ASF: Vom sesiza Concurența dacă se constată încălcarea legislației privind calculul tarifelor RCA

ASF: Vom sesiza Concurența dacă se constată încălcarea legislației privind calculul tarifelor RCA
Adrian Dumitrache
Adrian Dumitrache
scris 10 dec 2015

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va sesiza Consiliul Concurenței dacă, în urma controalelor desfășurate la asigurători în această lună, va constata încălcări ale prevederilor legislației privind modul de calcul al primelor RCA, care au crescut semnificativ în ultimele luni, a anunțat instituția. ASF a identificat probleme privind corectitudinea calculului actuarial aflat la baza tarifelor de primă, generând refacerea calculelor în unele cazuri, și a eliminat regula că tarifele pot conține reduceri comerciale până la un nivel maxim de 10%.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

La finele lunii noiembrie, instituția a anunțat că a început, în ultima perioadă, o serie de acțiuni cu privire la piața polițelor RCA, care au avut în vedere și situația unor categorii specifice, cum ar fi polițele destinate transportatorilor rutieri.

“Începând cu lunile octombrie - noiembrie, ASF a primit din partea asigurătorilor notificări de modificare a primelor RCA. În unele cazuri, modificările de tarif constau în majorări cuprinse între 300 și 400% ale primelor RCA pentru categoria societăților care operează în domeniul transportului auto”, se arăta într-un comunicat al instituției, remis Profit.ro în data de 26 noiembrie.

ASF spune în comunicatul transmis joi că instituția a aprobat modificarea Normei 23/2014 privind asigurarea RCA prin eliminarea prevederii conform căreia tarifele de primă pot conține reduceri comerciale până la un nivel maxim de 10%.

“În urma notificărilor primite de la asigurători privind schimbarea tarifelor de primă, au fost identificate probleme în ceea ce privește corectitudinea calculului actuarial ce a stat la baza stabilirii nivelului acestor prime, astfel încât a fost solicitată, în anumite cazuri, refacerea acestor calcule”, se mai spune în comunicat.

RCA reprezintă aproape o treime din subscrierile pieței asigurărilor.

viewscnt
Afla mai multe despre
asf
rca
tarife
consiliul concurentei