BCE se așteaptă ca inflația la alimente în zona euro să scadă începând cu semestrul 2 al anului

BCE se așteaptă ca inflația la alimente în zona euro să scadă începând cu semestrul 2 al anului
Profit.ro
Profit.ro
scris 25 apr 2023

Inflația prețurilor la alimente va începe să se atenueze în semestrul doi din 2023, când se va resimți declinul prețurilor recoltelor, a afirmat marți Francois Villeroy de Galhau, membru în Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene, citat de Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

BCE va reuși să aducă inflația la aproximativ 2% până în 2025, a dat asigurări oficialul francez într-un interviu acordat RTL, scrie Hotnews.ro.

Vladimir Kalinov, vicepreședinte Raiffeisen Bank: Când ai nevoie de un credit, pune deoparte banii pentru primele șase rate, ca să poți plăti în continuare dacă rămâi fără venituri CITEȘTE ȘI Vladimir Kalinov, vicepreședinte Raiffeisen Bank: Când ai nevoie de un credit, pune deoparte banii pentru primele șase rate, ca să poți plăti în continuare dacă rămâi fără venituri

Analiștii se așteaptă ca la reuniunea din 4 mai BCE să majoreze pentru a șaptea oară dobânzile, pentru a ține sub control inflația. Surse care au dorit să-și păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că oficialii BCE sunt în favoarea unei majorări a dobânzii cu 25 de puncte de bază.

În raportul anual către președintele francez Emmanuel Macron, Villeroy susține că este justificat ca BCE să înăsprească în continuare politica monetară, deoarece nu sunt indicii că presiunile asupra inflației se diminuează.

Și președintele BCE, Christine Lagarde, a apreciat recent că inflația în zona euro este prea ridicată și politica monetară a Băncii Centrale Europene trebuie să fie orientată spre readucerea acesteia spre ținta de 2%.

„Politica noastră monetară trebuie evident să pună în practică toate instrumentele pentru a readuce inflația la ținte pe termen mediu de 2%. Acest exercițiu este în desfășurare. Am utilizat deja majoritatea instrumentelor, mai avem puține de făcut”, a declarat șeful BCE.

Oficialul a adăugat că „timpul necesar va depinde evident de un număr de factori și de impactul semnificativ asupra creditării și a disponibilității sale după problemele financiare cu care ne-am confruntat”, făcând referire la recentele turbulențe din sectorul bancar.

Andrei Sârbu preia controlul SVN Romania CITEȘTE ȘI Andrei Sârbu preia controlul SVN Romania

Ce arată ultimele date legate de inflație

Cele mai recente date Eurostat arată că în zona euro rata anuală a inflației a scăzut de la 8,5% în februarie, până la 6,9% în martie. În schimb, inflația de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate prețurile pentru bunuri volatile, precum energia și alimentele, a continuat să crească până la 7,5%, de la 7,4% în februarie.

Un alt indicator care, pe lângă prețurile la energie și alimente, exclude și prețurile la țigări și alcool, a crescut până la 5,7%, de la 5,6% în februarie.

Inflația de bază este indicatorul urmărit cu atenție de BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

Hotel închis de Protecția Consumatorilor CITEȘTE ȘI Hotel închis de Protecția Consumatorilor

Principala îngrijorare a BCE este că inflația serviciilor, care în cazul zonei euro a ajuns la 5,1%, este mult prea mare și ar putea semnala faptul că salariile devin o problemă importantă, în condițiile în care prețurile la servicii sunt determinate în principal de costurile cu mâna de lucru.

O altă îngrijorare a BCE este aceea că inflația la alimente continuă să accelereze și are un impact supradimensionat asupra percepțiilor de inflație ale consumatorilor, ceea ce poate schimba comportamentul de cheltuieli și genera solicitări de majorare a salariilor.

În cele mai recente prognoze, BCE se așteaptă ca rata inflației în zona euro să se situeze la 6,3% în 2023 și la 3,4% în 2024.

viewscnt
Afla mai multe despre
bce
zona euro