BCE a avut pierderi în 2022 după ce a majorat puternic dobânda de referință

BCE a avut pierderi în 2022 după ce a majorat puternic dobânda de referință
Profit.ro
Profit.ro
scris 23 feb 2023

Banca Centrală Europeană (BCE) a anunțat că nu va efectua distribuiri de profit către băncile centrale naționale din zona euro, în condițiile în care a suferit pierderi în anul 2022, după un profit de 192 de milioane în anul 2021, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Conform situațiilor financiare auditate ale BCE pentru anul 2022, publicate joi, instituția de la Frankfurt a fost nevoită să "elibereze suma de 1,627 miliarde de euro din provizionul pentru riscuri financiare în vederea acoperirii pierderilor înregistrate în cursul exercițiului financiar". Potrivit BCE, pierderile au fost cauzate, în principal, de cheltuielile cu dobânzile rezultate din datoria netă a BCE aferentă TARGET2 și reducerilor valorii titlurilor din portofoliul de fonduri proprii și din cel în dolari SUA, scrie Agerpres.

CITEȘTE ȘI Recrutarea în România accelerează în pofida concedierilor masive din Vest

În anul 2022, veniturile nete din dobânzi ale BCE au însumat 900 de milioane, față de 1,566 miliarde de euro în 2021. Principalul factor determinant al scăderii comparativ cu anul anterior a fost reprezentat de cheltuielile privind dobânzile rezultate din datoria netă a BCE aferentă TARGET2, care s-au cifrat la 2,075 miliarde euro (față de 22 de milioane euro în 2021). Veniturile din dobânzi corespunzătoare cotei BCE din totalul bancnotelor euro în circulație și cheltuielile privind dobânzile plătite BCN pentru remunerarea creanțelor acestora cu privire la rezervele valutare transferate la BCE s-au ridicat la 736 de milioane euro și, respectiv, 201 milioane euro (în anul 2021, ambele au înregistrat valoarea zero). Aceste variații au rezultat din majorările la niveluri peste 0% ale ratei dobânzii la operațiunile principale de refinanțare ale Eurosistemului începând cu data de 27 iulie 2022.

În paralel, cheltuielile totale de personal ale BCE s-au redus la 652 de milioane euro (față de 674 de milioane euro în 2021), îndeosebi ca urmare a câștigurilor din evaluări actuariale în legătură cu alte beneficii pe termen lung. Alte cheltuieli administrative s-au majorat la 572 de milioane euro (față de 564 de milioane euro în 2021), mai ales pe seama revenirii treptate a activității la niveluri normale după pandemie, precum și a dezvoltării și îmbunătățirii continue a sistemelor informatice dedicate supravegherii bancare.

Veniturile din taxe de supraveghere, care provin din taxele percepute pentru recuperarea cheltuielilor suportate de BCE în îndeplinirea atribuțiilor sale de supraveghere, s-au ridicat la 594 de milioane euro (față de 578 de milioane euro în 2021).

Volumul total al bilanțului BCE s-a majorat cu 19 miliarde euro, până la 699 de miliarde euro (față de 680 de miliarde euro în 2021). Această creștere s-a datorat cu precădere titlurilor de valoare achiziționate în cadrul programului de achiziționare în regim de urgență în caz de pandemie (pandemic emergency purchase programme - PEPP) și al programului de achiziționare de active (asset purchase programme - APP).

Capitalul vărsat total al BCE s-a majorat cu 600 milioane de euro, până la 8,9 miliarde euro, după achitarea de către BCN din zona euro a celei de-a doua tranșe din capitalul subscris majorat al acestora ca urmare a retragerii Bank of England din Sistemul European al Băncilor Centrale la data de 31 ianuarie 2020, asociată cu ieșirea Regatului Unit din UE. 

viewscnt
Afla mai multe despre
bce
dobanda