Elveția imobilizează active și rezerve ale Băncii centrale a Rusiei în valoare de 7,4 miliarde de franci elvețieni, o decizie istorică

Elveția imobilizează active și rezerve ale Băncii centrale a Rusiei în valoare de 7,4 miliarde de franci elvețieni, o decizie istorică
Profit.ro
Profit.ro
scris 10 mai 2023

Elveția a imobilizat active și rezerve - în valoare de 7,4 miliarde de franci elvețieni (aproximativ 7,6 miliarde de euro) - aparținând Băncii centrale a Rusiei, anunță miercuri Ministerul elvețian al Economiei (SECO), o decizie istorică, în urma invaziei Ucrainei de către Rusia, relatează AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Aceasta este o nouă etapă în sancțiuni anunțate de către Confederația helvetică împotriva Rusiei, arată news.ro.

Elveția a interzis tranzacții legate de gestionarea rezervelor și activelor Băncii centrale ruse începând de la 25 martie 2022.

BCE: Majorările de dobânzi funcționează, dar sunt necesare mai multe pentru a contracara inflația CITEȘTE ȘI BCE: Majorările de dobânzi funcționează, dar sunt necesare mai multe pentru a contracara inflația

”Valorile patrimoniale ale Băncii centrale a Federației ruse sunt, așadar, active imobilizate”, precizează ministerul.

Negocoeri se află în curs în Uniunea Europeană (UE) în vederea unei eventuale folosiri a activelor instituției emitente a Federației ruse în vederea unor investiții și alocării veniturilor acesteia reconstrucției Ucrainei.

”Elveția urmărește dosarul îndeaproape”, subliniază ministerul.

O DECIZIE ISTORICĂ

Aceste fonduri ale Băncii centrale ruse nu sunt incluse în activele și valorile în sumă de 7,5 miliarde de franci elvețieni ”înghețate” în Elveția care sunt ”proprietatea sau sub controlul unor persoane, întreprinderi sau entități vizate de sancțiuni”, precizează ministerul elvețian.

Piața asigurărilor a crescut cu 16% în 2021, la 16,5 miliarde de lei. Ponderea asigurărilor de viață a scăzut. Brokerii au ajuns la o cotă de 76% CITEȘTE ȘI Piața asigurărilor a crescut cu 16% în 2021, la 16,5 miliarde de lei. Ponderea asigurărilor de viață a scăzut. Brokerii au ajuns la o cotă de 76%

Elveția - în mod tradițional neutră - a decis, la patru zile după invazia rusă a Ucrainei, la 24 februarie 2022, să se alinieze sancțiunilor Uniunii Europene (UE) impuse Moscovei, care obligă băncile să transmită informații despre clienții sau întreprinderile vizate.

Acesta este și cazul obligației de a declara cu privire la Banca centrală a Rusiei.

Aceste declarări sunt obligatorii și au loc trimestrial, însă, ”în cazul unei pierderi sau pagube excepționale și neprevăzute, declararea la SECO nu suferă nicio întârziere”, precizează autoritățile elvețiene în acest comunicat.

viewscnt
Afla mai multe despre
elveția
vize rusia