Deputații din comisii au dat aviz final înainte de votul în plen proiectelor senatorului Zamfir. Plafonarea dobânzilor la credite, avizată fără noi amendamente, depuse prea târziu de inițiator, și ar putea fi întoarsă la Comisie

Deputații din comisii au dat aviz final înainte de votul în plen proiectelor senatorului Zamfir. Plafonarea dobânzilor la credite, avizată fără noi amendamente, depuse prea târziu de inițiator, și ar putea fi întoarsă la Comisie
scris 18 dec 2018

Deputații din comisiile de specialitate au avizat, marți, cele trei proiecte de lege inițiate de senatorul Daniel Zamfir, într-o ședință comună de raport surpriză, anunțată cu doar jumătate de oră înainte. Acesta era ultima etapă necesară înainte de votul în plenul Camerei. Senatorul Zamfir a venit cu câteva propuneri de noi amendamente pentru legea care va plafona dobânzile percepute persoanelor fizice la credite, inclusiv unul necesar pentru a îndeplini o recomandare a Guvernului, din considerente de constituționalitate, însă acestea au fost depuse prea târziu pentru a mai putea fi dezbătute. Pentru discutarea lor este posibilă o retrimitere a proiectului la Comisie, în momentul în care acesta va ajunge în plen.

În forma aprobată de Senat au trecut de comisiile reunite de buget-finanțe și juridice ale Camerei atât legea care elimină caracterul de titlu executoriu al contractelor de credit încheiate între persoanele fizice consumatori și bănci, inclusiv la leasing, cât și cea care limitează suma pe care societățile de recuperare a creditelor o pot solicita debitorilor, precum și cea care plafonează dobânda legală remuneratorie și penalizatoare.

Contestate de întreaga comunitate bancară și trecute în Proiectul național de aderare la zona euro, realizat sub egida Guvernului , ca exemple concrete de evitat înainte de intrarea în mecanismul cursurilor de schimb ERM 2 (după cum Profit.ro a relatat aici), proiectele senatorului Zamfir au primit aviz din partea Executivului condus de Viorica Dăncilă, însă, în cazul celui care plafonează dobânzile la credite, cu rezerve. Guvernul a opinat, astfel, că, pentru a nu avea probleme de constituționalitate, prevederile nu se pot aplica și contractelor în derulare, decât dacă s-ar îndeplini condiții de impreviziune, situație pe care o stabilește doar o instanță. 

Senatorul PNL Florin Cîțu a declarat pentru Profit.ro că PNL va ataca la Curtea Constituțională cele trei acte normative dacă vor fi adoptate în plen.

Comisiile de specialitate ale deputaților au avizat proiectul care limitează sumele ce pot fi cerute de recuperatori de la debitorii persoane fizice CITEȘTE ȘI Comisiile de specialitate ale deputaților au avizat proiectul care limitează sumele ce pot fi cerute de recuperatori de la debitorii persoane fizice

Proiectul limitează dobânda anuală efectivă (DAE) la de 2,5 ori dobânda legală (2,5% în prezent) în cazul creditelor ipotecare și la 18% în cazul creditelor de consum. În forma adoptată deja de Senat, noile prevederi ar urma să se aplice inclusiv contractelor în derulare. Senatorul Zamfir venise astăzi cu câteva noi amendamente. Primul ar fi schimbat plafonul pentru dobânda creditelor ipotecare de la de 2,5 ori dobânda legală la un prag ce nu poate depăși dobânda legală cu mai mult de 3 puncte procentuale, inițiatorul motivând că astfel s-ar evita fluctuațiile majore generate de o eventuală oscilație a valorii dobânzii legale.

Un alt amendament ar fi permis un plafon mai mare al dobânzii la creditele de consum, de 50%, pentru acele împrumuturi mai mici de 3.000 de euro, echivalent.

În fine, un al treilea amendament, care ar fi trebuit teoretic să rezolve una din problemele de constituționalitate ale actului normativ, semnalate chiar de Guvern, prevedea că legea se aplică contractelor în derulare doar dacă este îndeplinită condiția privind impreviziunea. Comisiile au avizat, însă, forma aprobată de Senat, în care aplicarea pentru contractele în derulare se face de la data intrării în vigoare, considend că au fost depuse prea târziu amendamentele propuse chiar de inițiator, inclusiv pentru a se conforma unei recomandări a Guvernului de evitare a problemelor de constituționalitate. Posibilitatea de a reveni asupra amendametelor o poate da plenul Camerei, retrimițând proiectul la comisii.

În privința acestui proiect, Guvernul a arătat că Parlamentul este în măsură să decidă, dar a ținut să exprime susținerea pentru prevederea care stabilește că ”în raporturile juridice dintre consumatori și profesioniști, inclusiv comercianți, dobânzile penalizatoare pot produce dobânzi doar în baza unei convenții speciale și numai pentru depășirea scadenței cu mai mult de un an”.

”Dobânda reprezintă prețul pe care creditorul îl percepe pentru serviciul oferit, sens în care adăugarea unei dobânzi Ia dobânda penalizatoare nu este justificată. Mai mult decât atât, așa cum este demonstrat în practică, convențiile încheiate între consumatori și creditori/ comercianți, sunt redactate în prealabil de către aceștia din urmă, consumatorul neavând puterea de negociere asupra contractului”, arată Guvernul.

Deputații din comisii au avizat proiectul senatorului Zamfir prin care contractele de credit pentru consumatori, inclusiv de leasing, nu mai sunt titlu executoriu. Penalitățile nu pot depăși 50% din restanță, debitorii pot vinde bunul luat în leasing CITEȘTE ȘI Deputații din comisii au avizat proiectul senatorului Zamfir prin care contractele de credit pentru consumatori, inclusiv de leasing, nu mai sunt titlu executoriu. Penalitățile nu pot depăși 50% din restanță, debitorii pot vinde bunul luat în leasing

Totodată, mai arată Executivul, creditorul are interesul de a declara cât mai târziu scadența anticipată, astfel încât să perceapă dobânzi și dobânzi penalizatoare, cu atât mai mult cu cât, după declararea scadenței anticipate, creditorul poate percepe doar dobânzi penalizatoare, iar după începerea executării silite, acesta nu mai are dreptul să perceapă dobânzi sau dobânzi penalizatoare.

În schimb, Guvernul arată că limitarea DAE pentru contractele în vigoare ar putea fi neconstituțională și considerată retroactivă în măsura în care nu ar intra în sfera de aplicare a teoriei impreviziunii, spre deosebire de legea dării în plată. 

Profit.ro a relatat că băncile au coamandat un studiu de impact cu privire la inițiativele legislative menționate.

Conform acestui studiu, dacă proiectele vor fi adoptate, băncile vor mări costurile creditelor și vor restrânge oferta de împrumuturi, iar pe de altă parte vor acumula credite neperformante ca urmare a restricțiilor impuse, ceea ce va afecta creșterea economică și riscul de țară.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
plafon
limita
dobanzi
dae
credit
cesiune
recuperator
debitor
sume
proiect
lege
senat
daniel zamfir
guvern
dancila