ANALIZĂ PROFIT TV Investitorii sunt în așteptarea evenimentelor cu adevărat importante din aceste zile

ANALIZĂ PROFIT TV Investitorii sunt în așteptarea evenimentelor cu adevărat importante din aceste zile
scris 11 dec 2019

Pentru a doua zi consecutiv principalii indici bursieri de pe Wall Street au încheiat sesiunea cu pierderi, în așteptarea evenimentelor cheie din această săptămână despre care am amintit și ieri. Mă refer, desigur, la  deciziile de politică monetară de astăzi a Federal Reserve (FED) și de mâine a Băncii Centrale Europene (BCE). De asemenea, investitorii vor să vadă dacă Statele Unite ale Americii (SUA) vor impune tarife pentru produsele chinezești la data stabilită, adică 15 decembrie, sau vom avea o confirmare oficială în legătură cu o știre din The Wall Street Journal, care spune că acestea vor fi amânate.

Totodată, noul acord USMCA (Statele Unite - Mexic – Canada) se apropie de o înțelegere între toate părțile implicate, mai mulți oficiali-cheie semnând modificări minore în Mexico City. În ceea ce privește evoluțiile principalelor acțiuni, am remarcat scăderea puternică a titlurilor Netflix (-3,10%), după ce compania a fost retrogradat de un analist Needham, care a afirmat că competiția ar putea duce la pierderea a 4 milioane de abonați americani premium anul viitor.

Grupul Credit Suisse, dat în judecată de un fost bancher acuzat de spionaj economic în România CITEȘTE ȘI Grupul Credit Suisse, dat în judecată de un fost bancher acuzat de spionaj economic în România

Și piețele bursiere europene au închis pe roșu ieri, singurele excepții notabile fiind indicii de la Milano (FTSE +0,72%) și Pais (CAC40 +0,18%), acesta din urmă tras în sus de creșterea acțiunilor unuia dintre liderii mondiali ai industriei farmaceutice, respectiv compania franceză Sanofi (+5,86%). Mâine Christine Lagarde își va face debutul în calitate de prețedinte al BCE și după decizia de politică monetară va susține tradiționala conferință de presă.

Am asistat din nou la o sesiune de corecții pentru principalii indici bursieri de la București, unde investitorii aleg să mai marcheze din profiturile obținute după creșterea puternică din acest an, cu atât mai mult cu cât ne aflăm la valorile maxime din ultimii 12 ani. Volumele de tranzacționare de 7,94 milioane au fost în ușoară urcare și concentrate, ca mai mereu, pe acțiunile reprezentative, aproape 90% din rulaje fiind efectuate pe primele cinci titluri din topul lichidității. Mă refer aici la Romgaz (SNG -0,52%), Banca Transilvania (TLV -1,55%), OMV Petrom (SNP -0,34%), BRD Groupe Societe Generale (BRD -0,51%) și Fondul Proprietatea (FP 0,00%). De remarcat că singura acțiune dintre cele 16 componente ale indicelui reprezentativ BET (-0,59%) care a crescut ieri a fost Electrica (EL +0,45%). Cel mai puțin a scăzut indicele financiar BET-FI (-0,23%), deși niciun titlu din cele șase nu a înregistrat câștiguri, în timp ce, dintre componentele indicelui energetic BET-NG (-0,42%), în afară de Electrica, încă trei titluri au închis pe verde, respectiv Rompetrol Rafinare (RRC +5,15%), Rompetrol Well Services (PTR +1,14%) și Oil Terminal (OIL +0,38%).

Pe piața valutară am asistat la o evoluție mixtă a monedei americane (USD), însă este de notat că pe parcursul zilei lira sterlină (GBP) s-a apreciat, astfel că perechea GBP/USD a atins, pentru prima dată din 27 martie, nivelul de 1,3200. Însă aseară târziu, ultimele sondaje de opinie înaintea alegerilor generale anticipate de mâne, care arată o micșorare a diferenței dintre Conservatori și Laburiști, au trimis cotația mai jos. În ceea ce privește EUR/RON, nimic nou de semnalat, cursul stabilit de Banca Națională a României (BNR) fiind de 4.7787.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
catalin chivu
bursa