Lira turcească - un nou minim record

Lira turcească - un nou minim record
Profit.ro
Profit.ro
scris 24 iun 2023

Lira turcească a scăzut vineri cu până la 3,3%, la un nou minim record, extinzându-și pierderile la o zi după ce majorarea mare a dobânzii cheie de către banca centrală nu a reușit să asigure piețele că președintele Tayyip Erdogan renunță la politicile sale neortodoxe, transmite Reuters

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Lira a atins un minim record de 25,74 față de dolar, fiind în scădere cu aproximativ 27,3% în acest an, scrie News.ro.

Încă o bancă obține suspendarea ordinului ANPC pentru recalcularea ratelor la credite. BRD câștigă la Curtea de Apel București, după Banca Transilvania la Cluj CITEȘTE ȘI Încă o bancă obține suspendarea ordinului ANPC pentru recalcularea ratelor la credite. BRD câștigă la Curtea de Apel București, după Banca Transilvania la Cluj

Banca centrală și-a majorat joi dobânda cheie cu 6,5 puncte procentuale, la 15%, fiind cu mult sub așteptările privind o înăsprire inițială mai mare, despre care analiștii spun că ar fi subliniat un angajament pe termen mai lung de a lupta împotriva inflației.

”Tranziția pare să fie mai graduală decât am crezut”, a spus Goldman Sachs într-o notă.

Banca centrală a Turciei a declarat că va merge mai departe ”în timp util și gradual”, după prima sa ședință de politică monetară sub noul guvernator Hafize Gaye Erkan, pe care Erdogan l-a numit după victoria sa electorală de luna trecută.

Noul ministru de Finanțe Mehmet Simsek, care este foarte apreciat de piețele financiare, a întărit mesajul de schimbare a politicii monetare, spunând că ”drumul către stabilitatea prețurilor va fi treptat, dar ferm”.

Mișcarea a marcat o schimbare de curs după ani de relaxare monetară, în care dobânda repo la o săptămână a fost redusă la 8,5%, de la 19% în 2021, în ciuda accelerării inflației.

Într-un sondaj Reuters, estimarea medie a fost pentru o creștere a dobânzii la 21%.

Analiștii au spus că această mișcare mai mică sugerează că Erkan ar putea avea spațiu limitat pentru a aborda în mod agresiv inflația sub Erdogan, care a erodat independența băncii în ultimii ani.

BCE cere creditorilor să gestioneze riscurile în creștere provocate de băncile din umbră CITEȘTE ȘI BCE cere creditorilor să gestioneze riscurile în creștere provocate de băncile din umbră

Reflectând dezamăgirea de pe piețe, lira a scăzut cu aproximativ 8,5% de la creșterea dobânzii de joi.

Piețele de swap forward au evaluat prețul la 33 de lire pentru dolar într-un an, în comparație cu aproximativ 30, care era prețul înainte de creșterea dobânzii.

Goldman a spus că înăsprirea monetară sugerează că banca intenționează să respecte măsurile macroprudențiale ”cel puțin deocamdată”, adăugând că ”va fi dificil să flotați complet (lira) fără a avea o ancoră a ratei dobânzii”.

Banca centrală va ridica probabil în cele din urmă dobânzile la un nivel ”consecvent cu prețurile de pe piața depozitelor”, a adăugat banca de pe Wall Street.

După ce anul trecut inflația a atins un maxim al ultimilor 24 de ani de peste 85% din cauza reducerilor de dobânzi cerute de Erdogan, inflația a încetinit la puțin sub 40% în mai.

Dobânzile reale sunt profund negative, iar dobânda cheie a băncii centrale este, de asemenea, sub dobânzile de depozit care ajung până la 40%.

Un înalt oficial turc a declarat că o creștere mai mare a dobânzii cheie ar fi putut cauza probleme sectorului bancar, iar pașii trepți previn volatilitatea bruscă.

Suedia încurajează energia nucleară, după ce în anii ’80 hotărâse să renunțe la ea CITEȘTE ȘI Suedia încurajează energia nucleară, după ce în anii ’80 hotărâse să renunțe la ea

”A merge mai departe conform echilibrului dintre inflație și ratele dobânzilor, cu ochii pe dobânzile reale, este printre priorități acum”, a declarat persoana pentru Reuters.

Obligațiunile internaționale ale Turciei s-au stabilizat, emisiunile cu termen mai lung înregistrând câștiguri mici în urma scăderilor abrupte de joi, ca urmare a deciziei referitoare la dobândă, au arătat datele Tradeweb.

Cu toate acestea, costul asigurării expunerii la datoria țării prin intermediul credit default swap a crescut pentru a doua ședință consecutivă, ajungând la 518 bps, după ce a adăugat aproape 50 bps de la închiderea de vinerea trecută, au arătat datele de la S&P Global Market Intelligence.

viewscnt
Afla mai multe despre
lira turcească
turcia