Poliția Rutieră a aplicat anul trecut un număr de 13.349 de amenzi șoferilor care, în urma controalelor, au fost suprinși că au circulat fără asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA), potrivit datelor transmise de instituție către Profit.ro.
Introducerea obligativității decontării directe în cazul polițelor RCA va ajuta la îmbunătățirea situației pe această piață, a declarat la Profit LIVE directorul general adjunct al Allianz-Țiriac Asigurări, Aurel Badea. El spune că, pe termen lung, compartamentul clienților se va modifica și prețul își va pierde rolul fundamental în decizia șoferilor la momentul cumpărării unei polițe RCA.
Startup-ul bulgar Boleron, operatorul primei platforme digitale de asigurări din țara vecină, vrea să se extindă în România, vizând, în special, segmentul RCA.
Introducerea obligativității decontării directe la polițele RCA va conduce la creșterea tarifelor cu 5-6 euro, sumă care nu ar trebui să reprezinte absolut nicio o problemă pentru niciun proprietar de mașină, spune la Profit TV Gheorghe Grad, șeful Renomia SRBA, parte a celui mai mare broker de asigurări din Cehia. El susține că șoferii ar trebui să înțeleagă că un serviciu de calitate presupune un preț pe măsură și că, dacă se urmărește doar prețul cel mai mic la cumpărarea polițelor RCA, pretenția de a avea un serviciu de calitate devine antagonică. Efectele decontării directe a RCA au fost prezentate în premieră de Profit.ro.
Fast Brokers, Asirom VIG, Groupama, Omniasig VIG și Trust Brokers au depus oferte pentru asigurarea RCA și CASCO a parcului auto al Poștei Române, contract estimat la 2,38 milioane de lei.
Prețurile polițelor RCA ar putea crește, după ce decontarea directă va fi obligatorie, a declarat miercuri președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, în cadrul unei conferințe de presă.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a realizat o analiză a dosarelor de daună aferente polițelor auto obligatorii (RCA) avizate de societățile de asigurare în trimestrul al treilea al anului 2020.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va putea să aplice asigurătorilor care emit polițe RCA amenzi de până la 5 milioane de lei atunci când încalcă prevederile Legii 132/2017, comparativ cu limita actuală de 500.000 de lei, relevă proiectul pregătit la nivelul Guvernului și analizat de Profit.ro. Documentul introduce și obligativitatea decontării directe pentru polițele de răspundere civilă auto (RCA) obligatorie, măsură al cărei impact va conduce la creșterea tarifelor polițelor RCA cu cel puțin 10%.
Autoritățile vor introduce obligativitatea decontării directe a polițelor RCA, brokerii atenționând, prin intermediul Profit.ro, că noul sistem va avea ca efect creșterea prețului asigurărilor auto obligatorii cu minimum 10%. Pe de altă parte, însă, șoferul va fi responsabilizat atunci când va încheia polița RCA, deoarece asigurarea "nu va mai pentru un alt șofer, ci și pentru el".
Programul de guvernare 2020 - 2024 urmărește creșterea gradului de cuprindere a asigurărilor obligatorii de locuințe prin informarea personalului unităților administrativ-teritoriale despre polița PAD, analizarea implementării unor măsuri de încurajare a celor care sunt asigurați și măsuri de educare suplimentară a cetățenilor pentru conștientizarea necesității de asigurare în general. În prezent, potrivit datelor societății care emite polițele PAD, gradul de cuprindere în asigurare a fondului locativ național, care numără aproape 9 milioane de locuințe, se situează în jurul cifrei de 20%, nivel rămas neschimbat în ultimii ani.
Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța a anulat licitația pentru furnizarea de servicii de asigurări RCA, CASCO, bunuri și răspundere profesională D&O, poliță estimată la 4,6 milioane de lei pentru doi ani. Autoritatea contractantă a motivat decizia prin faptul că singura ofertă, depusă de Fast Brokers, a fost neconformă cu prevederile caietului de sarcini al licitației.
Șoferii care provoacă accidente auto cu vătămări corporale sau decese de persoane vor fi penalizați cu patru clase de malus, față de două în prezent, fapt ce va avea ca efect creșterea semnificativă a primei de asigurare la reînnoirea poliței RCA. Sunt pregătite și alte schimbări.
Asocierea KPMG Advisory și KPMG Audit a câștigat, pentru 597.000 lei, fără TVA, licitația organizată de Autoritatea de Suraveghere Financiară (ASF) pentru calcularea tarifului de referință la polițele RCA, care a fost introdus după 19 mai 2017, când plafonarea prețurilor la polițele de răspundere civilă auto obligatorii a fost eliminată. Anterior, cum a anunțat Profit.ro, Ernst&Young a fost actuarul instituției. Contractul a fost atribuit atunci pentru 466.480 lei, fără TVA, pentru o perioadă de 2 ani, de la un estimat de 677.300 lei, fără TVA.
Fast Brokers a depus singura ofertă în cadrul licitației organizată de Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța pentru furnizarea de servicii de asigurări RCA, CASCO, bunuri și răspundere profesională D&O. Polița a fost estimată la 4,6 milioane de lei pentru doi ani.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunțat, la finele lunii septembrie, că a sancționat cu avertisment scris companiie Omniasig VIG, Groupama și Grawe pentru nerespectarea unor obligații privind procedura instrumentării și lichidării daunelor. La solicitarea Profit.ro, instituția a transmis că sacțiunile au fost aplicate în urma unor controale ce au vizat modul de instrumentare și de soluționare a dosarelor de daună RCA, în perioada martie 2020-mai 2020.
Aproape 21.900 de petiții și informări de neconformitate au fost înregistrate în primul semestru al anului, în creștere cu 114,85% față de numărul total raportat în aceeași perioadă din 2019, arată datele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), publicate marți.
Ernst&Young Assurance Services și asocierile formate din Deloitte Audit România, Deloitte Advisory Polonia și Deloitte Advisory Cehia, respectiv KPMG Advisory si KPMG Audit au depus oferte pentru calcularea tarifului de referință la polițele RCA, care a fost introdus după 19 mai 2017, când plafonarea prețurilor la polițele de răspundere civilă auto obligatorii a fost eliminată. Anterior, cum a anunțat Profit.ro, Deloitte a fost actuarul instituției, după ce a câștigat o licitație în acest sens la începutul acestui an. Contractul a fost atribuit atunci pentru 165.000 lei, fără TVA, pentru o perioadă de 3 luni.
Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a aprobat în ședința de miercuri modificarea și completarea Normei nr. 20/2017 privind asigurările auto din România în ceea ce privește articolul care reglementează dovada încheierii asigurării RCA în cazul controalelor efectuate de către autoritățile abilitate.
Legea RCA va fi modificată la inițiativa Ministerului Finanțelor pentru a introduce schimbări, în principal pentru categoria "asiguraților cu risc ridicat". Modificările au fost solicitate încă de acum un an de către Comisia Europeană și vizează eliminarea obligației BAAR de ofertare a primei de asigurare în cazul asiguratului cu risc ridicat, abrogarea limitării cheltuielilor administrative și de vânzare ale poliței de asigurare ce pot fi incluse de către asigurători în calculul tarifelor de primă.
Asirom Vienna Insurance Group a câștigat licitația pentru asigurarea de răspundere civilă auto (RCA) și CASCO a parcului auto al Societății de Transport București (STB), de aproape 2.200 de vehicule, pentru suma de 8,98 milioane de lei, de la un estimat de 12,44 milioane de lei pentru 12 luni.
Consiliul Concurenței s-a autosesizat și a declanșat o anchetă pe piața firmelor care asigură servicii de întreținere și reparare a autovehiculelor. Autoritatea verifică posibile înțelegeri între aceste firme privind stabilirea prețurilor pe piață, relevă un document oficial analizat de Profit.ro.
Watford Insurance Company Europe (Watford Insurance), cel mai nou jucător pe piața RCA din România, a informat brokerii de pe piața locală cu care colaborează că va înceta subscrierile începând cu 1 septembrie 2020, după aproximativ 2 ani de business pe piața RCA.
Groupama Asigurări și FAST Brokers vor furniza transportatorului public de persoane din Brașov (RATBV) servicii de asigurare CASCO și RCA pentru un număr de 58 de vehicule noi (26 troilebuze și 32 autobuze electrice). Estimate la 2,35 milioane de lei pentru 12 luni, polițele au atribuite pentru suma totală de 1,05 milioane de lei, din care 870.000 lei pentru CASCO, care a revenit Groupama Asigurări. Suma asigurată a celor 58 de vehicule noi se ridică la 181,96 milioane de lei.