Acțiunile Pfizer scad după anunțarea previziunilor anuale de profit

Acțiunile Pfizer scad după anunțarea previziunilor anuale de profit
Profit.ro
Profit.ro
scris 13 dec 2023

Pfizer a estimat miercuri venituri și un profit în 2024 sub estimările analiștilor, ceea ce a dus la un declin de 7% al acțiunilor producătorului american de medicamente, în predeschiderea ședinței Bursei de la New York, chiar dacă a majorat obiectivul de reducere a costurilor cu 500 milioane de dolari, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Vânzările tratamentului antiviral Paxlovid și ale vaccinului pe care Pfizer îl produce cu partenerul german BioNTech au sprijinit veniturile companiei în ultimii doi ani. Dar scăderea ratelor anuale de vaccinare și a cererii pentru tratamente în 2023 au forțat compania să lanseze în octombrie un program de reducere a locurilor de muncă și a cheltuielilor, pentru a face economii de cel puțin patru miliarde de dolari pe an, scrie Agerpres.

Atenție, șoferi - Punctul de amendă va crește după mulți ani de amânare CITEȘTE ȘI Atenție, șoferi - Punctul de amendă va crește după mulți ani de amânare

Pfizer, care are aproape 83.000 de angajați pe plan global, a redus luna trecută 500 de locuri de muncă la fabrica sa din Marea Britanie.

De asemenea, Pfizer se așteaptă să finalizeze joi achiziția de 43 miliarde de dolari a producătorului de medicamente Seagen. Produsele acestei companii ar urma să adauge 3,1 miliarde de dolari la veniturile Pfizer în 2024, alte opt miliarde de dolari urmând să vină de la vaccinul Comirnaty și tratamentul Paxlovid contra COVID-19.

Producătorul american de medicamente se așteaptă la venituri anuale între 58,5 și 61,5 miliarde de dolari, în timp ce analiștii previzionau, în medie, 63,17 miliarde de dolari.

De asemenea, compania estimează un profit ajustat între 2,05 și 2,25 dolari pe acțiune, sub previziunile analiștilor, de 3,16 dolari per titlu.

viewscnt
Afla mai multe despre
bursa
actiuni