ANPC câștigă un proces cu Banca Românească pentru eliminarea dobânzii de referință și a comisionul de monitorizare

ANPC câștigă un proces cu Banca Românească pentru eliminarea dobânzii de referință și a comisionul de monitorizare
scris 5 nov 2015

Tribunalul București a eliminat un comision și clauza privind variația dobânzii din contracte de credit încheiate de Banca Românească, dar decizia nu este una definitivă. Din soluția de pe portalul instanțelor nu reiese faptul că decizia se va aplica tuturor clienților băncii, ci doar reclamanților, deși litigiul a fost inițiat de către ANPC după ce Legea 193/2000 a fost modificată pentru a permite eliminarea clauzelor abuzive din toate contractele încheiate.

Instanța a eliminat comisionul de monitorizare din contractele de nevoi personale încheiate în 2008.

Potrivit mențiunilor Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, în contracte nu există o definiție clară acestui comision și acesta a fost perceput împreună cu un comision de administrare.

Totodată, instanța a eliminat și clauza privind calculul dobânzii curente în funcție de dobânda de referință a băncii, la care se adăuga o marjă fixă. Potrivit contractului, banca putea modifica în orice moment această dobândă, iar formula era prezentă atât în contractele de nevoi personale, cât și în cele ipotecare.

Nu este clar exact dacă decizia se aplică tuturor clienților Banca Românească ce au astfel de clauze în contracte. Din informațiile disponibile pe portalul instanțelor, rezultă că judecătorul este posibil să fi judecat pe forma veche a Legii 193/2000 privind clauzele abuzive. De la 1 octombrie 2013, legea spune că, la sesizarea ANPC, instanța elimină o clauză abuzivă din toate contractele care o conțin. Procesul verbal de contravenție a fost încheiat după acea dată.

”Admite în parte sesizarea. Menține parțial procesul verbal nr.0630802/1279/30.10.2013 întocmit de petentă și constată caracterul abuziv al clauzelor inserate la art.5 lit.d în contractele de credit xxx/7.10.2008 și xxx/16.09.2008 și art.6 alin.1 în contractele de credit xxx/7.10.2008, xxx/16.09.2008 și xxx din 10.10.2007, obligând pârâta la modificarea clauzelor considerate abuzive. În temeiul art.13 alin.2 raportat la art.16 din Legea 193/2000, aplică pârâtei sancțiunea contravențională a amenzii de 400 lei. Respinge capătul 4 al cererii de chemare în judecată, constatând lipsa calității procesuale active. Cu recurs în 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul București. Pronunțată în ședința publică din 5 noiembrie 2015”, se arată pe portalul instanțelor (numerele contractelor de credit au fost îndepărtate de către redactor).

Judecătorul în cauză obligă banca la modificarea clauzelor menționate, formulare din textul vechi al legii. Totuși, atunci când menționează aplicarea sancțiunii de 400 de lei, instanța de contencios-administrativ face trimitere la un articol din noua lege. În încheire, magistratul menționează dreptul părților la recurs, deși această formulare nu mai e folosită în noua formă a legii, ci cea de apel.

Situația va fi lămurită abia după redactarea motivării.

ANPC are, în total, 37 de procese cu băncile. Dintre acestea, cinci sunt cu Banca Românească. Celelalte bănci chemate în judecată de ANPC sunt BCR, Volksbank, Credit Europe (banca și instituția financiară nebancară), OTP Bank, Raiffeisen Bank, Bancpost, Piraeus Bank, Alpha Bank, ING Bank și BCR Banca pentru Locuințe. Litigiile vizează clauzele privind dobânzile interne, diferitele tipuri de comisioane și condițiile de executare a garanțiilor.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
banca romaneasca
clauze abuzive
anpc
proces clauze abuzive banca romaneasca