

Cursul valutar oficial, de referință, anunțat luni de BNR, a ajuns la 5,2421 lei, de la 5,2429 lei, curs înregistrat vineri.
ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituțiile bancare din România, în lei, iar evoluția sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piață și de nivelul dobânzilor BNR.
Distribuție Energie Electrică România (DEER), operatorul de distribuție a energiei din grupul Electrica SA, a atribuit Allianz-Țiriac Asigurări un contract pentru servicii de asigurare voluntară de sănătate destinate angajaților, conform datelor Profit.ro.
Autoritățile americane acuză un bărbat că a încercat să jefuiască o bancă din statul Maryland folosind o pisicuță pe care, potrivit anchetatorilor, o furase cu doar câteva minute înainte.
În contextul unor vânzări pe piețele externe, și indicele principal de la BVB a bătut în retragere.
Acțiunile Netflix au scăzut cu aproape 10% după închiderea bursei, deși compania a raportat rezultate financiare conforme cu așteptările.
Acțiunile Digi Spania s-au apreciat puternic vineri dimineață, recuperând o bună parte din declinul consemnat în prima zi de tranzacționare pe bursele spaniole, când au coborât sub prețul de IPO.
Compania americană de software Databricks, care îi are printre fondatori pe antreprenorii români Ion Stoica și Matei Zaharia, strânge noi fonduri de la investitori, la o evaluare post-investiție de 188 miliarde de dolari.
Prețul gazelor la bursa de la Amsterdam, care este una de referință pentru piața europeană, a urcat la 56 de euro pe MWh, față de doar 41 de euro pe MWh la începutul lunii februarie.
O vânzare masivă de acțiuni ale producătorilor de cipuri a generat valuri de instabilitate pe piețele globale.
Grupul japonez de magazine de proximitate Seven&i Holdings este printre câștigătorii bursei japoneze după ce a fost anunțat că se extinde în Europa de Est, pregătind preluarea grupului polonez Zabka, care în România deține lanțul de magazine Froo.
La Salt, contul personal și cel de business sunt în aceeași aplicație. Iar faptul că poți trece la un cont la altul printr-un simplu swipe este doar unul dintre avantaje. Cel mai important este că beneficiile se adună: mai multe bonusuri, mai multe avantaje și, în același timp, mai puține costuri.
Indicele celor mai lichide acțiuni românești a sărit cu peste 2% și a depășit reperul de 35.000 de puncte.
Acțiunile Digi Spania au coborât sub prețul de IPO spre finalul sesiunii în prima zi de tranzacționare pe bursă.
Cea mai mare schimbare din brokerajul de credite al ultimilor ani nu ține de dobânzi sau produse financiare, ci de felul în care clientul ajunge la broker.
Titan Power, deținută de Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE) și Electrocentrale Grup, ambii acționari fiind controlați integral de către Ministerul Energiei, transmite că demersurile de finanțare pentru construirea noii centrale în cogenerare din Titan nu se află la acest moment sub semnul incertitudinii din cauza unor posibile implicații de ajutor de stat.
Board-ul Băncii Europene de Investiții (BEI) a aprobat acordarea unui împrumut de 800 milioane euro pentru proiectul Retehnologizarii Unității 1 CNE Cernavodă, ceea ce pentru Romînia și industria energetică nucleară, în general, reprezintă, conform Nuclearelectrica, o finanțare istorică.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2644 | +0.0043 | +0.08 % |
| 1 USD | 4.5839 | -0.0005 | -0.01 % |
| 1 GBP | 6.1267 | -0.0143 | -0.23 % |
| 1 CHF | 5.5564 | +0.0060 | +0.11 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro