Nextebank a devenit acționar majoritar la Banca Carpatica, după finalizarea majorării de capital

Nextebank a devenit acționar majoritar la Banca Carpatica, după finalizarea majorării de capital
Mihai Baniţă
Mihai Baniţă
scris 29 ian 2016

Nextebank a subscris 98,7 milioane de lei la majorarea de capital a Băncii Carpatica și a devenit acționarul majoritar. Ieri, Nexte a preluat și o parte din acțiunile deținute de Ilie Carabulea la Carpatica.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Banca deținută de fondul Axxess Capital a ajuns să dețină 54,8% din acțiunile Carpatica, potrivit unui comunicat la Bursă. Nexte a plătit ieri 23 de milioane de lei lui Ilie Carabulea și asociaților săi pentru o cotă care să-i asigure controlul majoritar.

Carabulea, care are dreptul de vot suspendat de Banca Națională pentru problemele cu justiția, rămâne acționar semnificativ, cu 19,45% din acțiuni.

Nexte, una dintre băncile mici din sistem, intenționează să fuzioneze cu Carpatica și să ia numele celei din urmă.

La finele anului trecut, BCC a înregistrat o pierdere de 85,4 milioane de lei și a ajuns cu solvabilitatea la 7%, sub pragul minim legal. Majorarea de capital rezolvă problemele de solvabilitate ale băncii, care a mai trecut printr-o tentativă eșuată de vânzare cu fondul american JC Flowers.

5 amendamente depuse la proiectul privind darea în plată. LISTA completă a propunerilor CITEȘTE ȘI 5 amendamente depuse la proiectul privind darea în plată. LISTA completă a propunerilor

Capitalurile proprii ale băncii au scăzut cu 82 de milioane de lei, la 142 de milioane de lei. Capitalul social al băncii a fost diminuat, în octombrie, cu 204,5 milioane de lei, pentru acoperirea pierderilor anterioare, iar, la majorarea de capital din decembrie, aportul adus de acționari, în baza dreptului de preferință, a fost de numai 11,5 milioane de lei.

Activele băncii au scăzut cu 5%, la 3,1 miliarde de lei, ca urmare a diminuării soldului creditelor. Excesul de lichiditate al băncii, care are o rată de credite/depozite de 36%, a fost plasat în titluri de stat.

Carpatica are o rată a creditelor neperformante de 39,4%, mult peste media sistemului bancar, în condițiile în care, anul trecut, a scos în afara bilanțurilor credite de 227 de milioane de lei, provizionate integral.

Nextebank avea active de 1,2 miliarde de lei la finele anului trecut, în creștere de la 990 de milioane de euro în luna mai 2014. Banca avea fonduri proprii de 185 de milioane de lei la finele anului trecut, în scădere de la 222,5 milioane de lei în mai 2014. În acest interval, solvabilitatea a scăzut de la 60% la 31%, dar se află cu mult peste pragul recomandat de BNR de 10%.

Nextebank avea, la sfârșitul lui 2015, un portofoliu de credite brut de 628 de milioane de lei, față de 550 de milioane de lei în mai 2014.

Banca condusă de Horia Manda a încheiat anul trecut un acord cu Poșta Română pentru intermedierea serviciilor financiare prin vasta rețea de unități a Poștei.

viewscnt
Afla mai multe despre
nextebank
banca comerciala carpatica