Raiffeisen va acorda fermierilor credite de 30 mil. euro cu costuri subvenționate, în prima fază a acordului de finanțare și garantare semnat cu FEI

Raiffeisen va acorda fermierilor credite de 30 mil. euro cu costuri subvenționate, în prima fază a acordului de finanțare și garantare semnat cu FEI
Profit.ro
Profit.ro
scris 8 nov 2018

Fondul European de Investiții (FEI) și Raiffeisen Bank au semnat un nou acord de finanțare și garantare destinat acordării de împrumuturi în lei pe termen mediu și lung, pentru capital de lucru și investiții, fermierilor și antreprenorilor din zonele rurale, a anunțat banca. Într-o prima fază,  Raiffeisen va putea să acorde credite în valoare totală de 30 de milioane de euro cu dobândă și costuri subvenționate.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Creditele cu garanții cofinanțate de FEI vor fi acordate în lei, pentru finanțarea investițiilor și acoperirea nevoilor de capital de lucru aferente acestora. Garanțiile FEI acoperă 50% din valoarea creditului, fără costuri pentru fermieri și antreprenori din meduiul rural, care plătesc și o dobânda subvenționată.

Banca are un parteneriat mai vechi cu FEI, însă noul acord extinde accesul la finanțare pentru o categorie mai largă de clienți și activități IMM, arată Raluca Nicolescu, Directorul Executiv al Direcției IMM din Raiffeisen. “Punem acum la dispoziția antreprenorilor o nouă linie de finanțare cu accent pe stimularea investițiilor agricole în utilaje și echipamente. De asemenea, avem în vedere dezvoltarea mai largă a zonelor rurale și de munte prin finanțarea atât a firmelor, cât și a fermierilor individuali pentru investiții, activități tradiționale, servicii și unități de agroturism”, spune aceasta, menționând că speciale în oferta de finanțare sunt costurile subvenționate și condițiile de garantare.

Isărescu spune că eliminarea restricțiilor de salarizare pentru lucrătorii din afara UE ar putea atenua tensiunile din piața muncii, dar sunt și riscuri. „Problema e dozajul, să păstrezi echilibrul cultural, religios, eventual” CITEȘTE ȘI Isărescu spune că eliminarea restricțiilor de salarizare pentru lucrătorii din afara UE ar putea atenua tensiunile din piața muncii, dar sunt și riscuri. „Problema e dozajul, să păstrezi echilibrul cultural, religios, eventual”

Clienții țintă pentru astfel de împrumuturi sunt, potrivit managerului departamentului Produse Structurate de Finanțare a Comerțului și Sindicalizari, “atât fermierii, cât și procesatorii ce au în vedere o investiție în perioada următoare și își doresc o finanțare care să le înlesnească finalizarea proiectelor, fie ele de modernizare a unităților de producție sau îmbunătățire a parcului tehnologic”, în condițile în care sectorul agricol a atins un grad de dezvoltare și tehnologizare ce necesită instrumente financiare precum cele susținute de acordul cu FEI.

Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și implementat în România prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.
Fondul European de Investiții (FEI) face parte din grupul Băncii Europene de Investiții. A fost înființat pentru a sprijini întreprinderile micro, mici și mijlocii din Europa (IMM-uri), ajutându-le să aibă acces la finanțare. Gestionează și dezvoltă capital de risc și de creștere, garanții și instrumente de microfinanțare care vizează în mod specific aceste firme. FEI promovează obiectivele UE în sprijinul inovării, cercetării și dezvoltării, antreprenoriatului, creșterii economice și ocupării forței de muncă.

Raiffeisen Bank are o rețea de peste 400 de agenții în țară și aproximativ 2 milioane clienți, dintre care aproape 100.000 de IMM-uri și 5.700 corporații mari și medii.

viewscnt
Afla mai multe despre
raiffeisen
fei
credite
garantii
fermieri
agricultura
subventie