EVENIMENT PROFIT Guvernatorul Mugur Isărescu și Prim-ministrul Dacian Cioloș deschid marți conferința Profit.ro la BNR

EVENIMENT PROFIT Guvernatorul Mugur Isărescu și Prim-ministrul Dacian Cioloș deschid marți conferința Profit.ro la BNR
Thomas Dincă
Thomas Dincă
scris 14 mar 2016

Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, și prim-ministrul Dacian Cioloș vor deschide, marți, conferința organizată de Profit.ro la sediul BNR privind "Strategia de dezvoltare a României și convergența la euro", care îi va reuni, pentru prima dată în acest an, pe cei mai importanți actori din Guvern și din mediul de afaceri.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Conferința, ale cărei detalii complete sunt prezentate aici și la care vor asista peste 140 de CEO, președinți și directori de companii importante din toate domeniile, va răspunde la întrebările importante ale momentului: Rămâne aderarea la Zona Euro singura țintă care ancorează mai eficient politicile economice și limitează derapajele? Cum pot fi susținute companiile? În ce măsură este capabilă România să se dezvolte fără susținerea semnificativă a capitalului străin? Există o percepție negativă a societății în privința oamenilor de afaceri? Cum se poate schimba o astfel de situație? Tendințe și predicții pentru 2016: Mixul energetic al României; Piața de energie regenerabilă . Se anunță investiții noi? Ce opțiuni de investiții și dezvoltare au micii producători? 

Răspunsurile vor fi prezentate în această conferință, organizată pe parcursul a două zile, marți și miercuri, și structurată pe mai multe secțiuni care vor fi deschise de miniștrii responsabili în domeniu și de reprezentanți ai Băncii Naționale.

Conferința va fi deschisă marți, ora 9.45, de către Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, și de Prim-ministrul Dacian Cioloș, secondați de Ambasadorii în România ai Marii Britanii, Paul Brummell, și Germaniei, Werner Hans Lauk.

În deschiderea conferinței va vorbi și Ludwik Sobolewski, CEO al Bursei de Valori București.

Primul panel al conferinței, în care vor fi analizate soluțiile mediului de business pentru Strategia de dezvoltare a României, va începe la ora 12.30 și va fi moderat de Valentin Lazea, Economist Șef al BNR, având ca speakeri nume importante din domeniu: Eric Stab, Președinte Foreign Investors Council, Sergiu Manea, Președinte Executiv BCR, Andrei Cionca, Președinte CITR Group, Ionuț Simion, Country Managing Partner PwC Romania, Daniela Nemoianu, Președinte AmCham, Mihai Marcu, Președinte CA MedLife.

Perspectiva Guvernului privind Strategia de dezvoltare a României va fi prezentată de Vicepremierul Costin Borc, Ministru al Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri.

A doua zi a conferinței va fi la același nivel înalt de interes, urmând să fie deschisă, la ora 10.00, de  Anca Dana Dragu, Ministrul Finanțelor Publice. Au fost invitați, de asemenea, Dan Marin Costescu, Ministrul Transporturilor, și Manuel Costescu, Secretar de stat al Departamentului pentru Mari Proiecte și Investiții străine.

Ei vor preceda panelul cu tema "Bănci și Asigurari: Tendințe și strategii în contextul schimbărilor legislative din Europa", care va fi deschis de Bogdan Olteanu, Viceguvernator BNR, și va fi moderat de Eugen Dijmărescu, directorul general al Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar.

Panelul va răspunde la întrebările importante din domeniu: Cum se va reconfigura sistemul bancar după introducerea sistemului bail-in, care va împinge investitorii spre a opta mai mult pe modelul anglo-saxon, cu accent pe piața de capital? Care sunt soluțiile pentru menținerea și extinderea rolului băncilor în dezvoltarea economiei? Cum ar putea reconfigura o nouă criză, chiar mai profundă decât cea din 2008, structura modelului bancar?

Răspunsurile vor fi creionate de oameni-cheie ai sectorului bancar: Sergiu Oprescu, Președinte Consiliul Director ARB, Radu Ghețea, Președinte CEC, Cristian Sporiș, Vicepreședinte Corporate Banking Raiffeisen Bank, Gabriel Cretu, Managing Partner& Fondator Adwisers, Bogdan Neacșu, Deputy General Manager Garanti Bank Romania.

Sectorului energetic îi este dedicat, începând cu ora 14.15, un alt panel. Deschis de către Victor Vlad Grigorescu, Ministrul Energiei, acesta își propune să răspundă la întrebările: Stimulează actorii din energie limitarea afacerilor energo-intensive? Se poate investi la prețuri joase pe perioade lungi?Există riscul unor schimbări drastice de paradigme industriale, care ar putea forța industria pe termen nu foarte lung la schimbări dramatice?

Panelul va fi moderat de Radu Dudău, Co-founder &Director Energy Policy Group, și va avea ca speakeri conducerile unor jucători redutabili pe piața de energie: Andreas Matje, Executive Board member, CFO OMV Petrom, Petru Văduva, Director General Transgaz, John L. Knapp, Chairman Romanian Black Sea Titleholders Association, Artur Stratan, Președinte ROPEPCA, Grzegorz Konieczny, CEO România și Vice-Președinte Executiv Fondul Proprietatea și Ileana Sorina Bălțatu, Downstream Executive Director, Deputy CEO Nis Petrol.

Conferința va continua, de la ora 15.30, cu un panel destinat industriei de telecomunicații & tehnologie, deschis de către Ministrul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională, Marius Bostan. Dezbaterea va urmări să arate în ce măsură reprezintă explozia tehnologică o oportunitate pentru România de a arde etape și dacă mitul resursei umane românești este susținut de realitate în domeniul IT&C .

Moderator va fi Sorin Mîndruțescu, Director General Oracle, iar speakeri vor fi cele mai importante nume în domeniu: Robert Redeleanu, CEO UPC România, Valentin Popoviciu vicepreședinte RCS&RDS, Ovidiu Ghiman, Director Executiv Strategie și Comercial Rezidențial Telekom, Iulian Stanciu, CEO eMAG.

Un Forum overview va fi susținut, de la ora 16.30, de Valentin Lazea, Economist Șef BNR, Ionuț Dumitru, Președintele Consiliului Fiscal, Prof.univ.Bogdan Glăvan, Autor al site-ului Logica Economică, Vlad Topan, Lector ASE & Președinte Institutul Mises România, Mihai Copaciu, Expert principal BNR, Direcția Modelare și Prognoze Macroeconomice, Conf. univ. dr. Radu Cristian Mușetescu.

La conferință vor asista peste 140 de CEO, președinți și directori de companii importante din toate domeniile.

viewscnt
Afla mai multe despre
isarescu
ciolos
conferinta
profit