După ce jucători activi pe piața de la Londra au imprimat o mișcare de depreciere brutală ieri după închiderea pieței valutare din România, astăzi, pe o piață mai lichidă întregul impuls a fost anulat. Cursul de schimb ajuns în jurul orei 13.00 în zona de 4,78 lei/acțiune, pe fondul și unor declarații ale guvernatorului BNR Mugur Isărescu ce ar putea fi interpretate drept un mesaj de apărare a leului prin intervenții în piață. Dacă deficitul bugetar este 4,4%, „terminăm discuția cu cursul de schimb”, a afirmat acesta.
Guvernatorul Mugur Isărescu spune că discuțiile despre deprecierea cursului de schimb nu-și au rostul câtă vreme 80% din deficitul extern este generat de deficitul bugetar. Isărescu îndeamnă la calm și spune că sunt resurse în piață pentru finanțarea deficitului și că abordarea guvernului de a plăti arieratele este una corectă.
Guvernatorul BNR spune că în România este nevoie de încheierea stării de conflict între debitori și creditori și stabilitate legislativă pentru a face din creditare o alternativă pentru stimularea creșterii economice, după ce în ultimii ani a fost utilizată extensiv calea fiscală.
Guvernatorul BNR avertizează din nou asupra situației finanțelor publice și cere un compromis între ciclul economic și cel politic pentru a evita o corecție mai dură a economiei care să fie impuse de piețe.
Prima ședință a noului Consiliu de Administrație al Băncii Naționale a României arată aceleași îngrijorări cu privire la poziția macro-economică a României din ultima perioadă, potrivit minutelor publicate. Adâncirea deficitului extern reprezintă tema principală a discuțiilor, iar banca centrală notează și evoluțiile din domeniul companiilor, care pierd din competitivitate ca urmare a creșterilor de salarii, pe fondul unei stabilități a leului în raport cu monedele din regiune. Totodată, conducerea BNR avertizează și cu privire la situația bugetului de stat, unde va fi nevoie de ajustări pentru a face loc majorărilor de pensii de anul viitor, ceea ce înseamnă că vor fi tăiați bani de la investiții. Totodată, deficitul bugetar ridicat ar putea atrage costuri mai mari de finanțare interne și externe.
Guvernatorul BNR Mugur Isărescu spune că nu se va ajunge în niciun caz la un deficit bugetar de 6% din PIB în 2021, așa cum arată prognozele Comisiei Europene, și că în primă fază trebuie liniștiți cei care cer o reducere a impozitării în perioada următoare, după care trebuie luate măsuri astfel încât să nu fie bruscată economia.
Banca Națională a României a redus de la 4,2% la 3,8% prognoza privind inflația la finele lunii decembrie 2019 și de la 3,4% la 3,1% prognoza pentru anul 2020, pe fondul scăderii prețului legumelor, petrolului și gazelor din ultima perioadă. Guvernatorul spune că inflația ar putea veni chiar mai aproape de ținta de maximum 3,5% în acest an dacă petrolul va continua să se ieftinească.
Președintele PNL, Ludovic Orban, s-a întâlnit luni cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, le cere specialiștilor din institutele de cercetări să fie mai activi în dezbaterea publică pentru a contrabalansa valul populist și a diminua impactul exagerărilor caracteristice perioadelor electorale.
Guvernatorul Mugur Isărescu spune că nu se așteaptă ca într-un an electoral să existe ajustări importante ale politicii fiscale, dar că acestea sunt necesare pentru ajustarea dezechilibrului extern, în condițiile în care echilibrarea nu se poate face doar printr-o depreciere a monedei naționale.
Banca Națională a României (BNR) și-a întărit politica monetară prin decizia de a mențina dobânda la 2,50%, în contextul în care marile bănci centrale au anunțat politici de reducere a dobânzilor, a spus, joi, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care a avertizat, însă, că nu orice derapaj fiscal poate să fie combătut de o politică monetară întărită.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, va primi titlul de cetățean de onoare al Bucureștiului la propunerea primarului general Gabriela Firea, conform unui proiect de hotărâre adoptat în ședința de marți a Consiliului General al Municipiului București.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, poate primi titlul de cetățean de onoare al Bucureștiului la propunerea primarului general Gabriela Firea, potrivit unui proiect care se află pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu General de pe 17 septembrie.
Guvernatorul Băncii Naționale a României revine cu noi critici la adresa politicii fiscal-bugetare, bazată prea mult pe stimularea consumului. Mugur Isărescu spune că s-au creat așteptări la nivelul întregii societăți de creștere a veniturilor, iar pe de altă parte veniturile fiscale sunt prea reduse pentru a putea susține dezvoltarea infrastructurii și asigurarea serviciilor de bază.
Băncile comerciale s-au oferit să împrumute statul cu 2,53 miliarde de lei la licitația de titluri de stat de luni, prin care Ministerul Finanțelor dorea să împrumute doar 600 milioane de lei pe termen de cinci ani. Emisiunea, la care cererea băncilor a depășit de peste patru ori oferta statului, s-a adjudecat la o rată medie a cuponului de 4,5%. O astfel de cerere ridicată este o confirmare a excesului de lichiditate din piață, potrivit guvernatorului Mugur Isărescu, care admite că instrumentele folosite de BNR nu au funcționat prea bine recent pentru reducerea excesului de lichiditate, iar oportunitatea introducerii altora noi, mai eficiente, este încă în analiză.
Guvernatorul Mugur Isărescu spune că dinamica creditului este în scădere în principal ca urmare a limitării gradului de îndatorare pentru creditele acordate persoanelor fizice începând cu acest an.
Guvernatorul Mugur Isărescu spune că dominant este acum contextul internațional în deciziile băncii centrale și a subliniat din nou că în România au intrat investiții de portofoliu și că BNR nu dorește aprecierea leului. Isărescu chiar a indicat că un miliard din creșterea rezervei vine din alte surse, adică din intervențiile băncii centrale.
Banca Națională a României estimează că inflația va rămâne peste intervalul țintă de 1,5-3,5% până la finele acestui an și că va reintra în acesta abia de anul viitor. Guvernatorul Mugur Isărescu adaugă, însă, că nu este exclusă posibilitatea ca inflația să intre în țintă, "cu noroc", prin scădera prețului internațional al petrolului, la fel cum s-a întâmplat în 2018.
Consilierul guvernatorului BNR, Lucian Croitoru, critică faptul că socialiștii au condiționat susținerea pentru Ursula von der Leyen la președinția Comisiei Europene de alocarea a jumătate din posturile de comisar pentru femei, el pronunțându-se pentru criteriul competenței, cu argumentul că ”acest criteriu al structurii pe sexe, utilizat impropriu, a început să afecteze maximizarea performanței și în universități, și în băncile centrale”.
Băncile au un excedent de bani din depozite pe care nu îi pot plasa în credite, mai ales din cauza numărului mic de firme bancabile, dar și a prudenței exagerate a băncilor care „suflă și-n iaurt”, totul pe fondul unei lipse de încredere la nivelul economiei, așa că banii se duc spre finanțarea datoriei publice, explică guvernatorul Mugur Isărescu.
Faptul că Guvernul a depășit deja planul de împrumut pe piețele externe pe tot anul, cu cele 2 miliarde de euro atrase ieri prin eurobonduri, după o altă emisiune de 3 miliarde de euro în martie, nu este o problemă în sine, consideră guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Problematice în îndatorarea țării sunt destinațiile date acestor banilor luați pentru finanțarea deficitului și tendința de creștere a datoriei pe termen scurt.
Guvernatorul Mugur Isărescu menționează creșterea deficitului de cont curent drept una dintre cele mai preocupante probleme ale Băncii Naționale. „Corecția nu se va putea face ușor și nu pocnind din degete”, spune Isărescu, care indică politica fiscală drept principala responsabilă pentru dezechilibrul extern. Dacă Guvernul nu ia măsuri, ar putea fi nevoie de o depreciere controlată a leului. „Nu avem încotro”, arată guvernatorul, care pe de altă parte susține că acum sunt presiuni pe aprecierea leului, pe fondul reorientării unor capitaluri speculative dinspre Turcia spre România.
Banca Națională a României nu mai urmărește să întărească controlul asupra lichidității interbancare, considerând că nivelul actual al dobânzilor din piață este suficient de atractiv încât să ducă la o apreciere a leului, pe care nu o dorește. Guvernatorul Mugur Isărescu declarase, nu mai departe de luna mai, că bancherii vor fi obligați să mărească dobânzile la depozitele atrase de la clienți pentru că va fi secetă de bani în piață.
Noul indice IRCC care a înlocuit ROBOR în calculul dobânzilor variabile la credite poate crește inflația, stimulând creditarea mai mult decât trebuie, consideră banca centrală, care discută în această perioadă cu Ministerul de Finanțe soluții de remediere a problemelor create prin felul în care a fost reglementat indicele, cu o distanță mare, de două trimestre, între perioada de calcul și cea de aplicare.
Guvernatorul Mugur Isărescu spune că operațiunea de repatriere a rezervei de aur de la Londra ar costa 15-20 de milioane de euro. Dacă legea inițiată de Șerban Nicolae și Liviu Dragnea va intră în vigoare, în cele din urmă, atunci BNR are de gând să expună publicului parte din rezervă.