Fed menține neschimbat nivelul dobânzii, în linie cu așteptările analiștilor

Fed menține neschimbat nivelul dobânzii, în linie cu așteptările analiștilor
scris 15 iun 2016

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menținut miercuri neschimbat nivelul dobânzii de referință, la 0,25-0,5%, în linie cu așteptările analiștilor, pe fondul încetinirii pieței muncii, și a reiterat faptul că anticipează creșterea dobânzii cheie în două etape în 2016.

"Informațiile primite de la întâlnirea din aprilie indică faptul că ritmul de îmbunătățire a condițiilor de pe piața muncii a încetinit, în timp ce creșterea activității economice pare să fi accelerat", se arată în comunicatul Fed privind decizia de politică monetară.

Totodată, Fed atrage atenția că inflația se menține sub nivelul nivelul de 2%, țintit pe termen lung, pe fondul declinuli prețurilor energetice și al prețurilor pentru produsele non-energetice de import. Instituția nu a sugerat când ar putea relua însăsprirea politicii monetare, însă analiștii anticipează că o decizie de acest fel ar putea fi adoptată abia în septembrie.

Analiștii anticipau menținerea dobânzii la nivelul anterior, în condițiile în care datele recente privind piața muncii au dezamăgit, iar riscul ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană (UE), în urma referendumului programat pe 23 iunie, crează incertitudini legate de perspectivele economiei globale.

Randamentul titlurilor de stat germane pe 10 ani a atins valori negative pentru prima dată în istorie CITEȘTE ȘI Randamentul titlurilor de stat germane pe 10 ani a atins valori negative pentru prima dată în istorie

Economia americană a creat doar 38.000 de noi locuri de muncă în luna mai, cele mai puține din ultimii aproape șase ani, comparativ cu 123.000 în aprilie, Cu toate acestea, rata șomajului în SUA a scăzut, luna trecută, de la 5% la 4,7%, cel mai redus nivel din ultimii nouă ani. Salariu mediu orar a avansat, în ritm lunar, cu 0,2%, la 25,59 dolari.

Pe bursa de la New York, indicii S&P 500 și Dow Jones Industrial Average erau în urcare cu circa 0,26%, în urma deciziei Fed, în timp ce Nasdaq Composite a crescut cu 0,28%.

Totodată, dolarul a pierdut circa 0,8% față de euro, recuperând ulterior o parte din declin. În jurul orei 22:00, dolarul era în scădere cu circa 0,48% față de moneda unică europeană, tranzacționându-se la 0,8875 euro/unitate.

În decembrie 2015, a decis majorarea dobânzii cheie cu 0,25 de puncte procentuale, de la 0-0,25%, la 0,25-0,5%, exprimându-și încrederea în economia americană. Creșterea dobânzii în luna decembrie a fost prima mutare de acest fel după aproape 10 ani în care aceasta a fost păstrată aproape de zero.

viewscnt
Afla mai multe despre
fed
dobanda
politica monetara
yellen
dolar