

One United Properties a finalizat Oferta Publică de Cumpărare pentru răscumpărarea acțiunilor proprii. În perioada de derulare a Ofertei, care a avut loc în perioada 1-14 iulie 2026, acționarii au oferit spre vânzare un număr total de 4.307.178 acțiuni, reprezentând aproximativ 3,9% din capitalul social al companiei.
BCE a selectat 36 de furnizori de plăți pentru etapa-pilot a proiectului privind euro digital
Reprezentanții agenției de evaluare Fitch vor avea azi discuții online cu Ministerul Finanțelor, BNR și Consiliul Fiscal, urmând ca mâine să discute, tot în format online, cu unii economiști și cu reprezentanți ai mediului privat, conform datelor Profit.ro.
Titlurile obligatare cu scadența în anul 2033 vândute recent de BCR și unde BERD a cumpărat o cincime din emisiune, intră în ringul de la BVB.
Clienții băncilor au trimis un număr record de cereri de negociere cu băncile și IFN-urile către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), în prima jumătate a acestui an.
Compania Prefera Foods, care anul trecut a raportat pierderi, rambusrează la scadență titlurile obligatare pe care le listase la BVB.
Au început negocierile dintre Parlamentul European, guvernele statelor membre și Comisia Europeană privind regulile de funcționare ale euro digital.
În contextul unor vânzări și pe piețele externe, indicii de la BVB au bătut în retragere pe volume foarte bune.
Gigantul olandez din domeniul vopselelor AkzoNobel, cu fabrică și în România, a respins o ofertă de 7,5 miliarde de euro din partea Nippon Paint pentru divizia sa de vopsele decorative și și-a reiterat sprijinul pentru fuziunea planificată cu producătorul american Axalta Coating Systems.
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a scăzut sub pragul de detinere de 5% la Banca Transilvania, prin vânzarea unui pachet de 10.900.000 acțiuni, reprezentând aproximativ 1% din capitalul social.
ING Bank anunță în România că marchează un nou reper: 2 milioane de clienți activi, persoane fizice și juridice.
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România și furnizor pentru un milion de clienți, anunță, la 3 ani de la listarea pe BVB, Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România și furnizor pentru un milion de clienți, La 3 ani de la listarea pe BVB, că marchează o creștere de 111,5% în condițiile distribuirii și unor dividende de 30,3 lei/acțiune cumulat - echivalent cu un randament suplimentar de 29,2%, ceea ce duce randamentul agregat la circa 141% - dar și pe fondul unor investiții în creștere continuă.
Netopia Payments, unul dintre cei mai utilizați procesatori de plăți online din România, a primit licența de Instituție de Plăți de la Banca Națională a României, etapă necesară pentru extinderea portofoliului actual de servicii financiare.
Subsidiara spaniolă a Digi Communications se pregătește să debuteze la bursă săptămâna aceasta, cu o ofertă de până la 330 de milioane de euro. Unul dintre jucătorii-cheie în cadrul IPO este familia Domínguez de la Maza, proprietara retailerului de haine pentru copii Mayoral, cu magazine inclusiv în România, relevă datele analizate de Profit.ro.
Într-un impuls pe volume, bursa românească atinge un nou record.
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 140,2 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 934 milioane de lei, la o dobândă de 6,25% pe an, printr-o emisiune de obligațiuni de stat de tip benchmark cu maturitatea reziduală la 24 de luni.
China autorizează o cerere de cotare la Bursa din Hong Kong a gigantului modei Shein
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2644 | +0.0043 | +0.08 % |
| 1 USD | 4.5839 | -0.0005 | -0.01 % |
| 1 GBP | 6.1267 | -0.0143 | -0.23 % |
| 1 CHF | 5.5564 | +0.0060 | +0.11 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro