22 de brokeri de asigurare și-au majorat capitalul social cu peste 713.000 de euro, în semestrul I al anului 2015

22 de brokeri de asigurare și-au majorat capitalul social cu peste 713.000 de euro, în semestrul I al anului 2015
Profit.ro
Profit.ro
scris 28 iul 2015

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat, în primul semestru al anului 2015, majorări de capital în valoare totală de 3.175.350 de lei (713.562 de euro), pentru un număr de 22 de brokeri de asigurare.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În primele trei luni ale anului, 9 brokeri de asigurare și-au majorat capitalul social cu o sumă cumulată de 1.882.800 de lei (423.102 de euro), iar în trimestrul al doilea, valoarea însumată a majorărilor de capital social, operată de 13 brokeri, a fost de 1.292.550 de lei (290.460 de euro).

Conform Normei 9/2015 privind autorizarea și funcționarea brokerilor de asigurare și/sau de reasigurare, începând cu data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, respectiv 22.04.2015, pentru a obține autorizația de funcționare, brokerii de asigurare și/sau de reasigurare trebuie să aibă un capital subscris și vărsat a cărui valoare nu trebuie să fie mai mică de 150.000 de lei.  Brokerii de asigurare și/sau de reasigurare, autorizați la data intrării în vigoare a Normei 9/2015, au obligația ca, până la data de 31.12.2015, să se conformeze cerințelor privind valoarea capitalului minim de 150.000 de lei.

Neîndeplinirea acestei obligații are drept consecință retragerea autorizației de funcționare a brokerului de asigurare și/sau reasigurare, în condițiile stabilite de legislația în vigoare.

La mai puțin de 6 luni până la intrarea în vigoare a noului plafon minim de capital social, peste 10% dintre brokerii autorizați îndeplinesc cerința de capital minim impusă prin Norma 9/2015.

Din analiza valorii capitalurilor proprii, înregistrate la 31.12.2014, rezultă că 188 brokeri aveau valori ale acestora mai mari de 100.000 lei, din care s-ar putea utiliza sume în vederea majorării capitalului social, ceea ce înseamnă că peste 40% dintre brokerii activi au capacitatea de a-și majora capitalul social din capitalurile proprii/profitul înregistrat.

La data de 30.06.2015, 8% dintre brokerii autorizați cumulau 54% din valoarea capitalului social la nivelul pieței de intermediere (30.552.600 de lei). 

viewscnt
Afla mai multe despre
brokeri de asigurare
asf
monitorul oficial