DOCUMENT Guvernul este de acord cu conversia creditelor în franci elvețieni, dar cu criterii sociale

DOCUMENT Guvernul este de acord cu conversia creditelor în franci elvețieni, dar cu criterii sociale

Premierul Dacian Cioloș semnează punctul de vedere pe conversia creditelor în CHF

scris 18 oct 2016

Guvernul a transmis Parlamentului că este de acord cu conversia creditelor în franci elvețieni, în condițiile în care legea promovată ar avea un caracter social, definit de un grad de îndatorare și de un plafon. Aceste puncte au fost inițial incluse în raportul de fond, însă eliminate în plen și în raportul suplimentar.

Parlamentul votează azi proiectul de modificare a OUG 50/2010 prin care sunt introduse prevederi care vor face posibilă conversia stocului de credite în franci elvețieni aferent populației. În ultima formă ieșită din comisii, conversia se va face la cursul de la data acordării acestor credite, când francul era la jumătate față de leu comparativ cu acum, fără condiți suplimentare de eligibilitate pentru debitori.

Guvernul a trimis Parlamentului un punct de vedere în care descrie situația creditelor în franci elvețieni, precum și două scenarii și efecte ale conversiei, pe care le-a primit la rândul său de la Banca Națională a României.

Neconstituționalitate, cazuri sociale

Avizul Executivului este unul pozitiv, în condițiile în care ar fi incluse mai multe observații.

Palatul Victoria consideră că aplicarea legii și la creditele în derulare contravine principiului neretroactivității și previzibilității legii, consacrate de Constituție. Pe de altă parte, spune că aceste principii pot fi încălcate, dacă există temei social.

Pragul de 250.000 de franci elvețieni din proiectul de lege pentru conversia creditelor a fost eliminat în Comisii CITEȘTE ȘI Pragul de 250.000 de franci elvețieni din proiectul de lege pentru conversia creditelor a fost eliminat în Comisii

“Respectarea obligațiilor asumate prin contracte ar trebui să reprezinte regula în materia executării obligațiilor contractuale. Desigur că de la această regulă pot fi reglementate și unele excepții, în special atunci când se au în vedere aspectele cu caracter social, care, însă, trebuie să fie de strictă interpretare și aplicare, iar dreptul debitorului de a beneficia de un drept special nu ar trebui sa fie activat în funcție de arbitrariul acestuia pentru a nu genera hazard moral”, se arată în scrisoarea semnată de premierul Dacian Cioloș.

Cum ar putea fi instituit caracterul social? În opinia Cabinetului Cioloș, legea ar trebui să se limiteze la persoanele fizice consumatori, pentru care, la data solicitării conversiei, gradul de îndatorare depășește 50% din venitul net al beneficiarului. Legea ar trebui să se aplice exclusiv doar celor care au luat credite pentru achiziția/construcția/reabilitarea/consolidarea/extinderea unei locuințe destinate satisfacerii cerințelor proprii de locuit și suma supusă conversie ar trebui să fie limitată la maxim 150.000 de euro echivalent în franci elvețieni la soldul creditului de la data conversiei (circa 163.000 de franci elvețieni).

Aceste amendamente ale Guvernului, redactate în 14 octombrie și trimise Parlamentului în 17 octombrie, sunt similare cu cele votate în Comisiile reunite de raport din Camera Deputaților în 10 octombrie.

Viorel Ștefan (PSD), președintele Comisiei de buget, finanțe și bănci a propus atunci ca legea să se aplice doar consumatorilor, cu grad de îndatorare mai mare de 50% din venitul net și cu credite de până la 250.000 de franci elvețieni la momentul semnării contractului/contractelor.
Deputații PSD au votat atunci pentru aceste amendamente, pentru ca mai târziu să revină asupra deciziei a doua zi, mai întâi în plen, unde a fost eliminat gradul de îndatorare și apoi din nou în comisii, luni, unde a dispărut pragul de 250.000 de franci elvețieni. Liviu Dragnea, președintele PSD, a spus că Ștefan nu a avut girul partidului pentru aceste propuneri.

Guvernul nu scrie clar că este de acord cu conversia creditelor în franci la cursul istoric cu aceste amendamente incluse, însă din analiza scrisorii reiese că acesta este scenariul la care se referă. De asemenea, Cabinetul Cioloș consideră că o astfel de măsură ar fi discriminatorie față de cei care au credite în lei sau euro.

Efecte, rating și costuri

Guvernul reia informațiile prezentate deja de BNR privind efectele conversiei soldului de 5,8 miliarde de lei din franci elvețieni în moneda națională.

Pierderea băncilor ar fi de 2,4 miliarde de lei, nediminuată cu ajustările existente, două bănci ar ajunge cu indicatorul de solvabilitate sub 8% și alte patru bănci sub nivelul de 10% recomandat în momentul de față de către BNR.

Banca Transilvania (Volksbank), Raiffeisen Bank, OTP Bank, Credit Europe Bank, Garanti Bank, Piraeus Bank, Banca Românească și Bancpost au în bilanțuri astfel de credite și, dacă ne raportăm la estimările BNR doar două ar scăpa neafectate de conversie.

Cum au făcut conversia creditelor în franci elvețieni alte state din UE și ce riscă România CITEȘTE ȘI Cum au făcut conversia creditelor în franci elvețieni alte state din UE și ce riscă România

România riscă să finanțeze mai scump datoria publică dacă o astfel de lege intră în vigoare, spune Executivul.

“Riscul instabilității legislative a fost, de altfel, intens discutat la emisiunea recentă de euroobligațiuni pe piețele externe și considerăm că aceasta afectează România în procesul de atragere a finanțărilor străine, ceea ce s-ar reflecta într-o creștere a ratei de dobândă și, implicit, un cost suplimentar al finanțării”, se arată în scrisoare.

Agențiile de rating ne-ar putea reduce scorul, în contextul în care Legea dării în plată, de asemenea criticată de Palatul Victoria, a avut deja un impact negativ asupra precepțiilor acestora, susține Guvernul.

De asemenea, băncile ar putea chema statul român în fața instanțelor internaționale pentru potențialele prierderi, context în care Guvernul citează din evoluția unor inițiative legislative similare din Croația și Ungaria.

Profit.ro a scris despre implicațiile conversiei și evoluțiile din cele două țări aici.

Croația a făcut conversia creditelor la cursul istoric, ceea ceea ce a generat pierderi de circa un miliard de euro sectorului bancar, care în schimb a inițiat litigii externe. Croația este amenințată și cu deschiderea procedurii de infringement - în timp ce Cabinerul Cioloș notează că aceasta a fost deja deschisă.

În cazul Ungariei, conversia s-a făcut la cursul pieței, cu sprijinul băncii centrale pe partea de lichiditate în valută, în timp de consumatorii au fost compensați prin rambursarea sumelor încasate în temeiul unor clauze abuzive. Guvernul român menționează existența unei proceduri de infringement cu privire la conversie deschisă de Comisia Europeană, precum și pierderi de 400 de milioane de euro/an pentru bănci, ca efect al legii. Nu există referințe în baza de date a CE despre o astfel de procedură deschisă pe legea conversiei în Ungaria, nici în presa internațională privind suma pierdută anual de sistemul bancar.

Puteți citi integral punctul de vedere al Guvernului aici.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
conversie credite chf
pozitie guvern credite chf
credite franci elvetieni
conversie credite franci elvetieni