Acțiunile Deutsche Bank, volume neobișnute la București

Acțiunile Deutsche Bank, volume neobișnute la București
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 4 oct 2016

Listate secundar pe sistemul alternativ de tranzacționare de la BVB, acțiunile celei mai mari bănci germane au înregistrat cele mai mari volume de la aducerea lor în ringul de la București, pe fondul unei reveniri consistente din minimele istorice. Rulajul a depășit 2 milioane lei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Până la efectuarea unor tranzacții mai mari pe Banca Transilvania (TLV), cu puțin înainte de orele prânzului, pe primul loc în topul rulajelor de la Bursa de Valori București se afla un emitent neobișnuit. Acțiunile Deutsche Bank (DBK), listate pe sistemul alternativ de tranzacționare, însumau transferuri de 1,90 milioane lei, în condițiile unei aprecieri cu peste 6%.

Investitorii de la București au încercat astfel să includă în preț și aprecierea din ultima parte a orarului de tranzacționare de ieri de la Frankfurt, când, de asemenea, titlurile celei mai mari bănci germane s-au apreciat furibund. La prețul de 52,00 lei/acțiune, este cu 10,17% peste minimul la închidere de 47,20 lei/acțiune, consemnat marțea trecută pe ATS-ul local. Pe bursa germană, un minim intraday a fost atins cu puțin deasupra pragului psihologic de 10 euro/acțiune, revenirea fiind în forță vineri și azi, când acum 2 ore a fost atins un nivel cu puțin sub 12 euro/acțiune, echivalentul unui ricoșeu de peste 18%.

Criza financiară, o glumă. În 16 ani ar urma să înceapă un Ev Mediu Întunecat CITEȘTE ȘI Criza financiară, o glumă. În 16 ani ar urma să înceapă un Ev Mediu Întunecat

Zvonurile privind reducerea amenzii de 14 miliarde dolari hotărâtă de autoritățile de resort din SUA pentru operațiunea americană a Deutsche Bank și posibile tranzacții swap transatlantice pentru salvarea băncii au alimentat intrările la cumpărare, mai ales după supravânzarea de săptămâna trecută.

Tot de peste Ocean, de unde s-a alimentat valul de vânzări, vin acum și susținerile. „Nu văd niciun motiv pentru care Deutsche Bank nu ar trece peste probleme”, a declarat ieri pentru CNBC Jamie Dimon, CEO al băncii americane JP Morgan. „Au capital și lichiditate din abundență. Vrem ca toate aceste bănci să se descurce pentru că este mai bine pentru toată lumea”, a continuat acesta.

Pe ATS-ul de la București, acțiunile Deutsche Bank au consemnat astăzi cel mai mare volum din istorie. Până la ora 12:30 au fost schimbate peste 40.000 de titluri, valoarea acestor transferuri fiind de 2,09 milioane lei, conform platformei de tranzacționare a IFB Finwest, în condițiile în care precedentul record pentru o întreagă sesiune de tranzacționare datează de lunea trecută, când volumul a fost de 28.605 acțiuni.

viewscnt
Afla mai multe despre
deutsche bank
bvb
bursa
actiuni
germania
sua
jamie dimon
jp morgan