Bursele europene scad abrupt, pe fondul amplificării tensiunilor comerciale

Bursele europene scad abrupt, pe fondul amplificării tensiunilor comerciale
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 25 iun 2018

Bursele europene au început săptămâna cu scăderi semnificative pe fondul amplificării temerilor legate de un război comercial cu Statele Unite.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

UPDATE: Indicele paneuropean Stoxx Europe 600 a închis în scădere cu 2,04%, cel mai mare declin la nivelul unei singure ședințe de la începutul lunii martie. DAX 30, referința bursei de la Frankfurt, a avut un recul de 2,46%, CAC 40 (Paris) s-a depreciat cu 1,92%, iar FTSE 100 (Londra) cu 2,24%.

După prima jumătate a sesiunii de tranzacționare, Stoxx Europe 600 scădea cu circa 1%, în contextul în care bursa de la Frankfurt înregistra un declin de 1,1%, cea de la Paris de 0,9%, iar cea de la Londra de aproape 1%.

Săptămâna trecută, un avans de peste 1% înregistrat vineri nu a reușit să oprească declinul săptămânal pe bursele europene.

În weekend, îngrijorările legate de războiului comercial dintre Statele Unite și Uniunea Europeană s-au amplificat din nou, stimulate de afirmațiile președintelui american Donald Trump.

Taxa de 1 leu pe ordinul executat alungă investitorii individuali exclusiv către acțiunile lichide. Piața AeRO arată tot mai mult ca o casă pustie, iar investitorii reclamă că nu-și află contrapartea „Stau cu ordinul ăla până mă plictisesc” CITEȘTE ȘI Taxa de 1 leu pe ordinul executat alungă investitorii individuali exclusiv către acțiunile lichide. Piața AeRO arată tot mai mult ca o casă pustie, iar investitorii reclamă că nu-și află contrapartea „Stau cu ordinul ăla până mă plictisesc”

Trump a avertizat, vineri, că ar putea impune tarife de 20% pe importurile de automobile asamblate în Uniunea Europeană. Președintele SUA a postat avertizarea pe Twitter în ziua în care au intrat în vigoare o serie de măsuri de retorsiune  din partea UE, adoptate ca reacție la tarifele americane pe importurile de oțel și aluminiu.

”Dacă aceste tarife și bariere nu sunt eliminate în curând, vom impune tarife de 20% pe toate mașinile lor care intră în SUA. Construiți-le aici!”, a scris Trump.

În replică, Uniunea Europeană a avertizat că va lua măsuri de retorsiune în cazul în care SUA vor decide să impună taxe suplimentare pentru importurile de mașini din UE.

Potrivit celor mai recente informații, și tensiunile economice dintre SUA și China s-ar putea amplifica. Surse apropiate Administrației prezidențiale a SUA au declarat, duminică, că Trump pregătește limitarea investițiilor în companii IT americane din partea entităților cu capital chinez. Totodată, potrivit acelorași surse, Trump dorește să limiteze exporturile de "tehnologii importante" din SUA către Beijing.

viewscnt
Afla mai multe despre
burse
trump
uniunea europeana
masuri
exporturi
sua
china
tehnologie