Johnson&Johnson își reduce săptămâna aceasta la jumătate livrările de vaccin anticovid-19 în UE

Farma   
Johnson&Johnson își reduce săptămâna aceasta la jumătate livrările de vaccin anticovid-19 în UE

Grupul farmaceutic american Johnson & Johnson (J&J) și-a redus la jumătate livrările de vaccin împotriva covid-19 prevăzute săptămâna aceasta în Uniunea Europeană (UE), potrivit unui oficial european, relatează Reuters.

J&J s-a angajat prin contract să livreze 55 de milioane de doze de vaccin în trimestrul al doilea, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Potrivit unor surse europene, grupul intenționează să livreze cantitatea contractată până la sfârșitul lui iunie.

România - cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană în primul trimestru CITEȘTE ȘI România - cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană în primul trimestru

”Înțelegem că este vorba despre o reducere temporară a livrărilor și că acestea urmează să fie recuperate ulterior”, a declarat luni Reuters un purtător de cuvânt al Comisiei Europene (CE).

Contactat de Reuters, J&J nu a răspuns.

Compania a livrat UE până la 15 mai mai puțin de cinci milioane de doze - reprezentând mai puțin de 10% din cantitatea stabilită prin contract.

Laboratorul american se confruntă cu probleme de producție în Statele Unite.

Potrivit unui oficial UE, dozele destinate Uniunii sunt produse atât în Statele Unitem cât și la Leiden, în Olanda.

Compania preconiza inițial să livreze UE primele doze de vaccin la 1 aprilie, însă a amânat termenul la jumătatea lui aprilie, din cauza unor dificultăți de aprovizionare.

Livrările către Europa au fost amânate apoi din nou, după ce autoritățile sanitare americane au suspendat vaccinarea cu J&J pentru a examina șase cazuri de fromarea a unor cheaguri de sânge atipice grave, și au fost reluate o săptămână mai târziu.

În pofida faptului că Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) și-a reiterat luna trecută încrederea în vaccinul american administrat într-o singură doză, Danemarca a scos vaccinul J&J din programul său de vaccinare.

EMA PRELUNGEȘTE PERIOADA DE DEPOZITARE A VACCINULUI ANTICOVID PFIZER LA FRIGIDER DE LA CINCI LA 31 DE ZILE

Pe de altă parte, EMA a aprobat luni păstrarea la frigidar a vaccinului împotriva covid-19 Pfizer-BioNTech pe o perioadă de până la o lună, o decizie care ar putea accelera desfășurarea acestuia în UE.

Perioada de depozitare la frigider a flacoanelor nefolosite este astfel mult prelungită - de la cele cinci zile autorizate la 31 -, a anunțat EMA.

Principala problemă a acestui vaccin este păstrarea sa. El conține fragmente de ARN mesager în nanoparticule lipidice. Aceste nanoparticule este necesar să fie păstrate pe termen lung la o temperatură de -70°C.

ULTIMA ORĂ Viorica Dăncilă - angajată consilier de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Viorica Dăncilă - angajată consilier de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu

Recomandarea EMA vizează flacoane de vaccin închise, care pot fi păstrate la o temperatură cuprinsă între 2 și 8°C după ce au fost scoase din congelatoarele în care sunt depozitate inițial.

EMA a luat această decizie în baza unor date prezentate de alianța Pfizer-BioNTech.

Autoritățile sanitare americane au aprobat în februarie  păstrarea vaccinului Pfizer-BioNtech la o temperatură de 2-8°C pe o perioadă de maximum două săptămâni.

viewscnt
Afla mai multe despre
johnson & johnson
vaccin