Isărescu: Ne-am dat seama cât de periculos este să vorbim doar în interiorul instituției. Riscăm ca un credit să nu mai fie un credit, ci un fel de donație, pentru că debitorul nu a înțeles despre ce este vorba

Isărescu: Ne-am dat seama cât de periculos este să vorbim doar în interiorul instituției. Riscăm ca un credit să nu mai fie un credit, ci un fel de donație, pentru că debitorul nu a înțeles despre ce este vorba
Profit.ro
Profit.ro
scris 16 mar 2018

Educația financiară are un rol important la nivel național, în condițiile în care populației României are un nivel foarte scăzut al educației financiare, iar creditele pot fi percepute ca fiind donații pentru că debitorii nu le-au înțeles, a afirmat vineri guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, la conferința cu tema „Incluziunea financiară – de la vorbe la fapte”, organizată în cadrul proiectului internațional „Global Money Week”.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Lipsa cunoștințelor financiare ar putea bulversa întreaga piață financiară și ar putea distruge creditarea, consideră Isărescu.

”Ne-am dat cât de periculos este să vorbim doar în interiorul acestei instituții. Populația trebuie să înțeleagă, pentru putea folosi instrumente financiare complexe. Altfel, riscăm ca un credit să nu mai fie un credit, ci un fel de donație, pentru că debitorul nu a înțeles despre ce este vorba. Asta ar bulversa total piața financiară, ar distruge piața creditului și ar crea multiple probleme în lanț în funcționarea economiei de piață”, a afirmat Isărescu, potrivit News.ro.

Guvernatorul consideră că ar trebui un proiect la nivel național din punct de vedere al educației financiare.

Banca Transilvania a primit aprobările Băncii Naționale a României și Consiliului Concurenței pentru achiziția Bancpost CITEȘTE ȘI Banca Transilvania a primit aprobările Băncii Naționale a României și Consiliului Concurenței pentru achiziția Bancpost

”Trebuie să avem o strategie la nivel național în acest sens, nu doar a BNR, ci și a mai multor instituții statului. (...) Educația financiară este foarte scăzută în România. (...) De la acest adevăr trebuie sa plecăm”, a spus Isărescu.

În cadrul aceleiași conferințe, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a afirmat că educația financiară ar trebui să vizeze, în pricipal, Parlamentul.

viewscnt
Afla mai multe despre
mugur isarescu
bnr
educatie financiara