Moneycorp: Volatilitatea leului în raport cu dolarul american și francul elvețian va fi mai ridicată în 2017

Moneycorp: Volatilitatea leului în raport cu dolarul american și francul elvețian va fi mai ridicată în 2017
Profit.ro
Profit.ro
scris 29 dec 2016

Evoluția valutelor în 2016 a reflectat seria de evenimente care au avut loc pe plan global și care au sfidat logica, iar această tendință este așteptată să continue și în 2017, în timp ce leul va avea o evoluție mai volatilă în fața dolarului american și a francului elvețian, a declarat, pentru News.ro, directorul general al subsidiarei din România a companiei britanice specializate în plăți și schimburi valutare Moneycorp, Johan Gabriëls.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Cursul euro/leu a fluctuat în intervalul 4,4987-4,5218 în noiembrie, potrivit datelor Băncii Naționale a României (BNR), continuând tendința de creștere din octombrie, pe fondul majorării costurilor de finanțare în economia mondială, scrie News.ro.

În decembrie, cursul euro/leu a oscilat pe piețele valutare în intervalul 4,47 - 4,58. În raport cu francul elvețian, leul a oscilat, în decembrie, în intervalul 4,2 – 4,26, iar în raport cu dolarul, în intervalul 4,18 - 4,38.

Și anul viitor va fi marcat de o volatilitate ridicată pe piața valutară, după o serie de evenimente neprevăzute în acest an, consideră Gabriëls, care a fost anterior directorul general al băncii RBS România.

Leul va fi mai vulnerabil în raport cu dolarul și cu francul elvețian, consideră directorul Moneycorp.

ASF a amendat City Insurance și pe directorul general al companiei cu 40.000 lei pentru nereguli grave CITEȘTE ȘI ASF a amendat City Insurance și pe directorul general al companiei cu 40.000 lei pentru nereguli grave

”Ne așteptăm ca fluctuația leului în raport cu euro să fie limitată. Însă în raport cu francul elvețian - perceput ca o “valută de refugiu” în perioade incerte - și în raport cu dolarul american, având în vedere recenta alegere de către americani a unui nou președinte total non-convențional, este posibil ca volatilitatea să fie mai ridicată”, a declarat Gabriëls.

El consideră că, în prezent, riscul de schimb valutar este o prezență intrinsecă în zona de afaceri internaționale mai mult ca oricând.

Astfel, toate valutele se află într-o continuă fluctuație în raport cu celelalte și generează, astfel, o mare incertitudine în ceea ce privește conservarea marjei de profit.

Gabriëls crede că impactul Brexit-ului asupra piețelor valutare va depinde, în mare măsură, de modul în care această ieșire va fi realizată, mai “soft” sau mai “hard”, dar impactul asupra investițiilor britanice în România va fi unul limitat.

”Opinia mea este că, până la încheierea negocierilor, vom putea observa o volatilitate ridicată. În ceea ce priveste investițiile Regatului Unit în România, impactul ar putea fi limitat, poate chiar pozitiv. Faptul că Marea Britanie a votat ieșirea din Uniunea Europeana nu înseamnă că vrea și să plece din Europa. Companiile și investitorii britanici vor fi în continuare interesați să facă afaceri în România, mai ales acum când România este una din economiile cu cea mai rapidă cresștere din Europa”, a declarat directorul Moneycorp.

Gabriëls speră, pentru 2017, ca impactul victoriei unor partide naționaliste în Europa și zona euro să se mențină la un nivel moderat.

”Cu alte cuvinte, e important să nu demolăm casa, a se citi Uniunea Europeană, doar pentru că nu suntem multumiți de felul în care arată baia și bucătăria. Este de înțeles într-o oarecare măsură faptul că oamenii sunt nemultumiți de felul în care Europa gestionează criza imigrației, costurile ridicate și birocrația din interiorul Uniunii Europene, șomajul, globalizarea, dar conceptele fundamentale privind Uniunea Europeana sunt încă solide și merită continuate eforturile de a o menține”, a mai spus Gabriëls.

Analiștii economici consultați recent de News.ro au avertizat că, în 2017, creșterea costurilor de finanțare și majorarea deficitului bugetar ar putea pune presiune pe cursul leului. Președintele Consiliului Fiscal, Ionuț Dumitru, a estimat un nivel mediu de 4,45-4,5 lei pentru euro anul viitor.

viewscnt
Afla mai multe despre
moneycorp
johan gabriëls