

Cursul valutar oficial, de referință, anunțat joi de BNR a ajuns la 5,1222 lei pentru un euro, față de 5,0991 lei înregistrat miercuri.
Indicele ROBOR la 3 luni a crescut la 7,25% de la 6,47%. Indicele ROBOR la 3 luni este cel în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei.
Cursul de schimb al leului se situa ușor peste nivelul de 5,1 unități/euro în piața interbancară joi dimineață, sugerând noi presiuni de creștere.
Aproape o treime din acțiunile companiei financiare de stat Fondul Român de Contragarantare (FRC) SA, înființată în 2009 de Guvernul Boc și cunoscută acum în special pentru implicarea în programul de sprijin pentru întreprinderi mici și mijlocii IMM Invest Plus, pot fi vândute, fiind identificat un potențial cumpărător, după peste 2 ani de demersuri eșuate, relevă date analizate de Profit.ro.
Rezerva Federală a SUA (Fed) a menținut dobânda de referință la un interval cuprins între 4,25% și 4,50%.
Randamentele la obligațiunile de stat au continuat să crească în piața secundară în ședința de miercuri, în special la scadențele scurte. Dobânzile la 10 ani au trecut de pragul de 8%.
Cursul valutar oficial, de referință, anunțat miercuri de BNR a ajuns la 5,0991 lei pentru un euro, față de 5,0378 lei înregistrat marți.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0670 | +0.0036 | +0.07 % |
1 USD | 4.2778 | -0.0070 | -0.16 % |
1 GBP | 5.8389 | -0.0073 | -0.12 % |
1 CHF | 5.4387 | +0.0210 | +0.39 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro