Familia regală britanică obține venituri anuale de 60 de milioane de euro din închirierea unor terenuri și clădiri

Familia regală britanică obține venituri anuale de 60 de milioane de euro din închirierea unor terenuri și clădiri

Sursa foto: Inquam Photos / Alex Nicodim

scris 6 nov 2024

Investigație jurnalistică. Familia regală britanică obține venituri anuale de 60 de milioane de euro din închirierea unor terenuri și clădiri, inclusiv către instituțiile publice, precum Serviciul Național de Sănătate.

Investigația a fost realizată de The Sunday Times și de echipa Dispatches de la Channel 4 și arată modul în care monarhia câștigă bani din contracte cu instituții publice. Guy’s and St Thomas’ NHS Foundation Trust, care aparține de Serviciul Național de Sănătate din UK (NHS), plătește anual 995 de mii de euro chirie pentru un depozit aflat în centrul Londrei, unde sunt ținute și ambulanțele. Spațiul a fost închiriat în 2023, iar chiria pentru unitatea de 27 de mii de metri pătrați de lângă Tower Bridge este cu 67% mai mare decât cea percepută pentru Poliția Metropolitană, cu câteva luni înainte. Jurnaliștii care au realizat investigația spun că familia regală va câștiga 13,7 milioane de euro din această afacere până la expirarea contractului, în 2038, scrie BiziDay.

Urmărește-ne și pe Google News
Un german a primit, din greșeală, 1.700 de scrisori de la administrația fiscală CITEȘTE ȘI Un german a primit, din greșeală, 1.700 de scrisori de la administrația fiscală

Ancheta a stârnit reacții negative și critici legate de faptul că reprezentanții familiei regale nu sunt transparenți când vine vorba de banii pe care îi obțin. Unii politicienii au cerut reprezentanților monarhiei să nu mai facă bani din contracte cu serviciile publice, în timp ce alții le-au solicitat să plătească impozit pe profit. De partea cealaltă, sunt oameni politici care au luat apărarea familiei regale, spunând că aceasta plătește impozite pentru banii obținuți și deține bunuri la fel ca ceilalți cetățeni ai țării.

Profiturile Crown Estate – o afacere imobiliară deținută de monarh, dar condusă independent – merg la Trezorerie. Astfel, nivelul profitului realizat de Crown Estate este folosit ca punct de referință pentru a calcula finanțarea acordată de guvern familiei regale, sub forma Grantului Suveran. Acest grant finanțat de la buget va crește la 158 de milioane de euro anul viitor, în condițiile în care profiturile societății au crescut la 1,3 miliarde de euro.

Pe lângă suma anuală primită de la guvernul britanic, familia regală mai obține bani și de pe urma Ducatului de Lancaster (o proprietate istorică, deținută direct de monarh, care include o gamă variată de proprietăți imobiliare și terenuri. Veniturile obținute din acest portofoliu, inclusiv din închirieri, merg direct către Regele Charles) și Ducatului de Cornwall (un portofoliu vast de proprietăți, deținut de Prințul de Wales. Acesta generează venituri substanțiale din terenuri și proprietăți care acoperă mii de hectare, în Anglia și Țara Galilor).

Cele două “ducate” au peste cinci mii de contracte de închiriere active, care generează 60 de milioane de euro în fiecare an. Acest lucru se datorează în parte faptului că se bucură de un statut fiscal special, ceea ce înseamnă că nu sunt obligate să plătească impozite pe venit. Conform anchetei, familia regală obține venituri și de pe urma școlilor de stat, a minelor subterane, a pub-urilor și a parcărilor aflate pe terenurile celor două ducate. Atât Ducatul de Lancaster, cât și Ducatul de Cornwall susțin că funcționează ca entități comerciale și respectă cerințele legale privind transparența și raportarea financiară.

viewscnt
Afla mai multe despre
marea britanie
familia regala