

Titlurile de stat scoase la vânzare de Ministerul Finanțelor prin programul Fidelis au fost subscrise cu o distribuție relativ egală între monede.
Companie cu un efort investițional masiv pentru construcția unui terminal petrolier la Marea Neagră, JT Grup Oil a realizat în primele 3 luni venituri totale de 45,54 milioane lei, cu 6,26% mai mici decât în exercițiul financiar precedent.
Banca Națională a României va menține neschimbate dobânzile la ședința de politică monetară de astăzi, anticipează economiștii băncilor. Prudența este cuvântul cheie pentru BNR în această perioadă, cred analiștii, în condițiile multiplelor riscuri politice și fiscale.
Deși raportează afaceri în creșteri, dezvoltatorul cartierelor Greenfield și Luxuria din București a vândut în primele 3 luni 87 de locuințe, pentru suma de 10,93 milioane euro.
Operatorul portuar Socep a realizat în primele 3 luni o cifră de afaceri de 53,38 milioane lei, în creștere cu 10,77% față de cea de 48,19 milioane lei din perioada similară a anului trecut.
Indicele BET a suferit un recul de un procent și jumătate pe tranzacții de peste 100 milioane lei.
Câștigul pretaxare EBITDA consolidat al producătorului de componente auto Compa a coborât în primele 3 luni cu 38,10%, la 8,66 milioane lei, de la 13,99 milioane lei în exercițiul financiar precedent.
Compania Promateris și-a majorat anul trecut cu 35,48% câștigul pretaxare EBITDA, la 5,04 milioane lei, de la 3,72 milioane lei în perioada similară a anului trecut.
Companie care a semnat un contract de asociere pentru construcția metroului din Cluj-Napoca, Prebet a afișat în primele 3 luni o explozie de 153,78% a cifrei de afaceri nete, la 15,76 milioane lei, de la 6,21 milioane lei în exercițiul financiar precedent.
Producătorul de hârtie, carton și ambalaje Vrancart, unde sunt acționari Lion Capital și fondatorii Dedeman, a raportat pentru primele 3 luni un câștig pretaxare EBITDA de 16,32 milioane lei, în creștere cu 9,51 milioane lei față de perioada similară a anului trecut, însă la nivelul rezultatului net societatea este pe pierdere.
Compania de stat Conpet Ploiești, operatorul sistemului național de conducte de transport al țițeiului, a înregistrat o scădere cu 9,8% a profitului net în primul trimestru al anului, față de T1 2024, la 11,688 milioane lei.
Ministerul Finanțelor a emis din nou datorie pe termen scurt pe piața internă, adunând 868 de milioane de lei de la bănci. Finanțele au preferat să emită exclusiv datorie pe termen scurt în ultimele două săptămâni, în condițiile randamentelor crescute.
Compania farmaceutică Zentiva România, ale cărei acțiuni erau suspendate de la tranzacționare, confirmă retragerea din ringul bursier.
Compania de servicii petroliere a grupului Rompetrol a realizat în primul trimestru un profit net de 187,6 mii lei, în scădere cu peste 90% față de cel de 1,98 milioane lei din perioada similară a anului trecut.
Compania de dezvoltare și operare de proiecte de energie geotermală Green Tech International, listată anul acesta la Bursa de Valori București, a raportat un profit net de 575.000 lei pe primul trimestru al anului, cu 74% mai mic decât în T1 2024 (2,233 milioane lei).
Grupul Rompetrol, operatorul rafinăriilor Petromidia și Vega și al rețelei omonime de benzinării, controlat de KMG International, divizia înregistrată în Olanda a gigantului petrolier de stat al Kazahstanului, KazMunayGas, și-a majorat în primul trimestru al acestuia an cu 60% pierderile comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Valentina Berevoianu, profesionist cu îndelungată experiență pe piața de capital, membră a echipei Investimental încă de la înființare, a fost nominalizată de Consiliul de Administrație al Investimental pentru poziția de CEO. Până în anul 2019, timp de 10 ani, a ocupat poziția de Director Financiar Executiv în cadrul Erste Asset Management România.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0845 | -0.0006 | -0.01 % |
| 1 USD | 4.4165 | -0.0125 | -0.28 % |
| 1 GBP | 5.7769 | +0.0079 | +0.14 % |
| 1 CHF | 5.4566 | -0.0042 | -0.08 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro