură YouTube ARTE

Platforma petrolieră Ana. Sursă foto: captură YouTube ARTE

DOCUMENT Noile tarife de referință RCA, plus de aproape 21%. Premieră cu vehicule electrice CITEȘTE ȘI DOCUMENT Noile tarife de referință RCA, plus de aproape 21%. Premieră cu vehicule electrice

″Este bine să vedem navele care deviază de la cursul lor, pentru a evita orice coliziune și orice potențial pericol de ciocnire. Orice navă care nu este înscrisă în lista noastră generează o alarmă când ajunge la o anumită distanță de platformă″, explică în documentar Valentin Solomon, inginer BSOG responsabil cu comunicațiile la Midia, care monitorizează inclusiv traficul maritim din zonă.

″Valentin a fost instruit recent pentru a face față unui tip cu totul diferit de pericol. De la invazia Rusiei asupra Ucrainei, minele maritime au devenit o amenințare reală. Colegii lui Valentin de pe una din navele care efectuează servicii de aprovizionare pentru platformă au remarcat anul trecut o astfel de mină, periculos de aproape de platformă. Marina românească a încercat să o dezamorseze, însă aceasta a explodat. Nu au fost răniți sau pagube materiale″, se mai spune în materialul ARTE.

Antrenament de simulare a prăbușirii unui elicopter în Marea Neagră. Sursă foto: captură YouTube ARTE

Antrenament de simulare a prăbușirii unui elicopter în Marea Neagră. Sursă foto: captură YouTube ARTE

Ciucă decide cui transferă Complexul Cetate din Brașov: Universității Transilvania, pentru a fi instituție culturală, sau Ministerului de Interne, ca hotel pentru angajați CITEȘTE ȘI Ciucă decide cui transferă Complexul Cetate din Brașov: Universității Transilvania, pentru a fi instituție culturală, sau Ministerului de Interne, ca hotel pentru angajați

Anul trecut, Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat în două rânduri misiuni de neutralizare de mine în Marea Neagră, despre care Profit.ro a relatat aici și aici.

″În momentul în care un obiect neidentificat precum o mină este descoperit în perimetrul platformei, imediat anunțăm stația de tratare a gazelor de la Vadu, alertăm în același timp și managementul și dacă cumva se confirmă că se apropie la o distanță critică de platformă, suntem instruiți să eliberăm platforma și să ne evacuăm, ori pe calea aerului, ori cu barca de salvare, în așa fel încât nimeni să nu fie rănit″, a mai declarat inginerul Valentin Solomon în documentarul ARTE.

viewscnt
Afla mai multe despre
razboi rusia ucraina
gaze naturale midia
platforma petroliera ana
mine maritime marea neagra
nave de razboi rusesti marea neagră
black seaa oil&gas bsog