Acțiunile din sectorul apărării au scăzut, pe fondul tratativelor de pace din Ucraina

Piețele europene de acțiuni au încheiat în scădere, inversând câștigurile de la începutul săptămânii.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Acțiunile din sectorul apărării au scăzut, pe fondul tratativelor de pace din Ucraina

Scăderea vine în contextul în care investitorii au urmărit îndeaproape evoluțiile legate de negocierile pentru încheierea războiului dintre Rusia și Ucraina, dar și un calendar încărcat de decizii ale băncilor centrale, transmite CNBC.

Ginerele lui Trump renunță la un proiect hotelier controversat. Era chiar în fostul cartier general al armatei iugoslave bombardat de NATO în 1999. Suspiciuni de corupție și ”vânătoare de vrăjitoare împotriva investitorului” CITEȘTE ȘI Ginerele lui Trump renunță la un proiect hotelier controversat. Era chiar în fostul cartier general al armatei iugoslave bombardat de NATO în 1999. Suspiciuni de corupție și ”vânătoare de vrăjitoare împotriva investitorului”

Indicele paneuropean Stoxx 600 a scăzut cu 0,4%, majoritatea sectoarelor și principalelor burse fiind în teritoriu negativ. Atenția piețelor s-a concentrat asupra declarațiilor recente ale președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care a afirmat în weekend că Kievul ar fi dispus să renunțe la aspirațiile de aderare la NATO pentru a obține un acord de pace, scrie News.ro.

La rândul său, președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat luni că, după ”discuții lungi și foarte bune” cu liderii europeni, negociatorii sunt ”mai aproape ca niciodată” de oprirea conflictului.

Sectorul european aerospațial și de apărare a fost printre cele mai afectate, indicele Stoxx Europe Aerospace and Defense închizând cu un declin de 1,8%. Acțiunile companiei suedeze Saab au scăzut cu 4,8%, în timp ce titlurile producătorilor germani Rheinmetall și Renk au pierdut 4,5%, respectiv 4,3%, numărându-se printre cele mai mari scăderi ale zilei pe piețele europene.

Investitorii se pregătesc, de asemenea, pentru o săptămână intensă de politică monetară. Banca Centrală Europeană va avea joi ultima ședință de politică monetară din acest an. Deși este așteptat ca dobânda de referință să rămână la 2%, președinta BCE, Christine Lagarde, a indicat că instituția ar putea revizui din nou în creștere estimările de creștere economică în luna decembrie, după ce în septembrie a majorat prognoza de creștere a PIB-ului anual la 1,2%.

Nou vaccin anti-COVID destinat persoanelor de peste 12 ani CITEȘTE ȘI Nou vaccin anti-COVID destinat persoanelor de peste 12 ani

Tot în această săptămână, Banca Angliei, Riksbank din Suedia și Norges Bank din Norvegia vor lua ultimele decizii de politică monetară pentru 2025. În Marea Britanie, este posibilă o reducere a dobânzii, potrivit așteptărilor pieței.

Datele publicate marți de Oficiul Național de Statistică din Marea Britanie arată că rata șomajului a crescut ușor la 5,1% în cele trei luni până în octombrie, cel mai ridicat nivel din perioada ianuarie 2021. Numărul angajaților plătiți prin statul de salarii a scăzut cu 0,5%, echivalentul a 149.000 de persoane, față de anul precedent.

Reacția pieței obligațiunilor a fost limitată, randamentele titlurilor de stat britanice rămânând stabile, în timp ce lira sterlină a fost aproape neschimbată față de dolarul american și euro. Suren Thiru, director economic la Institute of Chartered Accountants in England and Wales, a declarat că datele din piața muncii fac ”inevitabilă” o reducere a dobânzii de către Banca Angliei.

Miercuri urmează să fie publicate și datele privind inflația din zona euro și Marea Britanie, care ar putea influența suplimentar deciziile băncilor centrale.

ING anunță în România schimbări la HomeBank, carduri, comisioane, dobânzi, conturi, plăți online. Dispare și o opțiune FOTO CITEȘTE ȘI ING anunță în România schimbări la HomeBank, carduri, comisioane, dobânzi, conturi, plăți online. Dispare și o opțiune FOTO

Pe plan politic, liderii europeni se vor reuni joi la Bruxelles pentru a discuta finanțarea sprijinului pentru Ucraina, inclusiv posibilitatea utilizării miliardelor de euro din active rusești înghețate pentru garantarea unui împrumut de 210 miliarde de euro destinat Kievului.

În Asia-Pacific, piețele au scăzut pe linie, urmând corecțiile de pe Wall Street, pe fondul rotirii investițiilor în afara sectorului inteligenței artificiale. În Statele Unite, bursele au închis în ușoară scădere, după ce datele privind piața muncii au arătat că economia americană a creat 64.000 de locuri de muncă în noiembrie, o îmbunătățire față de pierderea de 105.000 de locuri de muncă înregistrată în octombrie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0920 +0.0006+0.01 %
1 USD4.3312 -0.0047-0.11 %
1 GBP5.8138 +0.0133+0.23 %
1 CHF5.4410 -0.0058-0.11 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Cotidianul.ro
Playtech.ro
Cele mai citite