Principalele bănci de investiții din lume vor ajuta Londra să rămână un centru financiar global

Principalele bănci de investiții din lume vor ajuta Londra să rămână un centru financiar global
Profit.ro
Profit.ro
scris 7 iul 2016

Principalele bănci de investiții din lume, inclusiv Goldman Sachs și JPMorgan, l-au asigurat pe ministrul britanic de Finanțe, George Osborne, că vor ajuta Londra să rămână un centru financiar internațional de vârf după Brexit, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Decizia Marii Britanii de a părăsi UE prezintă cu certitudine dificultăți economice pe care suntem determinați să le înfruntăm împreună. Astăzi ne-am întâlnit și am acceptat să lucrăm împreună pentru a ajuta Londra să-și mențină poziția de centru financiar internațional de vârf", se arată în declarația instituțiilor financiare.

Documentul a fost semnată de șefii Standard Chartered, Bank of America Merrill Lynch, Morgan Stanley, Goldman Sachs și JPMorgan, după întâlnirea cu George Osborne.

Declarația vine după ce directorul general al JP Morgan Chase, Jamie Dimon, a declarat pentru cotidianul italian Il Sole 24 Ore că banca americană ar putea fi obligată să transfere mai multe mii de salariați în afara Marii Britanii, dacă această țară își va pierde dreptul de a oferi servicii financiare în Uniunea Europeană în urma votului de luna trecută.

În prezent, băncile cu sediul în Marea Britanie pot oferi gratuit servicii în UE pe baza unui sistem de tip "pașaport", considerat drept cea mai importantă caracteristică a pieței unice europene pentru firmele din sectorul financiar. Însă acest lucru este pus sub semnul întrebării după ce britanicii au votat în favoarea ieșirii din Uniunea Europeană.

"Chestiunea cheie este "pașaportul european" de care beneficiem la Londra și care ne permite să oferim servicii clienților noștri din Uniunea Europeană."Dacă UE va introduce noi condiții Marii Britanii, în cel mai prost scenariu vom fi obligați să mutăm mai multe mii de angajați spre alte sucursale din zona euro", a spus Jamie Dimon.

Dragu: Creșterea salariilor cu 15% în ultimul an și a pensiilor cu 8% au mărit depozitele populației cu 13% CITEȘTE ȘI Dragu: Creșterea salariilor cu 15% în ultimul an și a pensiilor cu 8% au mărit depozitele populației cu 13%

JP Morgan are 16.000 de angajați în Marea Britanie. Sediul european al băncii americane este la Londra iar pe lângă acesta JP Morgan mai are birouri în Bournemouth, pe coasta de sud a Marii Britanii, și în Scoția. Toate aceste locații au ajutat JPMorgan să realizeze anul trecut venituri de 14,2 miliarde de dolari de pe urma operațiunilor realizate în regiunea Europa, Orientul Mijlociu și Africa.

După ce alegătorii din Marea Britanie au votat pentru ieșirea țării din Uniunea Europeană (Brexit), multe capitale europene au anunțat măsuri pentru a atrage angajații din sectorul financiar britanic și a prelua rolul Londrei de centru financiar global.

Peste 40% din tranzacțiile valutare globale se desfășoară la Londra. Politicienii și directorii se laudă că în City of London se tranzacționează mai mulți dolari decât în New York și mai mulți euro decât în toată Uniunea Europeană.

Alte centre financiare importante râvnesc la poziția Londrei. Participanții la un sondaj realizat în rândul celor 12.000 de membri ai ACI Financial Markets Association, un grup de tranzacționare pentru piețele valutare, susțin că orașul german Frankfurt ar fi cel mai mare beneficiar în cazul ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, urmat de Paris, New York și Dublin. 

Sursa: Agerpres

viewscnt
Afla mai multe despre
brexit
banci investitii