Mastercard lansează ghid pentru produse financiare destinate copiilor

Mastercard lansează ghid pentru produse financiare destinate copiilor
scris 3 apr 2017

Mastercard și Child & Youth Finance International (CYFI) lansează ghidul „Plăți Mai Sigure Pentru Copii”, cu privire la produsele de banking și plăți pentru minori. Ghidul cuprinde practici în crearea de produse adecvate copiilor, care să contribuie la incluziunea financiară a generației următoare.

90% dintre copii sunt de acord cu părinții lor în privința deținerii unui card ce îi va responsabiliza din punct de vedere financiar, în timp ce 80% dintre părinți cred că un card de debit va contribui la educația financiară a unui minor, potrivit unui studiu realizat de Mastercard. În același studiu, este precizat că 74% dintre părinți și-ar dori ca tinerii să învețe cum să-și gestioneze banii și serviciile de plată într-un mod responsabil.

Modurile prin care se pot promova obiceiurile responsabile de consum și de luare a deciziilor financiare în cunoștință de cauză, luând în calcul acele funcții care să le permită părinților să-și îndrume minorii spre autonomie financiară, sunt explicate în acest ghid.

Minorii sunt baza societății de mâine și este nevoie ca ei să fie introduși în circuitul financiar într-o manieră responsabilă, consideră realizatorii ghidului. „Pe măsură ce ei cresc, noi trebuie să ne asigurăm că ei sunt pregătiți să participe activ la economia formală și din ce în ce mai digitalizată”, a declarat Walt Macnee, vicepreședinte Mastercard, cu ocazia lansării ghidului.
Ghidul urmărește să sprijine crearea de produse financiare pentru minori sigure și potrivit vârstei și să contribuie la dialogul dintre părinți și copii. În acest fel, atât furnizorii de servicii financiare, cât și părinții pot să ghideze copiii către incluziunea financiară, autonomie și responsabilitate. „Prin faptul că ne asigurăm că produsele și instrumentele oferite copiilor sunt potrivite vârstei, noi contribuim la incluziunea lor financiară”, a specificat Macnee.

Cătălin Neagu vinde Telecredit IFN și participația la Top Factoring, într-o tranzacție complexă, condiționată și de transferul unui pachet de credite neperformante CITEȘTE ȘI Cătălin Neagu vinde Telecredit IFN și participația la Top Factoring, într-o tranzacție complexă, condiționată și de transferul unui pachet de credite neperformante

Într-un domeniu în care varietatea funcțiilor și reglementărilor de supraveghere a produselor financiare destinate minorilor sunt extrem de diversificate și depind de vârstă și de gradul de dezvoltare a tinerilor, documentul pledează pentru împuternicirea minorilor, pentru ca ei să-și gestioneze banii și propriile servicii de plată.

Ghidul a fost creat de Mastercard, Child & Youth Finance International (CYFI), ParentPay, soluția informatică nimbl și compania Mirador Digital, cu ajutorul altor organizații din domeniul financiar.

Child & Youth Finance International (CYFI), ONG localizat în Amsterdam, are ca obiectiv să contribuie la dezvoltarea unei generații care să prevină viitoarele crize financiare prin creșterea educației financiare, a accesului financiar, creșterea ratei de angajare, precum și a abilităților antreprenoriale în rândul copiilor și tinerilor. Lansată în aprilie 2012, mișcarea Child and Youth Finance s-a extins deja în 139 de țări din întreaga lume.

Mastercard este o companie de tehnologie în industria globală de plăți, activă în 210 țări și teritorii unde oferă carduri standard și premium.

viewscnt
Afla mai multe despre
mastercard
educatie financiara