Moneda națională a pierdut 4 bani în 10 zile de conflict Dragnea-Grindeanu

Moneda națională a pierdut 4 bani în 10 zile de conflict Dragnea-Grindeanu
scris 21 iun 2017

Leul a avut o tentativă de a-și recupera pierderile în piața interbancară după ce moțiunea depusă de PSD și ALDE împotriva guvernului Grindeanu a fost adoptată de Parlament. Chiar dacă inițial a recuperat peste 1 ban imediat după ce a fost anunțat rezultatul votului, mișcarea s-a inversat ulterior, iar cursul euro/leu rămâne la aproape 4 bani peste nivelul de la începutul săptămânii trecute, când a debutat violent criza guvernamentală.

Cel mai mult au de suferit cei care au avut de achitat rate în valută în această perioadă și au fost nevoiți să cumpere la o cotație mai ridicată. În plus, anumite prețuri, cum ar fi cele pentru servicii telecom sau petrol, sunt legate de cotația unor valute și ar putea conduce, astfel, la cotații mai mari.

"Să avem un nou guvern și probabil ne îndreptăm către 4,56 lei/euro", a arătat pentru Profit.ro economistul șef al ING Bank România, Ciprian Dascălu.

În cursul ședinței interbancare de miercuri, cursul a variat între un minim de 4,5842 lei/euro și 4,6040 lei/euro. Minimul ședinței a fost înregistrat imediat după ce în Parlament a fost votată moțiunea pentru demiterea guvernului condus de Sorin Grindeanu, însă ulterior a crescut din nou și a înregistrat chiar maximul zilei, la 4,6040 lei/euro.

Cursul pe 12 iunie / sursa: Bloomberg

La începutul săptămânii trecute, moneda europeană s-a tranzacționat la 4,56 lei/euro, însă criza izbucnită între premierul Sorin Grindeanu și liderul PSD, Liviu Dragnea, a alimentat în zilele următoare o depreciere a leului de aproximativ patru bani.

Curs astazi / sursa: Bloomberg

"Să avem un nou guvern și probabil ne îndreptăm către 4,56 lei/euro. Dar să nu uităm că în această perioadă și monedele din regiune s-au depreciat după comunicatul Fed. Leul nu se mișcă cu aceeași amploare cu regiunea, dar totuși. Posibil să nu ne ducem foart repede spre 4,56 lei/euro. Există o majoritate, dar încă este un guvern interimar, care nu poate să ia decizii. Când vom avea un nou guvern, probabil vom avea încă o tură de apreciere. Să nu ne așteptăm la nimic spectaculos, așa cum între 4,56 lei/euro și 4,6 lei/euro este doar 1% ... Pe criză politică doar atâta reușește leul", a arătat pentru Profit.ro economistul șef al ING Bank România, Ciprian Dascălu.

După votul din Parlament, urmează ca PSD și ALDE să transmită președintelui Klaus Iohannis o nouă propunere de premier. În decembrie, când președintele a refuzat o primă variantă propusă de PSD pentru premier, au existat, de asemenea, presiuni de depreciere.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
leu
euro
curs
guvern