Curtea Constituțională judecă săptămâna viitoare contestațiile băncilor la legea clauzelor abuzive

Curtea Constituțională judecă săptămâna viitoare contestațiile băncilor la legea clauzelor abuzive
Mihai Baniţă
Mihai Baniţă
scris 1 feb 2016

Curtea Constituțională va dezbate, pe 9 februarie, patru dosare foarte importante pentru procesele pe clauze abuzive dintre bănci și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. Băncile au contestat constituționalitatea unor articole introduse în 2013, care permit instanțelor să elimine clauzele abuzive din toate contractele de credit, inclusiv din cele în derulare. 11 dosare sunt blocate pe rolul instanțelor din acest motiv.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Bancherii s-au trezit după 2013 cu un val de procese cu ANPC pe contractele de credit încheiate în perioada 2006-2008. Băncile sunt acuzate că au inserat clauze șubrede privind dobânzile și comisioanele, care au umflat ratele clienților debitori. Băncile o tot țin în procese cu clienții începând din 2011, însă din 2013 o decizie a instanței poate duce la modificarea tuturor contractelor de credit care conțin clauzele considerate nelegale.

Cu ocazia noului Cod de procedură civilă, Guvernul și Parlamentul au modificat și Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate cu profesioniștii și au introdus două noi articole care dau posibilitatea asociațiilor de consumatori mari  (nu avem în acest moment astfel de asociații în România) și a ANPC să cheme în instanță profesionistul care încalcă legea. În cazul în care tribunalul și instanța de apel constată că o clauză este abuzivă, atunci aceasta trebuie eliminată din toate contractele preformulate ale profesionistului respectiv, potrivit articolelor 12 și 13, contestate de bancheri în toamna anului trecut.

Lună încinsă pentru bănci. Începe sezonul de procese pe clauze abuzive CITEȘTE ȘI Lună încinsă pentru bănci. Începe sezonul de procese pe clauze abuzive

Avocații BCR, Raiffeisen Bank, ING Bank și Volksbank (bancă ce a dispărut de pe piața locală, fiind preluată de Banca Transilvania) susțin că legea încalcă Constituția pentru că se aplică și contractelor semnate înainte de modificarea legii.

Legea 193/2000 reprezintă o transpunere a Directivei 13/93. Textul european trebuia adoptat integral încă de la intrarea în Uniunea Europeană în 2007, însă abia în 2013 statul român a venit cu o formulă care să includă și prevederile din Directivă care spun că statele membre trebuie să asigure măsuri efective pentru a preveni utilizarea clauzelor abuzive.

În total, ANPC se judecă în 37 de procese cu BCR, OTP Bank, Bancpost, Volksbank, Credit Europe Bank, Credit Europe IFN, Raiffeisen Bank, Piraeus Bank, Alpha Bank, ING Bank, Banca Românească și BCR Banca pentru Locuințe.

ANPC are 5 litigii cu Raiffeisen Bank, 4 cu BCR și câte unul cu Volksbank (Banca Transilvania) și ING Bank.

Asociația Română a Băncilor, care include toate băncile locale, a făcut cerere de intervenție în trei dosare de la Tribunalul București în favoarea Băncii Comerciale Române și a Volksbank România pentru a susține cauza membrilor săi împotriva legii clauzelor abuzive. ARB a încercat să schimbe legea în favoarea băncilor cu ajutorul Parlamentului, însă proiectul legislativ a dispărut din dezbaterea parlamentară.

viewscnt
Afla mai multe despre
curtea constitutionala
legea 193/2000
contestatie legea 193/2000
clauze abuzive
clauze abuzive banci