Guvernul l-a numit pe bancherul Dragoș Oltenescu la conducerea Fondului de Garantare a Creditelor

Guvernul l-a numit pe bancherul Dragoș Oltenescu la conducerea Fondului de Garantare a Creditelor
Mihai Baniţă
Mihai Baniţă
scris 1 mar 2016

Ministerul Finanțelor Publice a schimbat conducerea Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM), instituție financiară de stat, cunoscută pentru programul Prima Casă. În locul Silviei Ciornei, al cărei mandat a expirat, vine bancherul Dragoș Oltenescu, potrivit unui comunicat al Finanțelor.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Oltenescu va prelua funcția de director general și președinte al Consiliului de Administrație din 14 martie, dată până la care conducerea provizorie va fi asigurată de directorul adjunct Viorel Cîrstea.

Oltenescu renunță la poziția de director financiar și membru al Comitetului Executiv al BNP Paribas Cardif România se arată în comunicat. El are o experiență locală și internațională de peste 15 ani în managementul companiilor din industrii precum cea financiar-bancară, consultanță și FMCG (Fast Moving Consumer Goods), cu specializare în transformare organizațională, audit și risc operațional, control intern, fuziuni și achiziții, arată sursa citată. Potrivit profilului de LinkedIn, Oltenescu a lucrat și pentru compania de țigări Phillip Morris, dar și pentru BCR și RBS.

Statul român a ajuns cel mai mare garant de credite ipotecare din Europa CITEȘTE ȘI Statul român a ajuns cel mai mare garant de credite ipotecare din Europa

"Sunt onorat să mă alătur colectivului din FNGCIMM. Mandatul primit este unul de reconstrucție și transformare a acestei instituții și sunt convins că, împreună cu viitorii mei colegi, vom reuși să aducem Fondul la o performanță în linie cu cerințele pieței și ale acționarului principal”, a spus Dragoș Oltenescu.

Mandatul noii conduceri este acela de a reforma, eficientiza și repoziționa Fondul în raport cu instituțiile financiare partenere și de a implementa în bune condiții programele de garantare ale Guvernului, se arată în comunicat.

Ciornei, al cărei mandat a expirat în 24 februarie, a ajuns în fruntea FNGCIMM la sfârșitul lui 2013, după ce fostul președinte, Aurel Șaramet, a fost demis în urma unui dosar de corupție. Ea a fost ministru pentru IMM, între 2000 și 2003, în timpul Guvernului Năstase, și a ocupat și un loc în Parlamentul European, în 2007, din partea Partidului Conservator.

Angajații sindicaliști din Fond au calificat managementul său ca ineficient și au cerut Guvernului să nu-i prelungească mandatul de director.

Ministrul Finanțelor, Anca Dragu, spune că vrea depolitizarea instituțiilor din subordinea sa.

“Asigurarea unui management profesionist, depolitizat și eficient în toate instituțiile aflate în subordinea statului român este o prioritate pentru actualul Guvern”, a declarat Dragu.

Guvernul l-a numit, azi, și pe președintele Comisiei Naționale de Prognoză, Ion Ghizdeanu, în funcția de membru al Consiliului de Administrație al FNGCIMM.

Deși denumirea Fondului indică faptul că ar trebui să se ocupe cu garanțiile pentru IMM, în realitate principala activitate constă în a da garanții băncilor pentru creditele Prima Casă, acordate persoanelor fizice. Tot Fondul gestionează și dosarele pe acest program, cu aproape 160.000 de beneficiari și rezolvă cererile de plată din partea băncilor.

viewscnt
Afla mai multe despre
dragos oltenescu
silvia ciornei
fngcimm
fondul de garantare a creditelor
garantii de stat