First Bank, controlată de fondul american de investiții JC Flowers, anunță închiderea unor sucursale și concedieri

First Bank, controlată de fondul american de investiții JC Flowers, anunță închiderea unor sucursale și concedieri
Profit.ro
Profit.ro
scris 4 mar 2019

First Bank, controlată de fondul american de investiții JC Flowers, anunță că în următoarea perioadă  o parte dintre unități vor fi comasate, iar altele vor fi închise, simultan cu reducerea corespunzătoare a numărului de angajați atât la nivelul rețelei, cât și la nivelul sediului central. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

First Bank este noua denumire sub care funcționează Piraeus Bank, procesul de rebranding fiind anunțat în premieră de Profit.ro. Banca a inaugurat prima sucursală sub noua identitate la finele anului trecut.

First Bank deține 100 de unități bancare și 1.300 de angajați, pentru aproximativ 130.000 de clienți activi.

Bancaanunță că  va investi 7,5 milioane de euro în tehnologie pentru optimizarea proceselor existente și reconfigurarea sistemelor de analiză și raportare.  

Volvo va limita viteza automobilelor sale la 180 de kilometri pe oră începând din 2020 CITEȘTE ȘI Volvo va limita viteza automobilelor sale la 180 de kilometri pe oră începând din 2020

Toate aceste optimizări vor duce la diminuarea timpului de procesare a solicitărilor cu aproximativ 50% și vor reduce timpul de răspuns al băncii către clienții săi. Soluțiile de digitalizare vor fi testate, analizate și implementate treptat în următoarele 20 de luni. 

Ajustarea proceselor va implica însă modificări aduse fluxurilor de lucru, reconfigurarea structurală a organizației pentru a evita activitățile redundante și o revizuire a structurii rețelei teritoriale de unități. În funcție de profitabilitatea și potențialul de dezvoltare comercială a zonelor geografice în care se află, o parte dintre unități vor fi comasate, iar altele vor fi închise, simultan cu reducerea corespunzătoare a numărului de angajați atât la nivelul rețelei, cât și la nivelul sediului central.

În următoarele 6 luni, toate aceste procese vor fi efectuate în paralel, calculul fiind că transformările vor deveni vizibile în trimestrul 3 al anului. Primele noi soluții bazate pe digitalizare și tehnologie vor fi lansate în cursul trimestrelor 3 și 4 ale anului 2019, iar procesul complet de digitalizare va fi finalizat în cursul anului 2020.

„Clienții noștri își doresc din ce în ce mai mult să poată realiza operațiuni bancare oricând și oriunde. O aplicație de mobile banking este acum mai apreciată decât proximitatea unui bancomat sau a unei unități bancare. Anul trecut, în Europa Occidentală, aproximativ 20% din clienți au vizitat mai puțin de o dată pe an o unitate bancară, și numărul lor este în creștere. Dorim să satisfacem aceste așteptări și să conturăm o organizație flexibilă și cu viziune, care să poată anticipa ritmul rapid de schimbare a preferințelor clienților. În același timp, dorim să ne asigurăm clienții că, prin consultanții noștri, vom rămâne alături de ei oricând au nevoie de asistență personalizată, care depășește limitele tehnologiei moderne”, spune Dominic Bruynseels, Președinte Executiv first Bank.

Banca este condusă de directorul executiv Dominic Bruynseels, care s-a mai aflat și la vârful BCR, iar președintele Consiliului de Administrație este Nicolae Dănilă, care a lucrat și pentru BCR și BNR.

viewscnt
Afla mai multe despre
first bank
jc flowers
investitii
concedieri